De ce sunt unice în lume măslinele de la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped?

Dragii noștri,

Dacă în materialele noastre precedente v-am vorbit despre cum fac părinții de la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped din Muntele Athos vinul, ceaiurile, săpunurile, cosmeticele BIO sau uleiul de măsline, de această dată vă aducem în atenție câteva detalii pe care puțini dintre dumneavoastră le cunosc despre măslinele BIO provenite din grădinile mănăstirii.

Deși condițiile speciale cauzate de pandemie ne-au cam pus bețe în roate, iar intrarea în Sfântul Munte a fost în tot acest timp limitată pelerinilor, noi am reușit să ajungem la Sfânta Mănăstire Vatoped ca să aducem părinților de aici gândurile de mulțumire și de recunoștință ale dumneavoastră, ale tuturor clienților și prietenilor magazinului Bizanticons Art, pentru toate produsele mănăstirești pe care au binecuvântat să le primiți prin intermediul nostru.

Cu acest prilej, am reușit să afăm de la părinții care se ocupă în mod direct de plantația de măsline a mănăstirii care sunt „secretele” și procedeele speciale care fac ca măslinele de la Sfânta Mănăstire Vatoped să fie unice în întreaga lume, după părerea avizată a specialiștilor.

Culesul măslinelor la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped / Foto: asceticexperience.com

Întâi de toate, un aspect deosebit de important pe care trebuie să îl cunoașteți este faptul că peninsula Sfântului Munte Athos este caracterizată printr-o bogată biodiversitate, prin puritatea mediului natural înconjurător, fiind un loc aflat la mare distanţă de orașele industrializate și, deci, puternic poluate. Pentru toate acestea, din 1988 Muntele Athos a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Plantarea arbuștilor, culegerea măslinelor și prepararea pastei de măsline respectă rețeta tainică și veche de secole, lăsată moștenire de către cei dintâi părinți și pustnici vatopedini. Monahii vatopedini exclud, deci, orice componentă chimică, având o deosebită grijă ca măslinele să poată fi consumate cu încredere deplină. Însuși numele de „DOKIMON” al acestor produse mănăstirești de la Vatoped provine de la grecescul „dokimus”, care poate fi tradus prin „cel avizat (sau calificat) pentru slujirea lui Dumnezeu”.

Cei dintre dumneavoastră care ați ajuns în concediu în Grecia sau în alte zone de pe țărmul Mării Mediterane ați văzut, probabil, cum diferite dispozitive electrice sau mecanice, cu motor, sunt utilizate pentru a produce vibrații, făcând ca măslinele să cadă în plasele așezate sub copaci, ceea ce înseamnă că sunt colectate inclusiv măslinele care nu sunt „pregătite” pentru a fi ambalate sau pentru prepararea pastei, acestea fiind încă crude. Ei bine, acest lucru este total străin de tradiția părinților vatopedini.

Măslinele EvDokimon, de la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped, sunt 100% naturale: o adevărată binecuvântare a solului pentru om. Măslinele sunt culese şi selectate manual, una câte una, apoi sunt pregătite după o reţetă de preparare proprie. În procesul de prelucrare a măslinelor se aplică metode exclusiv tradiţionale, fără adaosul vreunui tip de conservanţi sau a altor substanţe dăunătoare. Călugării de la Sfânta Mănăstire Vatoped, care se ocupă de atâția ani de producerea măslinelor, a uleiului și a pastei de măsline, cunosc care este perioada cea mai potrivită pentru strângerea recoltei: atunci când fructul nu este crud, dar nici prea copt, fapt care influențează în mod direct aciditatea sa, făcându-l fie să fie amar, fie să se stafidească și să nu mai aibă aceeași consistență. Aroma delicioasă şi calitatea excelentă a măslinelor EvDokimon sunt rezultatul întregii munci a părinților vatopedini, desfășurată în deplină armonie cu Dumnezeu, cu aproapele și cu natura.

Culesul măslinelor la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped / Foto: asceticexperience.com

Iar armonia cu natura înseamnă, întâi de toate, excluderea din start a oricărui tip de îngrășământ, a oricărei stropiri sau a altor astfel de metode aplicate pentru înmulțirea recoltei. „Dacă vorbim despre cantitate, să știți că un măslin stropit, hrănit cu feluriți adjuvanți chimici, ar putea produce și până la 120 kg de măsline. Pe când măslinii din grădina noastră produc 8-10 kg de măsline. Cert este, însă, că gustul, calitatea și elementele lor nutritive sunt incomparabile cu celelalte”, ne-a spus unul dintre părinții mănăstirii.

Prin toate acestea, însă, părinții de la Vatoped nu caută să se mândrească cu lucrarea deosebită pe care ei o împlinesc. „Bucurie și rucodelie” – acesta este gândul de căpătâi al oricărui călugăr, rucodelia însemnând, pentru cei care nu știu, lucrul mâinilor monahului, realizat în alternanță cu rugăciunea neîncetată. Iar bucuria pe care o purtau pe chipuri în timp ce munceau, energia curată și bună pe care o emanau în grădină, pur și simplu ne-a fascinat. Ne imaginam că trebuie să le fie greu, ținând cont de temperaturile deja ridicate, de efortul fizic pe care îl presupune munca în grădină, însă n-a fost așa. În scurtul nostru pelerinaj din grădina de măslini, n-am văzut vreun monah mâhnit, supărat sau distant față de frați. Singura distanță este, poate, cea față de zbuciumul lumii de jos, de dincolo de mare.

Și atunci ne-a trecut un gând prin minte: că așa e, cu siguranță, și în Rai. Că așa trebuie să fi fost și strămoșii noștri Adam și Eva, la început, în grădina Raiului: senini, fericiți, departe de păcat și de toate ale sale. Acesta este, cu siguranță, „secretul” principal al oricărui aliment provenit din grădina și bucătăria oricărei mănăstiri.

Culesul măslinelor la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped / Foto: asceticexperience.com

Cum puteți comanda măslinele BIO și pasta de măsline de la Sfânta Mănăstire Vatoped?

Pentru ca uleiul să ajungă în timp util la dumneavoastră, vă recomandăm să comandați simplu și cu prioritate de livrare: direct pe site-ul nostru, apăsând CLICK pe acest link:  https://www.bizanticons.ro/ro/465-masline sau pe oricare dintre linkurile aflate sub imaginile produselor prezentate mai jos.

Important! Livrăm în orice localitate din România și oriunde în lume, la cele mai mici costuri, pentru că ne gândim și la cei departe de țară.

Foto: asceticexperience.com

Masline BIO verzi in vid cu ulei de masline, coriandru, usturoi si lamaie – 400 gr / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/masline/18654-masline-bio-verzi-in-vid-cu-ulei-de-masline-coriandru-usturoi-si-lamaie-400-gr.html
Masline sparte BIO verzi cu ulei de masline si lamaie – 400 gr / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/masline/18622-masline-sparte-bio-verzi-cu-ulei-de-masline-si-lamaie-400-gr.html
Masline BIO negre – vid – 400 gr / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/masline/18598-masline-bio-negre-vid-400-gr-vt-986-5.html
Masline BIO verzi cu ulei de masline – 400 gr / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/masline/18623-masline-bio-verzi-cu-ulei-de-masline-400-gr.html
Masline BIO negre uscate cu ulei de masline – 400 gr / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/masline/18624-masline-bio-negre-uscate-cu-ulei-de-masline-400-gr.html
Pasta de masline Bio cu ulei de masline – 200 gr / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/masline/18604-pasta-de-masline-bio-cu-ulei-de-masline-200-gr.html
Pasta de masline Bio din masline negre – 200 gr / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/masline/18619-pasta-de-masline-bio-din-masline-negre-200-gr.html
Pasta de masline Bio cu coaja de portocala – 100 gr / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/masline/18599-pasta-de-masline-bio-cu-coaja-de-portocala-100-gr.html
Pasta de masline Bio cu busuioc – 100 gr / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/masline/18627-pasta-de-masline-bio-cu-busuioc-100-gr.html
Masline BIO verzi in vid cu ulei de masline, coriandru, usturoi si lamaie – 200 gr / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/masline/18645-masline-bio-verzi-in-vid-cu-ulei-de-masline-coriandru-usturoi-si-lamaie-200-gr.html
Masline sparte BIO verzi cu ulei de masline si lamaie – 200 gr / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/masline/18618-masline-sparte-bio-verzi-cu-ulei-de-masline-si-lamaie-200-gr.html

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.