Așa cum ne-a învățat de atâtea veacuri rânduiala Bisericii, sfinții sunt pomeniți nu în ziua nașterii lor trupești, ci în cea a trecerii lor către viața cea fără de sfârșit. Nu vorbim despre moarte, ci despre o naștere nouă – una întru Împărăția lui Dumnezeu, pe care au început să o guste încă din această lume prin viața lor curată, jertfelnică și plină de har.
În lupta lor nevăzută cu ispitele celui rău, sfinții au păzit cu strășnicie haina curăției și și-au ținut inima aproape de Hristos. Prin harul care i-a umplut, și care încă lucrează tainic prin sfintele lor moaște, ei au biruit răul și au devenit prieteni și slujitori ai Cerului. Un asemenea chip al sfințeniei este și Sfânta Mare Muceniță Marina, pomenită în fiecare an de Biserica Ortodoxă în ziua de 17 iulie. Dacă v-am vorbit despre o reprezentare mai puțin obișnuită a sa – icoana în care ține un ciocan și semnificația acestui detaliu aparte, ori v-am spus de ce este ocrotitoarea femeilor care nasc – anul acesta ne-am propus să vă aducem în atenție un alt aspect, la fel de surprinzător, legat de evlavia populară față de Sfânta Marina: cine sunt „Circovii Mărinei” și ce legătură au ei cu sfânta prăznuită de Biserica noastră pe 17 iulie? Aflați în rândurile de mai jos!
Sfânta Marina, fiică de preot păgân
Sfânta Mare Muceniță Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei, fiind fiica unui preot păgân numit Edesie. La doar 12 ani, a aflat despre credința creștină de la cei care, prigoniți, se adăposteau prin sate și locuri retrase pentru a se ruga și a săvârși Sfânta Liturghie. Impresionată de viața curată a mironosițelor și a fecioarelor creștine, Marina a hotărât să rămână fecioară și să-și închine viața lui Hristos.
Într-o zi, pe când păștea oile tatălui său, a fost zărită de eparhul Olimvrie, cunoscut prigonitor al creștinilor. Fermecat de frumusețea ei și dorind s-o ia de soție, a încercat s-o convingă, mizând și pe ideea că o astfel de căsătorie ar fi putut-o scăpa de persecuții. Însă, întrebată cine este și dacă vrea să-l urmeze, Marina a mărturisit cu îndrăzneală că este creștină și că este gata să moară pentru Hristos, Cel Care a pătimit pentru ea și pentru păcatele întregii lumi.
Furios, Olimvrie a poruncit ca Sfânta Marina să fie bătută cu toiege și aruncată în temniță. A urmat o serie de chinuri cumplite: a fost spânzurată și sfâșiată cu unelte ascuțite, arsă cu făclii, apoi scufundată cu capul în jos într-un vas cu apă, în speranța că va renunța la credință. Dar Marina a rămas neclintită.
În cele din urmă, pe 17 iulie 304, dregătorul a poruncit să i se taie capul. Trupul ei a fost luat în taină de câțiva creștini curajoși și îngropat într-un loc ascuns, unde a fost cinstit în tăcere și cu evlavie.
Cine sunt Circovii Mărinei?
Între 15 și 17 iulie, în multe zone din țara noastră se țin Circovii de vară sau Circovii Mărinei, o perioadă marcată de evlavie, dar și de teamă. Denumirea „circovi” vine din slavonul țerkovnîe sviata, adică „sărbători bisericești”, explicația fiind aceea că în aceste zile Biserica prăznuiește mai mulți sfinți. Totuși, în imaginarul popular, în perioada aceasta, două sfinte femei au fost mai importante decât ceilalți: Sfânta Iulita și Sfânta Marina, mucenițe ce au pătimit cumplit pentru credință. Oamenii din vechime au închinat aceste zile celor două sfinte, iar ceilalți sfinți pomeniți atunci au fost numiți „slugile Marinei”.
Se spunea că în aceste zile femeile aveau dreptul să poruncească și să-i „urechească” în glumă pe bărbați, pentru toate neascultările de peste an. În realitate, era o formă simbolică de recunoaștere a rolului femeii în viața familiei și a satului. Nu era doar o zi de odihnă, ci și de întărire a legăturilor dintre surori, vecine sau cumnate. În unele părți din sudul țării, femeile se „surățeau” de Sfânta Marina, adică făceau legământ de prietenie sfântă, trimițându-și daruri an de an: pelin (pentru alungarea răului), ouă fierte, mere, colaci, covrigi sau chiar pui – fiecare având un înțeles simbolic.
Femeia, sufletul casei
Vedem, așadar, cum lumea satului a înțeles Evanghelia și a pus-o în lucrare într-un mod atât de profund. Mântuitorul Hristos a vorbit cu femeia samarineancă – o femeie singură, marginalizată –, nu cu dispreț, ci cu blândețe și respect. A ascultat rugămintea Maicii Sale la Cana și a săvârșit prima Sa minune – în timpul unei nunți. A iertat pe păcătoasa din cetate și a apărat-o de pietrele celor „drepți”. Iar după Înviere, nu S-a arătat întâi Apostolilor, ci femeilor mironosițe – femei credincioase, curajoase, care au venit dis-de-dimineață cu miruri și lacrimi la mormântul Său. Așadar, în ochii lui Dumnezeu, femeia nu este o umbră a bărbatului, ci e purtătoare de taină, de lumină și de iubire nesfârșită.
În satul românesc, această învățătură evanghelică a prins rădăcini adânci. Deși bărbatul era cel care pleca la câmp, la pădure, la târg, femeia era sufletul casei. Ea ținea focul aprins, cocea pâinea, năștea și creștea copiii, cosea cămăși pentru toți ai ei, veghea noaptea la căpătâiul celor bolnavi și aducea liniștea în jurul tuturor.
Pentru această trudă nevăzută, pentru durerea ascunsă sub zâmbet și pentru rugăciunile nerostite, dar fierbinți, poate nu întâmplător, înainte de a exista ziua de 8 martie, Dumnezeu a rânduit ca măcar o zi din an să fie a ei. Ziua în care este prăznuită o fecioară muceniță, numită Marina, o luptătoare întru Hristos.
În ea, femeia o regăsește pe cea care a avut curajul să spună „nu” puterii lumești, să aleagă iubirea pentru Hristos mai presus de propria sa viață și să-și păstreze credința neclintită până la sfârșit. Iar în sat, această zi a devenit una de tihnă și cinstire, în care femeia se oprește din muncă, se roagă și își amintește că este, în ochii lui Dumnezeu, nu o slujnică, ci o făptură aleasă – tainică, puternică și capabilă să poarte și să ducă viața mai departe.
În această zi aparte a prăznuirii Sfintei Mari Mucenițe Marina, am pregătit pentru dumneavoastră Slujba și Paraclisul Sfintei Slăvite Mari Mucenițe Marina, o icoană a ei, Viețile sfinților pe tot anul și Acatistierul lunii iulie, alături de o selecție dintre cele mai frumoase cărți de rugăciuni. Ca să aveți felinar pe calea mântuirii în orice zi și-n orice ceas, sub ocrotirea și purtarea de grijă a Sfintei Marina și a tuturor sfinților – prieteni ai lui Hristos. Click pe linkurile aflate sub candelele și cărțile mai jos pentru detalii și comenzi:








