De ce este important să îi pomenim pe cei adormiți în sâmbetele Postului Mare?

E un obicei creștin de mii de ani. O tradiție cu rădăcini produnde în conștiința neamului nostru, păstrată cu sfințenie și transmisă din generație în generație, de la mic la mare, de la bunici la părinți și nepoți. Pomenirea moșilor și a strămoșilor noștri este un subiect care i-a preocupat în primul rând nu pe teologi și etnologi, ci pe bunicile care ne-au sădit în suflet și în inimă „Tatăl nostru” încă de când începeam să articulăm primele silabe și care nu lăsau să treacă nicio sâmbătă fără să pregătească o pâine, un bol de colivă și toate cele necesare pentru pomenirea celor adormiți. De ce a ales Biserica să dedice ziua de sâmbătă pomenirii celor adormiți și de ce este important să ne amintim de ei mai ales în unele sâmbete ale Postului Mare? Vom descoperi împreună în rândurile care urmează.

Biserica noastră a rânduit ca, dintre toate zilele săptămânii, una să fie dedicată pomenirii celor trecuți la Domnul, în care putem să facem parastase și toate cele de cuviință, iar aceasta este sâmbăta. S-a ales această zi pentru că, din punct de vedere teologic, în această zi de la finalul săptămânii, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a coborât cu sufletul în iad pentru a-i elibera pe cei adormiți de veacuri. Iar acest lucru ni-l amintesc și cântările de la slujba Vecerniei și Utreniei sâmbetelor din Octoih, unde, pe lângă lauda adusă sfinților – prietenii lui Dumnezeu – ne îndreptăm rugăciunea și pentru sufletele celor adormiți.

Conform rânduielilor tipiconale din Triod și structurii speciale a slujbelor din sâmbetele Postului Mare, doar sâmbetele a doua, a treia și a patra sunt considerate ca fiind zile de pomenire a morților, celelalte (prima, a cincea, a șasea și a șaptea) fiind dedicate pomenirii altor momente sau sfinți ai Bisericii.

Pomenirea celor adormiți este și o datorie morală a noastră. Așa cum, în această perioadă a Postului, atenția noastră este întreptată mai ales către suflet, printr-un program de rugăciune mai intens, prin milostenia și ajutorul pe care îl acordăm celor în nevoie, la fel trebuie să ne îngrijim și de sufletele celor trecuți la Domnul.

Cu siguranță, fiecare dintre noi cunoaștem rude, prieteni, colegi care se întreabă dacă există vreun folos real al tuturor acestor parastase, al colacilor și colivelor. Ce le răspundem? Că, din perspectivă ortodoxă, viața continuă și după moarte și că această idee nu este o invenție, ci are fundamente în Sfânta Scriptură. Spre exemplu, dacă ne uităm în Vechiul Testament, descoperim că Tobit îl îndeamnă pe fiul său: „Fii darnic cu pâinea şi cu vinul la mormântul celor drepţi!” (Tobit 4, 17) și că Isus fiul lui Sirah îndeamnă să se facă milostenie nu numai pentru cei vii, ci şi pentru cei răposaţi: „Dărnicia ta să atingă pe toţi cei în viaţă şi chiar morţilor fă-le parte de dărnicia ta” (Sir. 7, 35). De asemenea, în Noul Testament, Sfântul Apostol Pavel, în epistola sa către Timotei, ne spune: „Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi oamenii” (1 Timotei 2, 1) și exemplele pot continua.

Totodată, cei care se îndoiesc de folosul pomenirilor pentru cei adormiți trebuie să știe că toți cei dragi ani noștri care pleacă din această viaţă pământească se află în continuare în legătură neîntreruptă și în comuniune cu mădularele Bisericii care se află aici, pe pământ, legați fiind de dragostea întru Hristos, după cum cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: vii şi morţi suntem cu toții „trupul lui Hristos şi mădulare în parte”. Sfântul Ioan Gură de Aur, subliniază și el importanța pomenirii celor adormiți în foarte multe operele de-ale sale, dintre care amintim Omilia a patra la Epistola către Filipeni, unde menționează: „Să ne rugăm pentru cei morţi, punând şi pe alţii să se roage şi dând săracilor milostenii pentru sufletele lor. Căci nu degeaba s-a rânduit de către Apostoli ca să se facă pomenire la Sfintele şi înfricoşătoarele Taine pentru cei mutaţi de la noi. Ştiau că mult le foloseşte, multă binefacere aduce celor morţi”.

Așadar, datori suntem să păstrăm vie nu doar tradiția, ci și memoria înaintașilor noștri, pomenindu-i pe părinții, moșii, și strămoșii noștri în cadrul slujbei de parastas săvârşişte în toate bisericile, la finalul Sfintei Liturghii mai ales în sâmbetele Postului Mare. În acest fel urmăm îndemnul Sfântului Ioan Damaschin, care spunea că „Dumnezeu vrea ca toţi să facem bine unii altora, atât în viaţa aceasta cât şi după moarte, înduplecând astfel pentru ei şi pentru noi pe Iubitorul de oameni – Dumnezeu”.

Recomandările BIZANTICONS.RO: