A început Postul Mare și, odată cu el, Canonul cel Mare… „Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!” s-a auzit în aceste zile răsunând în bisericile din sate și din marile orașe, dar și-n mănăstirile și schiturile din munți, de departe. Un strigăt de pocăință după mila lui Dumnezeu. Și ce este, de fapt, mila Domnului? Nimic altceva decât Harul Preasfântului Duh, pe care noi, păcătoşii, trebuie să i-L cerem lui Dumnezeu şi să strigăm neîncetat: „Doamne, miluieşte-mă!”, sau „fie-Ţi milă de mine, Doamne, păcătosul, în starea în care mă aflu. Adu-mă din nou la harul Tău”, așa cum spunea părintele Constantine Cavarnos.
Canonul cel Mare vine să actualizeze un principiu care să ne ghideze, de fapt, în toate zilele postului: „Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui!”. Gândul la moarte devine astfel – așa cum spunea Sfântul Teodor Studitul – cea mai mare înțelepciune. La finalul acestei prime săptămâni a postului, participând la Canonul cel Mare, noi, cei vii, nu doar că ajungem să învățăm câte ceva din tainele pocăinței și ale gândului la moarte, ci urmând îndemnului Sfântului Teodor, ne amintim și de cei adormiți ai noștri. Ne rugăm pentru ei mai ales în prima sâmbătă a postului, când îl pomenim pe Sfântul Teodor Tiron, mucenicul care a „inventat” coliva. Ce legătură are el cu acest preparat legat de pomenirea celor trecuți la Domnul și de ce este pomenit în prima sâmbătă a Postului Mare? Aflați în rândurile de mai jos.
Ostașul din legiunea Tironilor
Pomenit în fiecare an pe 17 februarie, dar și în prima sâmbătă din Postul Mare, Sfântul Teodor Tiron este unul dintre sfinții creștini din primele secole ale Bisericii. El s-a născut în Siria și a trăit în secolul al IV-lea, pe vremea împăraților Maximian și Maximin. Numele de Tiron pe care îl poartă vine din limba latină, „tiro” însemnând „recrut” sau „începător”. Asta deoarece Sfântul Teodor a fost ostaş de seamă în armata romană în legiunea „Tironilor”, formată din ostaşi tineri, sub conducerea generalului Vringa. Iar când spunem „de seamă”, ne referim la faptul că Sfântul Teodor conducea o cohortă de 893 de ostaşi (cohorta era o subdiviziune tactică a armatei romane, zece astfel de subdiviziuni formând o legiune), adică cei mai buni dintre toţi ostaşii legiunii, numiți „margariţi” (adică tari şi puternici). În toamna anului 304, legiunea a fost mutată din Siria în Amasia, capitala Pontului, oraş aşezat la 85 de km distanță de Marea Neagră.
După o vreme de la aşezarea taberei în acest loc, cu prilejul unei sărbători păgâne, legiunea a primit ordin ca toţi soldații să se închine și să aducă jertfă zeiţei Cibela, însă Sfântul Teodor a refuzat să facă acest lucru, mărturisindu-și credința înaintea faţa comandantului său, Vringa. Acesta l-a îndemnat să renunţe la dreapta credinţă și, pentru a lua o decizie, sfântului i s-a dat un timp de gândire. Împotriva tuturor așteptărilor, în acea noapte, Sfântul Teodor a dat foc templului păgân și, din această pricină, a fost judecat și ars de viu.
Sângele animalelor și coliva din grâu
După trecerea sa la Domnul, nenumărate minuni au avut loc la mormântul său, dar şi în multe dintre bisericile puse sub a sa ocrotire. Una dintre cele mai cunoscute este cea petrecută în timpul împăratului Iulian Apostatul, care a rămas în istoria Bisericii pentru persecuțiile și faptele sale crunte împotriva creștinilor. După ce a preluat conducerea Imperiului Roman de la Sfântul Împărat Constantin cel Mare, Iulian a încercat să restaureze tradițiile și religiile păgâne, încercând să reducă influența creștinismului, care fusese adoptat ca religie oficială de către Sfântul Constantin. Deși nu a desfășurat persecuții violente și sistematice împotriva creștinilor așa cum a făcut Dioclețian, spre exemplu, el a întreprins mai degrabă acțiuni pentru a submina creștinismul și pentru a încuraja întoarcerea la religiile păgâne.
Revenind la legătura dintre Iulian Apostatul, Sfântul Teodor Tiron și apariția colivei, există o poveste interesantă. Conform Sinaxarului, după începutul Postului Sfintelor Paști, aducându-şi aminte împăratul Iulian Apostatul că în primele zile ale acestei perioade creştinii țin post aspru, a vrut să spurce mâncarea din toată cetatea cu sângele animalelor scurs de la jertfele închinate idolilor, gândindu-se că nu vor avea încotro creștinii și până la urmă se vor „înfrupta” decât să moară de foame. Punându-și planul la punct, l-a chemat pe eparhul cetăţii (conducătorul unei unități teritoriale a Imperiului) şi i-a zis: „Ascultă, eparhule, zeii cei mari mi-au adus aminte că creştinii nazarineni şi galileeni nu ne ascultă bine, ci ne fac rău. Să facem şi noi ceva ca să ne asculte de silă. Porunceşte să nu se vândă în cetate altă mâncare decât numai cele împărăteşti, dar acestea să fie îmbibate cu sângele jertfelor, căci aşa făcând, se vor împărtăşi creştinii cu sila şi ni se vor supune. Dar acestea să se facă pe ascuns, ca să nu ştie creştinii şi să se păzească”.
Iar porunca împărătească s-a aplicat întocmai, fără ca vreunul dintre creștini să bănuiască ceva. Însă, Bunul Dumnezeu, care pe toate le cunoaște, avea să rânduiască altceva. Sfântului Eudoxie, care era pe atunci Arhiepiscop al Constantinopolului, i-a apărut în vedenie Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, care i-a spus: „Degrabă sculându-te, să aduni turma lui Hristos şi să porunceşti cu tărie ca nimeni să nu mănânce bucatele şi băuturile cele ce se vând în târg, căci toate sunt întinate cu sânge din jertfele idoleşti, după porunca păgânului împărat”. Auzind aceste cuvinte, dar știind că nu toți locuitorii orașului aveau reserve de mâncare, mai ales cei săraci, și că imposibilitatea de a cumpăra din piață ar fi dus la înfometarea sau chiar moartea lor, ierarhul a întrebat: „Cum s-ar putea ca cei săraci să nu cumpere bucate din târg?”. Atunci, Sfântul i-a răspuns: „Să li se dea colivă şi se va mângâia neajunsul lor”. „Dar ce este aceea colivă?” l-a întrebat din nou patriarhul. Şi i-a răspuns mucenicul: „Grâu fiert”.
Astfel, adunând tot poporul credincios, Sfântul Eudoxie le-a vorbit tuturor despre nelegiuirea împăratului şi despre minunea Sfântului Teodor, îndemnând ca nimeni să nu cumpere bucate întinate din oraş, ci să se hrănească cu grâu fiert, adică cu colivă. Această sărbătoare a Sfântului Mare Mucenic Teodor, din prima sâmbătă a Postului Mare, a fost rânduită încă de pe vremea Patriarhului Nectarie al Constantinopolului (381-397) și tot de atunci coliva a fost preparată de către creștini, fiind asociată cu pomenirea morților și cu nădejdea învierii.
Așadar, în amintirea acestei mari minuni, Biserica noastră îl sărbătorește pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron în prima sâmbătă din Postul Învierii Domnului, cunoscută și ca „sâmbăta colivelor”. Și nu este un lucru întâmplător acesta, întrucât pomenirea Sfântului Teodor la finalul primei săptămâni a postului, marcată de nevoință profundă, arată puterea postului, a rugăciunii și a credinței în fața încercărilor și a uneltirilor vrăjmașului. Minunea amintită în această zi vine să ne confirme încă o dată că, având nădejde în ajutorul lui Dumnezeu, putem depăși orice obstacole și putem rezista oricăror încercări, indiferent cât de mari sau de amenințătoare ar putea părea.
Mai multe detalii despre importanța, simbolismul și rânduiala propriu-zisă a pomenirii celor adormiți puteți afla din volumul „Învățătura de credință ortodoxă” sau Catehismul Bisericii Ortodoxe, un „abecedar” al credinței pe care fiecare dintre noi al trebui să îl avem în bibliotecă. Totodată, venim în sprijinul dumneavoastră cu o colecție de obiecte necesare, care să vă facă mai ușoară pregătirea pentru pomenirea celor adormiți din celelalte sâmbete de pe parcursul Postului Mare. Click pe linkurile de mai jos pentru detalii și comenzi:
Foto credit: www.doxologia.ro
