Anual, în data de 12 noiembrie, odată cu prăznuirea Sfinților Martiri și Mărturisitori Năsăudeni, Biserica noastră Ortodoxă ne mai amintește de cinstirea icoanei Maicii Domnului „Milostiva” (sau Kykkiotisa), una dintre icoanele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cu o poveste cel puțin interesantă, pe care vă propunem să o descoperiți în rândurile care urmează.
Conform tradiției Bisericii noastre, această icoană a Maicii Domnului a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca, cel care după momentul Cincizecimii a pictat primele trei icoane ale Maicii lui Dumnezeu. La început, icoana Maicii Domnului Milostiva a fost păstrată în cadrul celei mai vechi comunități creștine din Egipt, însă din cauza intensificării persecuțiilor împotriva creștinilor, în anul 980, ea a fost adusă la Constantinopol, unde a rămas până în vremea împăratului bizantin Alexie I Comnenul. Drumul până aici n-a fost unul deloc ușor. Corabia pe care se afla icoana a fost atacată de pirații sarazini (berberi, spanioli și italieni convertiți la islamism), însă din mila Domnului a ajuns în Constantinopol și a fost așezată în palatul regal.
Cea mai cunoscută minune a icoanei Maicii Domnului Milostiva, păstrată până astăzi în vechile cronici ale Bisericii noastre completează, într-un fel, istoria sa minunată. Se spune că într-o zi, guvernatorul insulei Cipru, Manuel Vutomit, s-a rătăcit în pădurile din preajma palatului, aflându-se la vânătoare. Oricât a încercat să găsească o cărare care să-l ducă spre casă, n-a reușit să afle izbândă. Se afla singur și neajutorat în inima pădurii până când, ca din senin, a trecut pe lângă el un pustinc pe nume Isaia. Întrebându-l Manuel despre locul în care se află și rugându-l să-i arat o cărare de întoarcere, pustnicul i-a ignorat rugămintea, iar guvernatorul le-a ordonat însoțitorilor săi să-l bată aprig.
După ce au ajuns acasă târziu în noapte, drept „răsplată” pentru fapta lor necugetată, împăratul s-a îmbolnăvit grav și niciun vraci de la palat nu reușea să-și dea seama care este cauza. Aducându-și aminte de fapta lui și asociind-o cu boala, Manuel a trimis gărzile să-l aducă pe Isaia ca să-și ceară iertare. Ce nu știa guvernatorul este că Isaia avusese în acea noapte o vedenie prin care Domnul i-a descoperit că Manuel îl va ajuta să aducă în mănăstirea sa o icoană minunată a Maicii Domnului tocmai din Constantinopol. Așa s-a și întâmplat. De îndată ce pustnicul Isaia l-a iertat pe Manuel Vutomit, acesta s-a vindecat și au plecat împreună spre Constantinopol, loc în care aveau să fie martorii unei noi minuni. Fiica împăratului Alexie I Comnenul se îmbolnăvise brusc și avea aceleași simptome ca și guvernatorul. După rugăciunile pustinicului, fiica împăratului se vindecă, iar acesta promite că le va da icoana cu inima deschisă pentru a o duce în Cipru. Însă nu s-a ținut de cuvânt. Se spune că înainte de a se despărți de Manuel și de pustnicul Isaia, Alexie l-a pus pe acesta din urmă să aleagă între icoana originală și copia ei, realizată de un pictor foarte priceput de la palat. Întâmplare sau nu – o albină s-a așezat în acea clipă pe rama icoanei originale, făcându-l pe Isaia să o aleagă și să o ducă în Mănăstirea sa de pe Muntele Kykkos.
Din acest moment, icoana Maicii Domnului Milostiva va fi cunoscută și sub denumirea de Kykkiotisa, de la numele mănăstirii – una dintre cele mai bogate și mai cunoscute din Cipru – și al muntelui pe care le ocrotește de atâta vreme.
Un alt detaliu demn de menționat este și acela că icoana Maicii Domnului „Milostiva” are o înfățișare neobișnuită, care îi nedumerește pe mulți dintre cei care se închină înaintea ei. De mai bine de nouă secole, icoana stă ascunsă sub un văl brodat și așezat peste ea, astfel încât niciun om să nu poată vedea fața Maicii Domnului și a Pruncului Hristos. Se spune că tradiția aceasta a fost rânduită de însuși împăratul Alexie I Comnenul, care era atât de impresionat de icoana Maicii Domnului și de tot ceea ce se petrece în Sfântul Altar încât s-a gândit ca nu cumva să o tulbure pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu cu privirea sa nedemnă de atâta sfințenie. De aceea, pentru a crește respectul cuvenit chipului Maicii Domnului și al Mântuitorului, împăratul a rânduit să le acopere pe ele cu acel văl brodat.
Nimeni nu îndrăznește să schimbe această rânduială sau să îndepărteze vălul deoarece se spune că cine o va privi va orbi de îndată. Totuși, acest lucru se întâmplă în unele situații excepționale. Spre exemplu, în ultimii ani, a avut loc o secetă care a afectat insula Cipru, iar părinții din obștea Mănăstirii au luat icoana din strana ei specială și au dus-o pe munte în procesiune, înălțând ectenii și rugăciuni speciale pentru ploaie, însă fără a-i privi chipul. În urma rugăciunilor, Maica Domnului s-a milostivit și i-a binecuvântat cu ploi și rod bogat, așa cum altădată, în timpul unei invazii de lăcuste, în urma rugăciunilor rostite de părinți înaintea ei, un stol de păsări a zburat de nicăieri și a distrus complet dăunătorii.
Pentru că nu toți avem șansa sau posibilitatea să-i aducem prinosul nostru de laudă și cinstire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu înaintea icoanei sale Milostiva tocmai în insula Cipru, trebuie să știți că am adunat pentru dumneavoastră câteva astfel de reprezentări de la unii dintre cei mai pricepuți iconari, cu tradiție de zeci de ani în domeniul iconografiei bizantine. Alegeți dintre toate icoanele pe cea care vi se pare cu adevărat apropiată sau de suflet și comandați-o apăsând click pe următoarele linkuri:
Sursa: doxologia.ro