În fiecare an, la 8 septembrie, Biserica noastră Ortodoxă prăznuiește Nașterea Maicii Domnului, cunoscută în popor și sub numele de Sfânta Maria Mică. Așezată la numai câteva zile după începutul anului bisericesc, sărbătoarea este primul mare praznic al noului ciclu liturgic și ne amintește de venirea în lume a Celei care avea să-L nască pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Motivul prăznuirii din această zi ne este cunoscut tuturor, cu siguranță: Drepții Ioachim și Ana, ajunși la o vârstă înaintată și lipsiți de copii, s-au rugat cu stăruință, iar Dumnezeu le-a dăruit-o pe Maria.
Dacă încercăm însă să privim evenimentul și dintr-o perspectivă istorică, apar câteva întrebări al căror răspuns nu este atât de simplu: în ce an s-a născut Maica Domnului și unde a avut loc nașterea sa? Ne oferă Sfintele Evanghelii asemenea informații sau acestea provin din Tradiția Bisericii? Putem indica pe hartă locul exact al nașterii ori putem vorbi numai despre o tradiție veche, păstrată de comunitățile creștine? Aflați răspunsurile, ca de obicei, în rândurile de mai jos!
O naștere despre care Evangheliile nu vorbesc
Înainte de toate, trebuie precizat că scrierile Noului Testament nu relatează nașterea și copilăria Maicii Domnului. Evangheliile ne-o prezintă în legătură cu Buna Vestire, Nașterea Mântuitorului și celelalte momente ale lucrării lui Hristos, însă nu menționează numele părinților ei, anul sau locul în care s-a născut. Informațiile despre Ioachim și Ana, despre lipsa lor îndelungată de copii, despre rugăciunea prin care au cerut ajutorul lui Dumnezeu și despre aducerea Mariei la Templu au fost păstrate în Tradiția Bisericii. O parte dintre aceste relatări a fost consemnată în Protoevanghelia lui Iacov, o scriere apărută în secolul al II-lea, care nu face parte din canonul Sfintei Scripturi.
Faptul că această lucrare este apocrifă înseamnă că ea nu are autoritatea Evangheliilor canonice și că relatările sale nu pot fi considerate automat documente istorice. Totuși, vechimea textului îl face important pentru înțelegerea modului în care tradițiile despre primii ani ai Maicii Domnului circulau în comunitățile creștine timpurii. Unele dintre informațiile sale au fost primite și dezvoltate, cu discernământ, în imnografia, iconografia și viața liturgică a Bisericii. Astfel, atunci când vorbim despre Drepții Ioachim și Ana și despre împrejurările nașterii Fecioarei Maria, ne aflăm în spațiul unei tradiții bisericești vechi, iar nu în fața unei cronici redactate de un martor contemporan evenimentului.
Așadar, potrivit Tradiției, Ioachim provenea din neamul regelui David, iar Ana era dintr-o familie evlavioasă. Deși duceau o viață dreaptă, cei doi nu aveau copii, iar această suferință era amplificată de mentalitatea societății în care trăiau, deoarece lipsa urmașilor era privită adesea ca un semn al lipsei binecuvântării dumnezeiești. Durerea nu i-a îndepărtat însă de Dumnezeu, ci i-a făcut să se roage cu și mai multă stăruință. Ioachim s-a retras în singurătate, iar Ana a cerut cu lacrimi să primească un copil, făgăduind că îl va închina Domnului. Rugăciunea lor a fost ascultată, iar nașterea Mariei a devenit nu numai răspunsul primit de doi părinți îndurerați, ci începutul pregătirii omenirii pentru venirea lui Hristos.
Aici se află unul dintre înțelesurile centrale ale praznicului: în timp ce oamenii îi considerau pe Ioachim și Ana lipsiți de binecuvântare, Dumnezeu pregătea prin ei venirea în lume a celei pe care Biserica o numește „Maica Vieții”.
În ce an s-a născut Maica Domnului?
Din punct de vedere istoric, răspunsul cel mai corect este simplu: nu cunoaștem anul exact al nașterii Maicii Domnului. Nu există o cronică iudaică sau romană, o inscripție ori un document creștin din epoca respectivă care să dateze evenimentul.
În diferite lucrări moderne pot fi întâlnite estimări care așază nașterea Fecioarei Maria în ultimele două decenii ale secolului I înainte de Hristos. Aceste date nu provin însă dintr-o mărturie antică, ci din reconstituiri realizate pornind de la perioada probabilă a Nașterii Mântuitorului și de la presupunerile referitoare la vârsta Maicii Domnului în momentul Bunei Vestiri. Din acest motiv, nu putem transforma un interval aproximativ într-o certitudine și nici nu putem afirma că Maica Domnului s-a născut într-un anumit an. Putem spune numai că nașterea ei a avut loc spre sfârșitul secolului I înainte de Hristos, fără a dispune de suficiente informații pentru o datare mai precisă. Necunoașterea anului nu micșorează însă adevărul teologic al sărbătorii, deoarece Biserica nu prăznuiește o cifră dintr-o cronologie, ci mult mai mult: venirea în lume a celei prin care Fiul lui Dumnezeu avea să Se întrupeze.
Nici data de 8 septembrie nu trebuie înțeleasă ca rezultatul unei înregistrări făcute în ziua nașterii. Stabilirea ei aparține formării calendarului liturgic și trebuie privită în legătură cu praznicul Zămislirii Maicii Domnului de către Sfânta Ana, sărbătorit cu nouă luni înainte, la 9 decembrie. Sărbătoarea s-a dezvoltat mai întâi la Ierusalim, fiind legată de sfințirea unei biserici închinate Sfintei Ana la începutul secolului al V-lea. Ulterior, praznicul s-a răspândit în întregul Răsărit creștin, iar în secolele următoare a fost primit și în Apus. Așezarea sărbătorii la începutul anului bisericesc are și un înțeles simbolic, deoarece Nașterea Maicii Domnului deschide șirul evenimentelor prin care se pregătește venirea lui Hristos în lume. De aceea, cântările praznicului nu vorbesc numai despre bucuria lui Ioachim și a Anei, ci vestesc „bucurie la toată lumea”.
Ierusalim, Nazaret sau Betleem?
Nici asupra locului nașterii Maicii Domnului tradițiile vechi nu sunt pe deplin concordante. Una dintre cele mai răspândite indică Ierusalimul, în apropierea Scăldătorii Vitezda sau a Porții Oilor, unde este cinstită casa Drepților Ioachim și Ana.
În acel loc se află astăzi Biserica „Sfânta Ana”, ridicată în forma actuală în perioada cruciată, în secolul al XII-lea. Sub edificiul de astăzi se păstrează urmele unor construcții creștine mai vechi, ceea ce arată că zona era cinstită de pelerini cu multe secole înainte. Cripta bisericii este asociată, potrivit tradiției locale, cu locuința părinților Maicii Domnului și cu locul nașterii sale. Istoria și tradiția sanctuarului sunt prezentate și de Biserica „Sfânta Ana” din Ierusalim.
Tradiția ierusalimiteană este susținută și de mărturii patristice. Sfântul Ioan Damaschinul vorbește despre nașterea Mariei în casa lui Ioachim aflată lângă Poarta Oilor, în timp ce Sfântul Sofronie al Ierusalimului leagă, de asemenea, evenimentul de Cetatea Sfântă.
Au existat însă și alte păreri. Unele tradiții au indicat Nazaretul, cetatea de origine a familiei, iar altele au propus Betleemul, asociat cu obârșia Sfintei Ana. Această diversitate ne arată că nu s-a păstrat o mărturie istorică unanimă și contemporană evenimentului, pe baza căreia locul nașterii să poată fi stabilit fără îndoială. Prin urmare, dacă întrebăm unde este cinstit în mod tradițional locul Nașterii Maicii Domnului, răspunsul principal este Ierusalimul, lângă Scăldătoarea Vitezda. Dacă întrebăm însă dacă se poate demonstra istoric faptul că nașterea s-a petrecut chiar în acel punct, răspunsul este acela că avem o tradiție creștină veche și puternică, nu o dovadă arheologică absolută.
De ce este atât de important praznicul?
Nașterea Maicii Domnului este prima mare sărbătoare a anului bisericesc, nu doar prin locul ocupat în calendar, ci și prin semnificația sa. Odată cu venirea Ei în lume începe pregătirea pentru Întruparea Mântuitorului, iar făgăduințele Vechiului Testament se îndreaptă către împlinirea lor.
Nu cunoaștem, așadar, anul exact în care s-a născut Maica Domnului și nici nu putem demonstra cu certitudine locul nașterii sale. Știm însă că Biserica a păstrat acest eveniment ca pe începutul unei bucurii care avea să ajungă până la Betleem, la Cruce și la Înviere. Dincolo de întrebările despre ani și locuri, praznicul ne lasă o certitudine duhovnicească – dacă putem spune așa: Dumnezeu lucrează și atunci când răspunsul pare să întârzie, iar ceea ce omului îi apare drept o așteptare fără sfârșit poate deveni, în planul dumnezeiesc, începutul unei binecuvântări întreaga lume.
Să învățăm, așadar, de la Sfinții Ioachim și Ana să nu renunțăm la rugăciune, iar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să ne fie tuturor ocrotitoare, mijlocitoare și călăuză către Fiul ei, Domnul nostru Iisus Hristos!
