În data de 12 februarie a fiecărui an, Biserica noastră ne amintește de o minune petrecută în urmă cu multă vreme în Sfântul Munte Athos, locul în care, de la cărările prăfuite și până la icoanele adăpostite în chilii și schituri, putem afla povești nebănuite. Despre nevoință și ispitire, despre bucurie și fericita mântuire. Ne amintim, de fapt, în această zi, de Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Portărița” de la Iviron, una dintre cele mai cunoscute icoane ale Maicii Domnului, făcătoare de minuni, păstrate până astăzi în Grădina Sa. Cum și când a apărut acestă sărbătoare și, mai ales, care este motivul pentru care o prăznuim în acestă zi de la mijloc de făurar? Aflați în rândurile de mai jos!
Înainte de toate, trebuie să reținem că această icoană a Maicii Domnului a fost pictată de către Sfântul Evanghelist Luca, cel care după momentul Cincizecimii a pictat primele icoane ale Maicii lui Dumnezeu. Ulterior, aproximativ 70 de icoane ale Maicii Domnului au fost pictate de către Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, iar după aceste icoane au fost făcute mai multe copii timpurii, unele dintre ele rezistând până în zilele noastre, lucru care s-a întâmplat și cu icoana Maicii Domnului „Portărița”.
Povestea icoanei Maicii Domnului „Portărița” urcă în timp până în perioada iconoclastă (cuprinsă între anii 726-843), în timpul căreia împărații iconoclaști bizantini au interzis închinarea la icoane și, mai mult decât atât, au ordonat distrugerea acestora și disciplinarea celor ce li se închinau. Titulatura acestei „mișcări” religioase și politice provine din limba greacă, de la termenii „eikon” (imagine sau înfățișare) și „klasma” (a distruge).
Potrivit tradiției și documentelor din arhiva mănăstirii, icoana a fost păstrată multă vreme, cu mare evlavie, de către o văduvă din Niceea (astăzi, un mic oras din nordul-vestul Turciei, așezat pe malul de răsărit al lacului Iznik). În contextul controalelor pe care ostașii le efectuau din porunca împăratului Teofil, ca să-i descopere pe cei care țineau icoane în case și se închinau înaintea lor, găsind soldații icoana într-un mic paraclis al casei, i-au spus văduvei: „Dă-ne bani ca să scapi împreună cu icoana ta, altfel vom împlini poruncile!”. Atunci, femeia le-a „cumpărat tăcerea”, rugându-i să-i ofere răgaz până în ziua următoare și promițându-le că va scăpa de icoană. Avea în gând un plan care nouă, celor care trăim în lumea de astăzi, ni s-ar părea imposibil și desprins din lumea basmelor: noaptea l-a luat pe fiul ei și, purtând împreună icoana până la țărmul mării, au așezat-o sprijinită de o stâncă. Atunci, femeia a căzut în genunchi și a spus: „Maica Domnului, eu nu mai pot să te apăr. Stăpâna lumii, tu, ca Maică a lui Dumnezeu, ai stăpânire peste toată zidirea. Tu poţi să ne izbăveşti şi pe noi de mânia stăpânitorilor şi icoana ta poți să o izbăvești de cufundarea în mare”. Și având credința că ruga i-a fost ascultată, a intrat cu icoana în mare și a lăsat-o din mâini. Iar fiul ei se a început a se minuna de pe țărm, vâzând că icoana Maicii Domnului s-a îndepărtat, plutind deasupra apei.
Și așa, stand dreaptă ca și cum ar fi fost purtată pe brațe într-o procesiune solemnă pe apa mării, a plutit până în Muntele Athos. După o bună vreme, câțiva călugări au văzut în mai multe nopți, la rând, un fel de stâlp ca de foc, pe mare, în apropierea Mănăstirii Iviron, care ajungea până la ceruri. Adunându-se părinți și stareții de la alte mănăstiri din apropiere, au hotărât ca într-o noapte să iasă în larg cu o barcă a mănăstirii, să vadă despre ce este vorba. Și apropiindu-se, au început să cânte axioane și cântări de bucurie Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, văzând că stâlpul de lumină iese dintr-o icoană care stă nemișcată în larg. Însă, ajungând mai aproape, au observat că icoana să tot îndepărta, nedorind, parcă, să fie privită îndeaproape. Înțelegând că aceasta este dorința Maicii lui Dumnezeu, călugării s-au întors la țărm și, mergând în mănăstire, au dat de veste tuturor să vină în biserică. La rânduiala starețului, a început la Iviron un program de slujbe ca cel din timpul Postului Mare. Privegheri de noapte cu Litanie și încheiate dimineața cu Dumnezeiasca Liturghie, Paraclise și nenumărate Acatiste închinate Maicii Domnului, toate pentru o singură dorință: icoana de pe mare să se adăpostească în mănăstirea lor și să-i ocrotească până la sfârșitul veacurilor.
Iar Maica Domnului, cu inima ei de mamă, n-a trecut cu vederea rugăciunea lor nesfârșită. Într-o noapte, s-a arătat în vis Cuviosului Gavriil, un părinte bătrân și cu viață curată, din obștea mănăstirii, spunându-i să meargă pe spunându-i să meargă în largul mării după icoană. Și, spune tradiția, părintele Gavriil „a păşit pe ape ca pe pământ uscat”, a luat icoana grea și de mari dimensiuni fără să pară că depune vreun efort ieșit din comun şi a adus-o la mal, unde îl așteptau ceilalți frați din mănăstire, care s-au închinat icoanei cu evlavie și cu mare uimire. Apoi, luând-o ei, au început să-i cânte Maicii Domnului cântări de laudă, umplând toate văile Athosului de glas îngeresc, și au așezat-o în Altarul bisericii principale a mănăstirii. A doua zi, însă, icoana a dispărut de acolo şi a fost găsită pe zidul de la poarta mănăstirii. Părinţii au dus-o înapoi în altar, însă în următoarea zi iarăși au găsit-o pe zidul de la poartă. Întâmplarea aceasta s-a repetat de mai multe ori până când, într-o noapte, Maica Domnului i s-a arătat din nou Cuviosului Gavriil, explicându-i motivul minunii: „Spune fraţilor să nu mă mai deranjeze de acum înainte, pentru că eu nu doresc să fiu păzită de voi, ci eu să vă păzesc pe voi, nu numai în viaţa de acum, ci şi în cea viitoare. Şi să nădăjduiască în milostivirea Fiului meu şi Stăpânului tuturor toţi monahii trăitori cu evlavie şi frică de Dumnezeu în muntele acesta virtuos. Acest dar eu l-am cerut de la El şi iată, vă dau vouă semn: cât timp veţi vedea icoana mea în această mănăstire, harul şi mila lui Dumnezeu nu vor lipsi de la voi”. Respectând fără tăgadă porunca Maicii Domnului, părinții au așezat icoana în paraclisul de la poarta mănăstirii, ajungând în scurt timp să fie cunoscută în toată lumea ortodoxă sub numele de „Portărița” sau „Portaitissa”, după cum citim și în acatistul închinat acestei sfinte icoane: „Bucură-te, Portăriță bună, care deschizi credincioșilor ușile Raiului!”.
Icoana „Portărița” aparține tipului iconografic „Odighitria” sau „Îndrumătoarea”, în care Maica Domnului este reprezentată cu pruncul în brațe și arată spre El, ca o călăuză spre Dumnezeu și spre mântuire. Pruncul Iisus Hristos ține în mâna stângă un sul de hârtie caree simbolizează Sfânta Evanghelie, iar cu mâna dreaptă binecuvintează. Icoana măsoară 1, 30 x 1, 90 metri, fiind împodobită cu foarte multe obiecte de preț (monede de aur, bijuterii, medalioane, pietre prețioase și altele asemenea), donate de principi, domnitori, conducători ai lumii și de simplii credincioși deopotrivă, care au primit vindecări și ajutor în necazuri prin mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Pentru că nu tuturor ne este permis sau la îndemână să ajungem în Muntele Athos, să ne închinăm înaintea acestei Sfinte icoane, trebuie să știți că „o puteți aduce” în casele dumneavoastră. Pentru a marca așa cum se cuvinte această zi de mare prăznuire, venim în sprijinul dumneavoastră cu câteva sugestii de icoane ortodoxe ale Maicii Domnului „Portărița”, alături de alte câteva icoane ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pictate în stil bizantin și zugrăvite după tehnici tradiționale cu materiale naturale de înaltă calitate, pentru o mai bună calitate a imaginii și pentru obținerea unei rezistențe de lungă durată. Alegeți dintre acestea pe cea care vi se pare cu adevărat apropiată și de suflet, apăsând click pe linkurile aflate sub icoanele de mai jos:
Foto credit: doxologia.ro
