Început de toamnă… printre grijile zilnice legate de începutul școlii celor mici și mari, printre telefoanele și mailurile de la serviciu, un gând insistă să își facă loc în mintea noastră și să „anuleze” chiar și pentru câteva minute stresul care ne-a devenit obișnuință. Este gândul care ne poartă acasă, în locul în care ne-am născut. Stăm la cozile din trafic și ni se face, pur și simplu, dor de mirosul de struguri copți și de aroma frunzelor uscate din grădina bunicilor. Ne ducem copiii de mână și, pe drumul spre școală, ne amintim de nucile verzi pe care ni le dăruia bunica odată cu poveștile care și-au făcut loc adânc în gând și-n suflet. Povești și amintiri care nu vor pieri niciodată.
Și dacă încă ne aflăm la vremea începuturilor – de școală și de an bisericesc – ne-am propus să dedicăm acest editorial de la început de toamnă unui subiect interesant, dar parcă trecut uneori prea repede cu vederea: ce știm despre Sfinții Ioachim și Ana, bunicii Mântuitorului, prăznuiți pe 9 septembrie, imediat după marele praznic al Naşterii Maicii Domnului? Ce ne spune tradiția Bisericii despre ei? Povestea pe larg, în rândurile de mai jos!
Tradiția spune că Dreptul Ioachim, tatăl Maicii Domnului și bunicul Mântuitorului, a moştenit toate purtările bune ale strămoşilor săi, fiind blând la chip şi credincios. El era din neamul împărătesc al lui David, din seminţia lui Iuda. Ana, bunica Mântuitorului, era fiica preotului Mathan, care a slujit la templul evreiesc în timpul împăraţilor Cleopatra şi Casopar ai perşilor, înainte de regele Irod cel Mare. Ea era soră cu Maria, mama Salomeei (Salomeea făcea parte din grupul femeilor mironosiţe care l-a urmat pe Mântuitorul) şi cu Sovia. Aceasta din urmă a născut-o pe Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul. Astfel, înțelegem că Mântuitorul și Sfântul Ioan Botezătorul au fost verişori şi, având în vedere legătura foarte apropiată dintre Elisabeta şi Fecioara Maria, este foarte probabil ca ei să se fi cunoscut din copilărie.
Înstăriți fiind, Sfinții Ioachim și Ana își împărțeau câștigul zilnic în trei părți: o parte pentru ei, o parte pentru săraci și o parte pentru Biserica lui Dumnezeu. Ajunși deja de mult timp la vârsta la care mulți își cresc nepoții și aparent fără prea multe bucurii care să le însenineze zilele, drepţii Ioachim şi Ana au fost aleși de Dumnezeu pentru a aduce Bucuria în lume. Cine s-ar fi așteptat la asta? Cu siguranță, nici măcar ei. Însă, așa cum spun Sfinții Părinți, „înainte mergătoare a cinstei este necinstea și povățuitoare spre câștigarea celor bune este rugăciunea cu lacrimi către Dumnezeu”. O frază care ar putea descrie mai mult decât perfect viața bunicilor Domnului, dacă stăm să ne gândim la câtă tristețe și apăsare simțeau ei din partea comunității, care îi considera nevrednici pentru a participa la rânduielile de la Templu, din cauză că nu aveau copii. Însă, osânda nu i-a făcut să se revolte împotriva lui Dumnezeu. Din contră, dreptul Ioachim a decis să se roage și mai mult pentru împlinirea acestei dorințe: „Mă voi retrage în pustiu şi voi sta şi nu voi mânca nimic, ci numai mă voi ruga şi voi plânge, până când Dumnezeu va da roadă pântecelui soţiei mele”. Și pentru că împreună-rugăciunea are putere mai mare, Sfânta Ana a urmat modelul soțului și a căzut și ea în genunchi, rugându-se Domnului: „Dumnezeul părinţilor noştri, blagosloveşte-mă şi ascultă rugăciunea mea, aşa cum ai blagoslovit pântecele Sarei şi ai dat ei fiu pe Isaac”. Și pentru că nicio rugăciune curată nu rămâne neascultată înaintea lui Dumnezeu, tristețea le-a fost ștearsă la scurtă vreme de o bucurie. O bucurie numită Maria, Fecioara și Născătoarea de Dumnezeu. Sinaxarul ne spune că părinții ei o păzeau și o îngrijeau așa cum omul își păzește lumina ochilor, știind din descoperire dumnezeiască că Ea avea să fie „lumină a toată lumea și înnoire a firii omenești”.
Tradiția Bisericii noastre spune că Sfântul Ioachim a trecut la Domnul la vârsta de 80 de ani, iar Sfânta Ana, fiind văduvă, a plecat din Nazaret și a mers la Ierusalim, pentru a fi mai aproape de fiica ei cea Preasfântă. Petrecând în Ierusalim aproape doi ani, și-a dat sufletul în mâinile Domnului având 79 de ani.
De atunci și până astăzi, Dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana au rămas în conștiința oamenilor ca fiind ocrotitori ai familiilor și, mai cu seamă, vindecători ai celor care nu pot avea copii. Iar dacă de la bunicii noștri am învățat să facem primii pași către Biserică, de la bunicii Mântuitorului ar trebui să deprindem virtutea răbdării și a smereniei, dar și stăruința în rugăciune atunci când răspunsul la rugăciunile noastre întârzie să apară.
„Iubiți-vă bunicii, să-i respectați cum se cuvine, căci roata vieții, cândva, se va opri la tine”. Așa sună ultimele versuri ale unei poezii pe care am citit-o zilele trecute și care mi-a amintit de un verset din Sfânta Scriptură: ,,Cununa bătrânilor sunt nepoţii, iar mărirea fiilor sunt părinţii lor” (Proverbele lui Solomon 17, 6). Poate că ziua de 9 septembrie, dincolo de valențele ei liturgice și bisericești, este și o lecție pentru noi toți. Un curs esențial despre modul în care ar trebui să ne îngrijim de cei în vârstă și de bunicii noștri. Prin noi, cei mai tineri, ei ar trebui să simtă apropierea lui Dumnezeu, Cel care nu-i părăsește la bătrânețe, așa cum nici pe bunicii lui Hristos nu i-a părăsit. Nu i-a lăsat de izbeliște atunci când societatea i-a acuzat și marginalizat, ci le-a trimis un înger ca să le vestească nașterea Maicii Vieții. Chiar, tu când ți-ai sunat ultima dată bunicii? Când ai fost ultima dată „înger”?
În preajma acestei zile speciale, ținem și noi, echipa Bizanticons Art, să aducem un gând bun tuturor celor care își serbează ziua onomastică. Bucurii, sănătate și spor în tot lucrul bun, sub ocrotirea și purtarea de grijă a Sfinților și Dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana! Dacă și tu ai pe cineva care își serbează onomastica în această zi de 9 septembrie, trebuie să știi că pe www.bizanticons.ro găsești o colecție de icoane și volume ale Sfinților Ioachim și Ana. Apasă click pe linkurile aflate sub fotografiile de mai jos și oferă un dar de suflet celor dragi în acest an!
Foto: basilica.ro