În fiecare an, la 16 septembrie, Biserica noastră Ortodoxă o prăznuiește pe Sfânta Mare Muceniță Eufimia, una dintre tinerele creștine care, în timpul persecuțiilor din primele veacuri, au ales să-și dea viața pentru Hristos în loc să aducă jertfă idolilor. Numele ei este legat atât de mucenicia primită la Calcedon, cât și de minunea prin care, după mai bine de un secol, a fost întărită dreapta credință la Sinodul al IV-lea Ecumenic.
Însă, mult mai aproape de timpul nostru, Sfânta Eufimia s-a făcut cunoscută și prin legătura sa cu unul dintre cei mai iubiți sfinți contemporani. La 27 februarie 1974, ea i s-a arătat Cuviosului Paisie Aghioritul în Coliba Sfintei Cruci din Kapsala, aflată în Sfântul Munte Athos, unde accesul femeilor nu este îngăduit. Cum a ajuns Sfânta în chilia sa, de ce Cuviosul a refuzat la început să-i deschidă și cum a fost pictată ulterior icoana care păstra chipul ei așa cum i se arătase? Aflați în rândurile de mai jos!
Cine a fost Sfânta Mare Muceniță Eufimia?
Mai întâi, să reținem câteva detalii importante despre viața ei. Sfânta Eufimia a trăit în cetatea Calcedon, în vremea împăratului Dioclețian, la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea, când creștinii erau supuși unor persecuții cumplite. Era fiica binecredincioșilor Filotron și Teodosia și provenea dintr-o familie înstărită, însă nici tinerețea, nici frumusețea și nici poziția sa nu au făcut-o să-și ascundă credința. În timpul unui praznic închinat zeului păgân Marte, conducătorul cetății a poruncit ca toți locuitorii să participe la jertfele aduse idolului. Eufimia și alți 48 de creștini s-au retras într-un loc ascuns, unde se rugau adevăratului Dumnezeu, dar au fost descoperiți și aduși înaintea autorităților. Pentru că au refuzat să se lepede de Hristos, au fost întemnițați și chinuiți vreme de mai multe zile.
Văzând hotărârea tinerei, prigonitorul a încercat să o convingă prin promisiuni, amenințări și torturi, însă Sfânta Eufimia a rămas statornică. A fost așezată pe o roată prevăzută cu lame, aruncată într-un cuptor încins și supusă altor chinuri, dar Dumnezeu a păzit-o în chip minunat. În cele din urmă, a fost aruncată înaintea fiarelor, iar după ce o ursoaică a rănit-o, Sfânta și-a încredințat sufletul în mâinile lui Hristos. Creștinii i-au luat trupul și l-au îngropat cu cinste în apropierea Calcedonului. Cinstitele sale moaște aveau să fie legate, în anul 451, și de Sinodul al IV-lea Ecumenic. Potrivit tradiției bisericești, mărturisirea ortodoxă și învățătura ereticilor despre Persoana Mântuitorului au fost așezate în racla Sfintei, iar după mai multe zile de rugăciune, Părinții au găsit mărturisirea dreptei credințe în mâinile sale, în timp ce documentul eretic fusese aruncat la picioare. Această minune este pomenită separat de Biserică la 11 iulie.
O problemă a Bisericii și o rugăciune stăruitoare
După mai bine de șaisprezece secole de la mucenicia sa, Sfânta Eufimia avea să se arate Cuviosului Paisie Aghioritul. Întâmplarea este consemnată de Ieromonahul Isaac în volumul Viața Cuviosului Paisie Aghioritul și s-a petrecut la 27 februarie 1974, într-o zi de marți.
Cuviosul se întorsese în Sfântul Munte după ce se ocupase de o problemă bisericească importantă, însă păstra în suflet o nedumerire și se ruga ca Dumnezeu să-i descopere răspunsul potrivit. În jurul orei 10:00, în timp ce se afla în chilie și citea Ceasurile, a auzit o bătaie în ușă și glasul unei femei care rostea formula monahală prin care se cere binecuvântarea de a intra: „Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri…”. Cuviosul Paisie s-a mirat, deoarece nicio femeie nu putea intra în Sfântul Munte, dar, în același timp, a simțit în suflet o dulceață dumnezeiască. A întrebat cine este, iar glasul de afară i-a răspuns: „Eufimia”.
La început, Cuviosul s-a gândit că ar putea fi o femeie care intrase în Athos îmbrăcată în haine bărbătești. De aceea, nu a deschis ușa nici după a doua bătaie. Când Sfânta a bătut pentru a treia oară, ușa care fusese zăvorâtă pe dinăuntru s-a deschis singură, iar Cuviosul a auzit pași pe coridor. Înaintea sa a apărut o femeie cu capul acoperit, însoțită de cineva care semăna cu Sfântul Evanghelist Luca și care a dispărut îndată. Femeia avea o strălucire aparte, însă Cuviosul, cunoscând primejdia înșelării duhovnicești, nu s-a grăbit să primească arătarea fără cercetare. „Cine ești?”, a întrebat-o Sfântul. „Mucenița Eufimia”, i-a răspuns ea.
Pentru a se încredința că înaintea sa se afla cu adevărat o sfântă, iar nu o nălucire, Cuviosul Paisie i-a cerut să se închine împreună cu el Preasfintei Treimi și să repete tot ceea ce va face el. Sfânta a primit cu blândețe, iar cei doi au făcut metanii rostind: „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. La început, Cuviosului i s-a părut neobișnuit că Sfânta făcea metaniile spre chilia lui, nu spre paraclis, însă și-a amintit că deasupra ușii avea o mică icoană de hârtie a Sfintei Treimi. După ce a înțeles că înaintea lui se afla într-adevăr Sfânta Eufimia, s-a închinat și i-a sărutat cu evlavie picioarele, iar apoi, socotind că ar fi prea îndrăzneț să-i sărute fața, i-a sărutat vârful nasului.
Sfânta s-a așezat pe un scăunel, iar Cuviosul Paisie pe un cufăr. Ea i-a oferit mai întâi răspunsul la problema bisericească pentru care se rugase, după care i-a povestit viața și chinurile muceniciei sale. Până atunci, Cuviosul știa că există o Sfântă Eufimia, dar nu îi cunoștea în amănunt viața. În timp ce ea vorbea, el nu doar asculta, ci trăia duhovnicește cele povestite, ca și cum ar fi văzut chinurile prin care trecuse. Cutremurat de suferințele îndurate de acea tânără cu trup firav, a întrebat-o: „Cum ai răbdat astfel de chinuri?”. Iar Sfânta i-a spus: „Dacă aș fi știut ce slavă au sfinții în cer, aș fi făcut tot ce aș fi putut ca să îndur chinuri și mai mari”.
După plecarea Sfintei, Cuviosul Paisie a rămas vreme de trei zile copleșit de o bucurie pe care cu greu o putea descrie. Nu simțea nevoia să mănânce și nu putea face altceva decât să-L slăvească neîncetat pe Dumnezeu. Unui fiu duhovnicesc i-a mărturisit că Sfânta venise și îl făcuse să-și „iasă din fire” de bucurie, adăugând: „Ce frumos petrec ei acolo sus!”.
Într-o scrisoare, Cuviosul spunea că nu va putea răsplăti vreodată marea datorie de recunoștință față de Sfânta Eufimia, care, deși îi fusese până atunci aproape necunoscută, îi făcuse cinstea de a-l cerceta. Cu smerenie, preciza că ea nu i se arătase pentru că ar fi fost vrednic, ci pentru că problema care îl preocupa privea starea Bisericii. Cuviosul a alcătuit în cinstea ei și câteva versuri, fără intenția ca acestea să fie întrebuințate în cult, mărturisindu-și dragostea pentru cea care coborâse „din cele de sus” și cercetase un monah smerit din Kapsala. În Mineiul său, la data de 27 februarie, a notat simplu: „Sfânta Eufimia!”, păstrând astfel amintirea zilei acelei întâlniri minunate.
Icoana pictată la Souroti după chipul văzut de Cuvios
Deși obișnuia să păstreze asemenea experiențe duhovnicești în taină, Cuviosul Paisie a mers de îndată la Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul din Souroti și le-a făcut pe monahiile de acolo părtașe bucuriei sale. Cu ajutorul și după indicațiile lui, maicile au pictat-o pe Sfânta Eufimia întocmai așa cum i se arătase în chilie: tânără, firavă și purtând în mâini Crucea muceniciei.
Icoana a fost așezată apoi în chilia Cuviosului, lângă locul în care Sfânta se așezase și îi vorbise. El a realizat și o matriță metalică după chipul ei, cu care imprima mici iconițe pe care le împărțea pelerinilor ca binecuvântare. Atunci când s-a chinuit să graveze degetele mâinii stângi, Cuviosul a spus cu umor și smerenie că poate întâmpina acea greutate pentru că „și el o chinuise pe Sfânta”, amintindu-și de insistența cu care cercetase arătarea și de întrebările pe care i le pusese.
Întâlnirea dintre Sfânta Eufimia și Cuviosul Paisie Aghioritul ne încredințează că sfinții rămân aproape de Biserică și de oamenii care le cer ajutorul cu credință. Ei duc rugăciunile noastre înaintea lui Dumnezeu, ne întăresc în încercări și ne călăuzesc atunci când nu găsim singuri răspunsul potrivit. De aceea, să alergăm cu încredere la mijlocirea sfinților, păstrându-ne inima deschisă către lucrarea harului dumnezeiesc și având certitudinea că nicio rugăciune rostită cu smerenie nu rămâne fără răspuns.
Sfântă Mare Muceniță Eufimia și Cuvioase Părinte Paisie, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!
Cu prilejul prăznuirii Sfintei Mari Mucenițe Eufimia și amintindu-ne de minunata sa întâlnire cu Cuviosul Paisie Aghioritul, am adunat pentru dumneavoastră o selecție de icoane și volume închinate Sfântului Paisie. Le puteți descoperi accesând linkurile aflate sub fotografiile de mai jos, unde găsiți mai multe detalii și informații:
