Maica Domnului își așteaptă închinătorii la Vatra Dornei. Peste o mie de credincioși s-au închinat deja înaintea icoanei Sale „Eleovrytissa”

Clipe înălțătoare, ceasuri pline de duh și de rugăciune. Așa am putea rezuma, în câteva cuvinte, momentul istoric desfășurat în urmă cu câteva zile în Țara Dornelor: sfințirea noilor clopote și a icoanei Maicii Domnului „Eleovrytissa” (Izvorâtoarea de ulei), adusă de la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped din Sfântul Munte Athos.

Vineri, pe 7 mai, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, unul dintre cele  mai vechi praznice închinate Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfânta Treime” din Vatra Dornei, înconjurat de un frumos sobor de preoți și diaconi.

De la primele ore ale dimineții, sute de credincioși dorneni îmbrăcați în costume tradiționale bucovinene, alături de oficialități locale și centrale, s-au adunat în incinta sfântului locaș aflat în parcul central al stațiunii. După tradiționala primire a ierarhului în sunet dulce de toacă și de clopot, a urmat Sfânta Liturghie, săvârșită în prezența credincioșilor și a sute de pelerini veniți din toate colțurile județului spre a aduce prinos de cinstire și mulțumire Maicii Domnului.

La finalul Sfintei Liturghii, a urmat slujba de sfințire a icoanei Maicii Domnului „Eleovrytissa” (Izvorâtoarea de ulei), adusă special de la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped din Sfântul Munte Athos. Prin pronia lui Dumnezeu, acest moment deosebit s-a împlinit tocmai în ziua în care icoana este prăznuită cu mare cinste în Muntele Athos și în toate țările ortodoxe.

Veche de secole și cu multe minuni săvârșite în viețile celor care s-au rugat înaintea ei cu credință curată, icoana Maicii Domnului „Eleovrytissa” va rămâne pentru totdeauna la biserica „Sfânta Treime” din Țara Dornelor, pentru a le fi binecuvântare, mângâiere și sprijin tuturor celor care o vor cinsti și vor cere ajutorul lui Dumnezeu, după cum s-a rostit în rugăciunea de sfințire: „tuturor celor ce o vor cinsti, se vor închina și se vor ruga Ție înaintea ei și vor chema în rugăciunea către Tine pe Maica Ta, să le fii ascultător, milostiv și dătător darnic de tot binele, mântuindu-i de toată supărarea și nevoia și de toate durerile sufletești și trupești, învrednicindu-i harului și milei ce vor dori de la Tine”.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Damaschin a vorbit despre smerenia Maicii Domnului și despre importanța pe care o are prezența icoanei „Eleovrytissa” în mijlocul credincioșilor din Țara Dornelor:

„Această zi în care o pomenim pe Maica Domnului este pentru dumneavoastră o zi cu totul deosebită, în plus, prin aceea că, avem o sfințire astăzi, și a clopotelor noi, și a unei icoane minunate, venită din Sfântul Munte Athos – „Eleovrytissa” sau Izvorâtoarea de untdelemn. La Mănăstirea Vatoped, unde sunt șapte icoane făcătoare de minuni, icoana aceasta, „Eleovrytissa” este cea mai smerită dintre ele […]. Dintre toate darurile pe care le-a avut Maica lui Dumnezeu – nu știu dacă să spun „cel mai mare” pentru că n-aș îndrăzni să fac o ierarhie – a fost acesta: Dumnezeu a găsit în Ea o inimă smerită. Și astăzi vine la dumneavoastră cea mai smerită icoană a Maicii lui Dumnezeu de la Mănăstirea Vatoped”. Să vorbim despre smerenia Maicii Domnului este de neînchipuit, de negândit. Nu putem atinge, nici nu putem gândi cât de adâncă a fost smerenia Maicii Domnului. Nici îngerii din cer n-au știut cine este această Făptură atât de necunoscută, atât de ștearsă, atât de nebăgată în seamă […]. Omul smerit poate câteodată va fi disprețuit, oamenii vor spune despre el că este vulnerabil, că nu iese cu pieptul în față, că nu spune cât de tare și cât de mare este. Dar omul smerit primește de la Dumnezeu bogăție de daruri, pe care puțini oameni le primesc. Izvoare de tămăduire prăznuim noi astăzi, și nu doar în biserica din Vlaherne s-au petrecut aceste minunate fapte prin mijlocirea Maicii Domnului, ci oriunde a fost chemată Maica Domnului cu smerenie, cu pocăință și cu credință. Într-un ungher de casă, dacă un om cere cu credință ajutorul Maicii Domnului, ea îi răsplătește și îl ajută pentru că pentru smerenia ei, Dumnezeu a revărsat asupra ei belșug de Har”.

Vezi mai jos cuvândul VIDEO integral:

La rândul său, părintele Emanuel Valică, parohul bisericii „Sfânta Treime”, a mulțumit Preasfințitul Părinte Damaschin pentru prezență și pentru binecuvântarea oferită dornenilor cu prilejul slujirii din această zi însemnată.

Peste o mie de credincioși s-au închinat în aceste zile înaintea icoanei Maicii Domnului „Eleovrytissa”, iar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu își așteaptă în continuare închinătorii la Vatra Dornei. Fiecare dintre dumneavoastră, de aproape sau mai de departe, aveți binecuvântatul prilej de a zăbovi pentru câteva clipe în biserica închinată Sfintei Treimi pentru a mulțumi Maicii Domnului și pentru a înălța un gând de rugăciune înaintea icoanei Sale făcătoare de minuni și mângâietoare a sufletelor noastre.

Care este povestea icoanei Maicii Domnului Eleovrytissa?

Icoana Maicii Domnului Eleovrýtissa (Izvorâtoarea de ulei) datează din secolul al XIV-lea și este amplasată în chelăria Sfintei Mari Mănăstiri Vatoped. Istoria sa este una cu totul deosebită: într-o vreme, pe când mănăstirea trecea printr-o perioadă de mare lipsă a uleiului, Cuviosul Ghenadie avea ascultarea de „iconom al uleiului” sau „dochiár”, adică avea în grijă păstrarea şi administrarea uleiului din magazia mănăstirii. Într-o zi, bucătarul mănăstirii s-a plâns egumenului, spunându-i că, Ghenadie nu oferă bucătăriei suficient ulei pentru pregătirea mâncării, gândindu-se că trec printr-o perioadă de restriște. Egumenul i-a poruncit părintelui Ghenadie să dea ulei fraţilor ca şi mai înainte, nădăjduind în milostivirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Mergând cuviosul Ghenadie la ascultarea sa, de îndată ce a intrat în cămara în care se păstra uleiul, a văzut cum acesta curgea din abudență, peste vasele de lut. Din acea clipă, pentru că Icoana Maicii Domnului, care se afla în acea cămară, a început să răspândească bună-mireasmă pretutindeni, părinții mănăstirii au numit-o pe ea Dochiarítissa, Eleovrytissa sau, pe limba noastră, Izvorâtoarea de ulei.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.