În așteptarea Nașterii Domnului: Știați ce înseamnă, de fapt, cuvântul „ajun”?

Suntem la final de post. Au trecut cele 40 de zile ca 40 de clipe și ne aflăm la linia de sosire, dacă putem spune astfel – ziua ajunului Nașterii Domnului. Acest moment este un soi de bornă duhovnicească a vieții noastre duhovnicești, un moment deosebit în care așteptăm să ne bucurăm împreună, alături de familiile noastre, de venirea în această lume a Mântuitorului nostru Iisu Hristos. Unul dintre cele mai vechi obiceiuri creştine legate de sărbătoarea Naşterii Domnului este mersul preotului cu Ajunul sau „umblatul cu icoana”, așa cum este el intitulat în alte zone ale țării noastre. Apropo, câți dintre dumneavoastră știți sau v-ați întrebat vreodată care este semnificația cuvântului „ajun”? Noi am găsit răspunsul și îl împărtășim cu dvs. în rândurile de mai jos!

„Ad juvenis”

Din punct de vedere etimologic, termenul „ajun” provine din limba latină, mai precis din „ad juvenis” sau „ad iunem,” care înseamnă „înainte de sărbătoare.” Acesta a ajuns în limba română prin intermediul limbii slavone, care folosea termenul „ajun” (отец, ajunŭ). Etimologia cuvântului este legată de ideea de „pregătire” sau „anticipare”, desemnând acea perioadă de dinaintea unui eveniment important, mai ales a unui praznic religios.

Revenind la proveniența sa latină și privind din punct de vedere istoric, acest „ad juvenis” amintește de faptul că, înainte de marile sărbători, romanii organizau ritualuri și ceremonii de purificare, care includeau sacrificii și ofrande, pentru a asigura bunăvoința divinității în timpul festivităților care urmau. Erau, de asemenea, obiceiuri de adunare a familiei și de reconciliere a eventualelor conflicte, pentru a începe sărbătoarea în armonie și unitate. Mulți romani își înfrumusețau casele și locurile de cult cu flori și lumânări, iar mesele festive erau pregătite cu grijă, începând din ajun. Aceste tradiții erau parte dintr-un „proces” complex care marca trecerea de la o zi obișnuită la o altfel de zi, în care se adunau nu doar elemente de cult religios, ci și aspecte de convivialitate socială, în care fiecare membru al comunității avea un rol important.

Din punct de vedere creștin, în schimb, ajunul este văzut – așa cum am menționat mai sus – ca o perioadă de așteptare și anticipare, un timp de reflexie asupra semnificației Nașterii Domnului. Prin postul aspru, prin rugăciunile speciale și prin primirea preotului în casă cu icoana, ne pregătim pentru a prăznui cu inima curată și cu sufletul plin de bucurie marea Taină a Întrupării Fiului lui Dumnezeu și a venirii Sale în această lume. Așa cum știm, mersul cu Ajunul are câteva caracteristici deosebite: preotul poartă doar epitrahilul și ține în mâini icoana Nașterii Domnului, fiind însoțit de cântăreț, acesta din urmă cântând troparul Nașterii. La intrarea în fiecare casă, preotul dă credincioşilor icoana pentru a fi sărutată.

Conform istoricilor și teologilor bisericii noastre, obârșiile acestui obicei urcă în timp până în secolul al IV-lea, perioadă în care Naşterea şi Botezul Domnului erau sărbătorite la un loc, în ziua de 6 ianuarie. În ajunul acestei zile, adică pe 5 ianuarie, toţi creştinii țineau post, iar străduința lor duhovnicească era pe deplin răsplătită prin vizita preotului, care intra în casele lor cu icoana, binecuvântându-i și apreciind efortul postirii și al înfrânării tuturor celor ai casei. Nici pe teritoriul țării noastre obieciul umblatului cu icoana nu este unul de dată recentă. Bunăoară, în secolul al XVII-lea, arhidiaconul Paul de Allep, călător și cronicar ortodox sirian, nota într-una dintre cronicele sale câteva detalii legate de această tradiție: „E de observat că în această ţară se obişnuieşte, în seara dinspre Naşterea lui Hristos, ca toţi preoţii din diferite târguri, însoţiţi de sărmani, de citeţi şi de corişti, să se ducă în cârduri, purtând icoane, şi să umble prin norod toată noaptea, vizitând casele boierilor şi urându-le bucurie. Astfel umblau ei toată noaptea, cântând Naşterea lui Hristos”.

Zi de post aspru

Reținem, totodată, că Ajunul Crăciunului este o zi de post aspru, spre deosebire de celelalte zile ale Postului Nașterii Domnului, dezlegarea la alimentele de dulce fiind dată doar după Sfânta Liturghie de Crăciun, de pe 25 decembrie.

Din termenul „ajun” s-a „născut” și cuvântul „ajunare”, provenit tot din limba slavonă, care desemnează abstinența totală de la mâncare și băutură pentru o anumită perioadă de timp, de obicei până la apusul soarelui sau până după săvârșirea Sfintei Liturghii. Spre deosebire de postul obișnuit, care implică renunțarea doar la anumite tipuri de alimente (de dulce, cum sunt carnea, lactatele și ouăle), ajunarea are un caracter mai strict, fiind asociată cu o asceză profundă și cu o intensificare a vieții de rugăciune.

Această zi aduce, de asemenea, modificări semnificative și în planul liturgic. De exemplu, atunci când Ajunul Nașterii Domnului cade într-o zi de sâmbătă sau duminică (așa cum s-a întâmplat anul trecut, în 2023), slujba „Ceasurilor Împărătești” se oficiază în vinerea dinainte, iar ziua de sâmbătă sau duminică devine „zi aliturgică”, adică o zi în care nu se săvârșește Sfânta Liturghie. Termenul „împărătești” se referă la slujba care pregătea întreaga comunitate creștină pentru prăznuirea celor mai mari sărbători. În trecut, în Imperiul Bizantin, împărații participau la această slujbă, iar în Țările Române, familia domnească se aduna în biserică. În cadrul acestei slujbe, se citeau mai multe profeții din Vechiul Testament referitoare la Nașterea Mântuitorului. De asemenea, este important de menționat că, atunci când Ajunul Crăciunului cade într-o zi de sâmbătă sau duminică, în ziua de ajun se săvârșește Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în ziua praznicului, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare este săvârșită împreună cu Vecernia.

Prin urmare, Ajunul Nașterii Domnului, deși este marcat de asceză și de o „disciplină duhovnicească” mai riguroasă, nu este o perioadă de tristețe, ci o chemare la înnoirea sufletească și la apropierea mai profundă de Dumnezeu. Este un timp de așteptare plin de lumină, o zi care ne cheamă să împărtășim bucuria praznicului și să o considerăm ca pe o adevărată pregustare a bucuriei veșnice pe care o aduce venirea lui Hristos în lume.

În preajma Slăvitului Praznic al Nașterii Domnului, aducem în atenția dumneavoastră cea mai frumoasă colecție din on-line a icoanelor Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la cele mai bune prețuri – icoane potrivite atât ca dar și încununare a unui moment deosebit din viața celor apropiați, dar și dacă doriți, pur și simplu, să vă îmbogățiți colțul de rugăciune. Click pe linkurile aflate sub icoanele de mai jos pentru detalii și comenzi:

Icoana metal – Nasterea Domnului 19×24 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-metal-pe-lemn/17629-icoana-metal-nasterea-domnului-19×24-cm-k104-204.html
Icoana metal – Mantuitorul Pantocrator 21×25 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-antichizate-pe-lemn-xpa/11272-icoana-metal-mantuitorul-pantocrator-21×25-cm.html
Icoana argintata – Mantuitorul Pantocaror 14×17 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-din-sfantul-munte-athos/21266-icoana-argintata-mantuitorul-pantocaror-14×17-cm.html
Icoana argintata – Mantuitorul Pantocaror 20×25 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-din-sfantul-munte-athos/21265-icoana-argintata-mantuitorul-pantocaror-20×25-cm.html
Icoana din argint – Mantuitorul Pantocrator 15×19 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-din-argint/20483-icoana-din-argint-mantuitorul-pantocrator-15×19-cm.html
Icoana argintata – Mantuitorul Pantocrator 11×12 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-xm/11267-icoana-argintata-mantuitorul-pantocrator-11×12-cm.html
Icoana imbracata in Vesmant – Mantuitorul din Kazani / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-imbracate-in-vesmant/552-icoana-imbracata-in-vesmant-mantuitorul-din-kazani.html
Icoana in rama – Mantuitorul cu Spini 40×50 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-metal-in-rama/54-icoana-in-rama-mantuitorul-cu-spini-40×50-cm.html
Icoana iconostas – Mantuitorul cu spini 33×51 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-metal-pe-lemn/16140-icoana-iconostas-mantuitorul-cu-spini-33×51-cm.html
Icoana argintata – Mantuitorul Pantocrator 47×56 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-mari/10877-icoana-argintata-mantuitorul-pantocrator-47×56-cm.html

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.