Biserica Ortodoxă sărbătorește an de an, în ziua de 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi sărbători creștine. Spre deosebire de alte sărbători sau praznice împărătești în care putem consuma orice fel de mâncare, praznicul Înălțării Sfintei Cruci se serbează prin post, pentru că ea ne aduce aminte de Patimile și de Moartea Mântuitorului pe dealul Golgotei.
Dacă în anii trecuți v-am prezentat, pe larg, motivul pentru care postim aspru pe 14 septembrie, sau am „anulat”, prin intermediul câtorva argumente teologice și patristice tradiția conform căreia în această zi este păcat să mâncăm fructe care prezintă forma Crucii, în acest an ne-am gândit să vă prezentăm un fapt mai puțin cunoscut. Mai exact, ne-am gândit să vă aducem înainte câteva detalii legate de tradiția moștenită din strămoși, de a împodobi cu flori, dar mai ales cu busuioc Sfânta Cruce scoasă din Altar spre închinare în această zi, și să lămurim sintetic, dar explicit și pe înțelesul tuturor, problematica legată de această tradiție interesantă.
14 septembrie: o îndoită sărbătoare
Ziua de 14 septembrie se leagă de numele marelui Sfânt și Împărat Constantin, cel întocmai cu Apostolii, și a mamei sale, Elena, care a mers la Ierusalim cu dorința și misiunea specială de a găsi Crucea pe care a fost răstignit Hristos. Și a aflat-o, alături de crucile tâlharilor. Sinaxarul ne spune că, aflându-se în dificultatea de a ști care este Crucea cea pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos, Patriarhul de atunci al Ierusalimului, pe nume Macarie, a avut o idee care s-a transformat, de fapt, într-o adevărată minune. Pentru că în acel moment trecea pe lângă ei un convoi funerar cu o fată care tocmai murise, a poruncit celor ce o duceau la groapă să stea pe loc: „şi se aşezară crucile pe mortul acela câte una pe rând, iar când au pus crucea lui Hristos, îndată mortul a înviat şi s-a sculat viu cu puterea Dumnezeieştii Cruci a Domnului”. Astfel, aflarea Crucii de către Sfânta Împărăteasă Elena în ziua de 14 septembrie a anului 335, alături de aducerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni, în anul 629, pe timpul Împăratului bizantin Heraclius și înălțarea ei în văzul credincioşilor, în data de 14 septembrie 630, sunt cele două motive care stau la baza slăvitului praznic anual din data de 14 septembrie.
Pe lângă această sărbătoare din 14 septembrie, Biserica Ortodoxă cinstește Sfânta Cruce în alte trei ocazii: în a treia duminică a Postului Mare; pe 7 mai (Arătarea Semnului Sfintei Cruci Împăratului Constantin, celebra minune care l-a determinat pe Sfântul Împărat să marcheze steagurile, coifurile și scuturile soldaților cu Sfânta Cruce, înfrângându-l astfel pe Maxențiu) și pe 1 august (Scoatera Sfântului Lemn al Sfintei și dătătoarei de viață Cruci, care ne amintește de eliberarea grecilor din captivitatea saracinilor prin intermediul Sfintei Cruci).
De ce se împodobește Sfânta Cruce cu busuioc?
O întrebare foarte bună, la care am căutat și noi răspuns și l-am găsit, iarăși, îndreptându-ne atenția către universul satului românesc de altădată. Astfel, într-o carte de etnografie și folclor am descoperit de ce pe 14 septembrie, din moși-strămoși, Crucea scoasă spre închinare în bisericile noastre este împodobită cu flori specifice începutului de toamnă, dar mai ales cu multe mănunchiuri de busuioc.
Astfel, se spune că povestea busuiocului își are originile în Țara Sfântă. După răstignirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, trupul Său a fost dat jos, iar Crucea pe care a fost pironit a rămas pe Golgota, locul răstignirii, și cu timpul a fost acoperită de pământ. Ani mai târziu, în secolul al IV-lea, Sfânta Împărăteasă Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, a plecat într-o expediție sfântă pentru a găsi Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul. Potrivit legendei, căutările au fost lungi și grele, dar, într-o zi, în timp ce se ruga fierbinte pentru ajutor, un miros îmbietor și dulce a fost purtat de vânt către ea. Ridicându-se de jos, a văzut că acest miros provenea din tufișurile de busuioc care creșteau într-un loc aparent neobișnuit.
Sfânta Elena s-a apropiat și, înțelegând că acesta era semnul pe care îl căuta, a început să dezgroape pământul de sub busuioc și, într-adevăr, acolo a descoperit Sfânta Cruce. Busuiocul nu doar că era plantat în acel loc, dar legendele spun că rădăcinile lui erau înfipte adânc în Crucea din lemn pe care a fost răstignit Hristos. Din acest motiv, busuiocul a devenit o plantă cu adânci semnificații în tradiția creștină, simbolizând curăția și sfințenia. Se mai spune că ramurile sale cresc în formă de cruce, amintind mereu de legătura sa cu momentul răstignirii lui Hristos și cu descoperirea Sfintei Cruci.
Legenda a circulat în multe variante, fiind chiar subiectul multor poezii. Redăm, în continuare trei strofe din poezia Olimpiei Sava, așa cum se regăsește ea în volumul „Legende despre plante”: „O presimţire a avut / Împărăteasa şi-a cerut/ Oştenilor să se oprească/ Şi, fără să se odihnească,/ Să-ncerce, poate au noroc,/ Sub locul plin de busuioc/ Să fie Crucea îngropată./ S-a dovedit că inspirată/ A fost, căci chiar au şi găsit/ Odorul Sfânt. S-a stabilit/ Să fie Crucea însoţită/ Mereu de planta cea sfinţită.”
Că această poveste este doar o legendă sau că este un adevăr păstrat generații la rând, nu știm. Ce știm, totuși, cu certitudine, este faptul că, din punct de vedere etimologic, termenul „busuioc” provine din provine din limba latină, de la cuvântul „basilicum” („basilicus”), care la rândul său își are originea în grecescul „basilikos” (βασιλικός), care înseamnă „regal” sau „demn de un rege”. Etimologia aceasta a fost pusă de istoricii bisericești Eusebiu de Cezareea, Socrate Scolasticul și Sozomen în directă legătură cu persoana care l-a descoperit: Sfânta drept-credincioasă Împărăteasa Elena, cea Întocmai cu Apostolii. De aici vine și numele de „plantă împărătească” al busuiocului.
Așadar, în taina sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, pe 14 septembrie, busuiocul își găsește iarăși locul său chiar acolo, aproape de Cruce, împletind între ramurile sale o poveste despre sfințenie și despre cum Dumnezeu, în planul mântuirii acestei lumi, a lucrat atât de minunat prin mâinile unei mame de împărat. Astfel, tradiția de a împodobi Crucea cu busuioc este mai mult decât o simplă practică „decorativă”, cum ar putea să o numească unii. Este un act de cinstire și un simbol al înțelegerii profunde a mântuirii aduse prin jertfa lui Hristos. Prin această tradiție, credincioșii subliniază importanța și puterea ocrotitoare a Sfintei Cruci care nu doar pe 14 septembrie, ci până la sfârșitul veacurilor ne aduce aminte de Învierea Mântuitorului Iisus şi de învierea noastră, a tuturor.
Sfântul Ioan Damaschin spunea că Sfânta Cruce este „sprijinul celor statornici, reazemul celor slabi, toiagul celor păstoriţi, călăuza celor convertiţi, desăvârşirea celor înaintaţi, mântuirea trupului şi a sufletului”. De aceea, în preajma acestei zile de 14 septembrie, ne-am gândit să adunăm la un loc, pentru dumneavoastră, cea mai vastă colecție de Cruci de perete, pentru colțul de rugăciune, începând cu cele mai mici prețuri, pentru ca în aceste vremuri tulburi, nimănui să nu-i lipsească „toiagul” și „călăuza”. Click pe linkurile aflate sub Sfintele Cruci de mai jos pentru detalii și comenzi:
Sursa foto: www.basilica.ro
