E un adevăr pe care nimeni dintre noi nu-l poate contesta vreodată: Maica Domnului se face văzută și simțită în mijlocul lumii, răspunzând cu dragoste nețărmurită celor care o chemăm cu credință, ajutându-ne în nevoile și neputințele noastre și aducându-ne ajutor și mângâiere în diferite moduri. Ea intervine în mod minunat, vindecând bolnavii, izbăvindu-i pe cei aflați în primejdie și rezolvând problemele celor deznădăjduiți și aflați în impas, după cum spunea Înaltpreasfințitul Justinian Chira: „Maica Domnului niciodată nu rămâne nepăsătoare, ci, pe toţi cei care îi cer ajutor şi izbăvire, îi apără de ruşine şi de necazuri, de osânda şi de ispita cea rea”.
Pe 21 ianuarie, calendarul nostru ortodox ne amintește de cinstirea Paramythíei sau, prin traducere, a icoanei Maicii Domnului „Mângâietoarea”, icoana a cărei poveste urcă în istorie până în anul 1320 când, conform scrierilor Bisericii, în dimineața zilei de 21 ianuarie, Maica Domnului le-a vorbit încă o dată părinților din Sfânta Mănăstire a Vatopedului. Iar pentru că despre minunea aceasta v-am povestit în anii trecuți, de această dată ne-am gândit să vă aducem înainte o altă minune a acestei icoane a Maicii Domnului, despre care nici noi nu știam prea multe înainte să căutăm răspunsuri. O minune care vine să arate încă o dată că Maica Domnului încununează virtuțile și sfințenia, aducând pace și lumină în viața celor care își pun nădejdea în ajutorul ei. Detalii, în rândurile de mai jos!
„Luați aminte și pocăiți-vă!”
Înainte de a discuta despre această minune neștiută dintr-o zi de 21 ianuarie, dorim să împărtășim povestea icoanei Maicii Domnului, așa cum a fost păstrată de-a lungul vremii. Se spune că, în vechile rânduieli ale Mănăstirii Vatoped, la finalul Utreniei, toți călugării care participau la slujbă obișnuiau să sărute icoana Maicii Domnului, care se afla până atunci pe zidul exterior al bisericii. După acest moment, egumenul îi dădea cheile mănăstirii portarului, pentru a deschide porțile mănăstirii. În ziua de 21 ianuarie 1320, însă, când starețul i-a înmânat cheile, s-a auzit o voce din icoana Maicii Domnului, strigând: „Nu deschideți astăzi porțile Mănăstirii, ci urcați pe ziduri și alungați tâlharii ce vin de pe mare!”. Pruncul Iisus, întinzându-și mâna, a încercat să acopere gura Maicii Sale, spunând: „Nu, Maica Mea, nu le spune. Lasă-i să primească pedeapsa meritată, căci și-au neglijat datoriile călugărești!”. Atunci, Maica Domnului a luat mâna Pruncului și, înclinându-și capul spre dreapta pentru a putea vorbi, l-a îndemnat pe stareț: „Nu deschideți astăzi porțile Mănăstirii, ci urcați pe ziduri și alungați tâlharii ce vin de pe mare! Luați aminte și pocăiți-vă, căci Fiul meu este mâniat pe voi!”. Și încă o dată, Maica Domnului a insistat cu același îndemn.
Ascultând sfatul Maicii Domnului, călugării nu au deschis porțile mănăstirii și au reușit, astfel, să scape de atacul piraților. În urma acestei minuni, în icoană au rămas imprimate ultimele mișcări ale chipurilor Maicii Domnului și ale Pruncului Iisus: Maica Domnului cu o față îngrijorată, dar plină de dragoste, iar Pruncul Iisus cu o expresie severă, ca un Judecător.
Cuviosul Neofit Prosomarul și glasul Maicii Domnului
La finalul slujbei pentru icoana Maicii Domnului Paramythía din Minei, cartea de cult care conţine slujbele sfinţilor şi sărbătorilor cu dată fixă pentru fiecare zi din lună de peste anul bisericesc, ne-a atras atenția o mențiune interesantă: „tot în această zi, pomenirea Cuviosului Neofit, care şi glasul Născătoarei de Dumnezeu l-a auzit, ieşind din gura Sfintei ei Icoane, cu pace s-a săvârşit”. Apoi, scris mai mic, am găsit notat și acest stih: „Neofit, prietenul Fecioarei fiind, O minune străină! Glasul Aceleia a auzit”. Și ne-am întrebat, evident, despre ce Cuvios e vorba și despre ce glas „ieșit din gura Sfintei ei Icoane”?
Și, ca de obicei, am mers în bibliotecă și am căutat informații, idei și consemnări, așa cum facem de fiecare dată, pentru a le împărtăși cu dumneavoastră. Și, după zeci de pagini răsfoite, am găsit ceea ce căutam. Într-adevăr, în această zi de 21 ianuarie, pe lângă pomenirea icoanei Maicii Domnului Paramythía, se face și pomenirea unui Sfânt Cuvios pe nume Neofit, fost viețuitor al Sfintei Mari Mănăstiri Vatoped, care spre sfârșitul vieții sale a trăit „pe propria sa piele” o mare minune înaintea acestei icoane a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Mai întâi, a trebui să ne lămurim în legătură cu un termen care însoțește numele Cuviosului Neofit, care apare menționat uneori și cu numele „Neofit Prosomarul” (în greacă, προσμονάριος). Cuvântul „prosomar” provine din grecescul προσμονή (prosmoní), care înseamnă „așteptare”, „veghere” sau „perseverență”, și sufixul -άριος (-arios), care desemnează o funcție sau un rol. Astfel, προσμονάριος se poate traduce literal ca „cel care așteaptă” sau „cel care veghează”. Așadar, prosomarul este monahul care are în grijă o icoană făcătoare de minuni, dar și biserica sau paraclisul în care este aceasta așezată, îngrijind-o și primind, în același timp, pe toți pelerinii care vin să se închine. Pe scurt, prosmonarul este monahul care, potrivit ascultării sale, îmbină ospitalitatea cu slujirea practică. Această îndatorire este una esențială, mai ales în tradiția monahală athonită, unde primirea pelerinilor este considerată o virtute și o expresie a dragostei creștine, inspirată de cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Străin am fost și M-ați primit” (Matei 25, 35).
Cele două ascultări, deși diferite în aspectele lor practice, au un punct comun: sunt lucrări prin care monahul înțelege că tot ceea ce face, oricât de mărunt ar părea, este o slujire adusă lui Dumnezeu. Fie că îngrijește o icoană, pregătește Sfânta Masă sau întâmpină un pelerin, fiecare gest devine o rugăciune în sine, o modalitate de a trăi cuvântul Scripturii: „Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl.” (Coloseni 3, 17).
Revenind la minunea Cuviosului Neofit, într-un Pateric al Sfântului Munte Athos se povestește că Sfântul a fost trimis de către starețul mănăstirii din acea vreme să slujească o vreme la un metoc al Mănăstirii Vatoped aflat în Insula Evia din Grecia. Metocul este o mănăstire sau o biserică mai mică, subordonată administrativ și financiar unei mănăstiri principale.
Îmbolnăvindu-se dintr-o dată și destul de grav, Cuviosul Neofit a rugat-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să-l învrednicească să-i mai vadă o dată chipul din icoana Paramythía și să-și dea sufletul, apoi, în mănăstirea sa de metanie. La câteva clipe de la acest gând, a auzit înlăuntrul său glasul părintesc al Maicii Domnului, zicându-i: „Neofite, mergi în Mănăstirea ta, și după un an să te gătești”. Deși era în suferință, o bucurie cât un ocean i-a inundat inima Cuviosului Neofit. Mulțumind Maicii Domnului Mângâietoarea pentru această veste și pentru „prelungirea” vieții sale, i-a spus ucenicului său să se pregătească pentru întoarcerea acasă, în Sfântul Munte Athos. Și, cu adevărat, după trecerea anului, chiar într-o zi de Duminică, după ce s-a împărtășit cu Preacuratele Taine, urcând scara spre paraclisul în care se află până astăzi icoana Paramythía, a auzit din nou glasul Maicii Domnului: „Neofite, vremea ieșirii tale a sosit”. Ascultând cuvândul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și mergând, astfel, Cuviosul la chilia sa, a simțit puterile slăbindu-i și, luându-și iertăciune de la toți frații care se aflau lângă el, și-a dat duhul în brațele Domnului și ale Maicii Sale.
Vedem, așadar, încă o dată, îndrăzneala și marea mijlocire pe care Maica Domnului o are către Fiul ei și Mântuitorul Nostru Iisus Hristos. Așa cum odinioară i-a salvat pe părinții de la Vatoped din calea piraților și așa cum a avut puterea să-i lase Cuviosului Neofit timp de pocăință, să ne ajute Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și să ne ferească de toate primejdiile și încercările! Se cuvine, deci, să o pomenim în tot ceasul și, îngenunchind înaintea icoanei sale să ne închinăm și să o chemăm în ajutor, având credință nezdruncinată și adâncă nădejde în marea sa milostivire: „De toate nevoile pe noi ne eliberează, ca din toate primejdiile totdeauna fiind izbăviți, Fecioară, pe tine Mângâietoare să te numim” (Paraclisul icoanei Maicii Domnului Mângâietoarea).
Pentru ca nimănui să nu-i lipsească din colțul de rugăciune o icoană a Maicii Domnului, am pregătit pentru dumneavoastră, în această zi însemnată, o colecție deosebită, alcătuită din câteva dintre cele mai frumoase icoane ale Maicii Domnului Paramythía (Mângâietoarea), spre folosul și ajutorul tuturor. Click pe linkurile aflate sub imaginile de mai jos pentru detalii și comenzi:





