Agenția elenă de știri ROMFEA.gr a transmis zilele trecute că minunea pe care creștinii ortodocși o așteaptă an de an în timpul postului Adormirii
Moșii de toamnă… – prilej de întristare și de bucurie totodată. Întristare – pentru că ne amintim de cei dragi care au trecut la
Nebuni fără leac. Așa îi numeau păgânii din primele veacuri pe creștini – oameni ciudați și neînțeleși, care nu mai trăiau ca ceilalți, vorbind
Ne aflăm deja spre sfârșitul lunii octombrie. După ce, încă din prima zi a lunii, Biserica ne-a chemat să-i cinstim pe Sfinții Cuvioși Iosif
În fiecare an, ziua de 25 octombrie, ne cheamă la credință, curaj și iubire, amintindu-ne că sfințenia se poate arăta atât în jertfa martirilor,
În data de 19 octombrie, Biserica noastră îl prăznuiește pe Sfântul Mucenic Uar, un ostaș al lui Hristos care a mărturisit credința până la
Toamna este timpul acela din an în care natura își dăruiește roadele, iar viile, încărcate de struguri copți, devin un soi de vedete ale
În data de 6 octombrie, Biserica noastră Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Apostol Toma, unul dintre cei doisprezece ucenici ai Mântuitorului Iisus Hristos. A
Încă din cele mai vechi timpuri, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a fost cinstită în mod deosebit în teologia și cultul Bisericii Ortodoxe, bucurându-se totodată
„Cât de bătrân era, tot iubea ostenelile și nevoințele. Niciodată nu s-a aflat șezând degeaba, ci ori se ruga, ori lucra ceva”. Așa îl
Pe 24 septembrie, Biserica noastră Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai secolului XX. Viața lui