Spunem sau nu „La mulți ani!” pe 29 august, de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul?

În fiecare an, pe data de 29 august, credincioșii ortodocși prăznuiesc Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului și ultimul mare profet al Vechiului Testament. Ziua în care a fost tăiat Capul Sfântului Ioan, ultima mare sărbătoare din cadrul anului bisericesc, este considerată, potrivit tradiției creștine, zi de post și rugăciune.

Dacă în anii trecuți, cu prilejul acestei mari sărbători, v-am spus cum a fost descoperit Capul Sfântului Ioan Botezătorul sau de ce este o superstiție, iar nu un păcat să mâncăm fructe cu formă rotundă pe 29 august, anul acesta ne-am gândit să ne îndreptăm atenția către un subiect sau mai bine zis către o dilemă care revine în actualitate în fiecare an, la sfârșitul verii: spunem sau nu „La mulți ani!” pe 29 august, de Tăierea Capului Sfântul Ioan Botezătorul? Cum este mai potrivit? Ce ne spune Biserica? Aflați în rândurile de mai jos!

Ce semnifică numele „Ioan”?

Înainte de toate, trebuie să reținem că prenumele „Ioan” este cel mai răspândit prenume din spațiul european, fiind întâlnit la aproape toate popoarele, desigur adaptat fiecărei limbi. Din punct de vedere etimologic, el are rădăcini biblice și provine din ebraicul יוֹחָנָן („Iohanán”). Acest termen este alcătuit din două elemente: „Io” – prescurtare a numelui divin „Jahve” (Dumnezeu) – și verbul „hanan”, care înseamnă „a se milostivi”, „a arăta îndurare”, „a face un dar”. Din același verb derivă și numele creștin „Ana”. În traducere, „Iohanán” înseamnă „Dumnezeu S-a milostivit” sau „Domnul S-a îndurat”. În tradiția biblică, această semnificație trimite la nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, ca răspuns la rugăciunile lui Zaharia și ale Elisabetei, care au primit astfel darul mult așteptat al unui copil.

În spațiul românesc, numele „Ioan” apare pentru prima dată în documente în anul 1247, în Diploma Cavalerilor Ioaniți, unde este menționat un cneaz din nordul Olteniei purtând acest nume. Mai târziu, particula „Io” devine aproape nelipsită din documentele emise de marii voievozi ai Țării Românești și Moldovei. Ea nu desemna persoana care vorbește („eu”), ci provenea din grecescul „Ioannes” (Ιωάννης), cu sensul de „unsul lui Dumnezeu” sau „cel ales de Dumnezeu”. Astfel, formula nu era doar o simplă titulatură, ci o afirmare a autorității domnitorilor, întărită și recunoscută de Biserică.

Alături de Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, Biserica noastră ne mai amintește pe parcursul anului bisericesc și de alți sfinți care poartă acest nume. Dintre aceștia, îi amintim pe Sfântul Ioan Hrisostom (Ioan Gură de Aur) (numit astfel datorită predicilor sale deosebit de frumoase și de aplicate oamenilor care îl ascultau) apoi Sfântul Ioan Evanghelistul (cel mai tânăr dintre cei doisprezece Apostoli ai Mântuitorului) Sfântul Ioan Damaschin (unul dintre Sfinții Părinți sirieni ai Bisericii) și Sfântul Ioan Iacob Hozevitul (marele sihastru român născut pe malul Prutului, în satul Crăiniceni din județul Botoșani).

Spunem sau nu spunem „La mulți ani!” pe 29 august?

Revenind la întrebarea legată de ziua cea mai potrivită pentru a-i felicita pe cei dragi care poartă numele Sfântului Ioan, trebuie spus că un răspuns absolut, de tip „regulă generală”, este greu de oferit. Subiectul a născut de-a lungul timpului discuții aprinse nu doar între istorici, etnologi sau sociologi, ci chiar și între credincioși. Unii consideră că urările se fac la 24 iunie, de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, urmând logica firească de a spune „La mulți ani” în ziua nașterii. Alții, însă, susțin că urările se potrivesc mai ales la 7 ianuarie, în ziua Soborului Sfântului Ioan, când întreaga Biserică îl cinstește ca pe cel mai mare dintre proroci, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.

În ultimele decenii s-au scris nenumărate articole și opinii despre acest subiect, fiecare încercând să dea un răspuns cât mai limpede. Totuși, cel mai înțelept este să privim lucrurile din perspectiva Bisericii: atunci când ne gândim să-i felicităm pe cei care poartă numele Sfântului Ioan, nu are rost să ne frământăm dacă o facem într-o zi sau alta. Dacă în cultura contemporană au apărut tot felul de „sărbători” inventate, prilej de cadouri și declarații de iubire, cu atât mai mult noi putem alege să ne amintim de cei dragi în zilele închinate Sfântului Ioan, Vestitorul pocăinței și Botezătorul Mântuitorului. Oricare dintre aceste zile este plină de bucurie și binecuvântare, iar o urare sinceră de „La mulți ani!” nu poate fi nicicând nepotrivită.

De fapt, dilema aceasta își are rădăcina în tendința noastră de a așeza persoana care poartă numele în centrul sărbătorii, uitând că ea este, înainte de toate, închinată sfântului respectiv. De aici apar întrebări precum: „Se va supăra dacă îi spun «La mulți ani» pe 29 august, zi de post și de întristare, când Biserica prăznuiește Tăierea Capului Sfântului Ioan?” În realitate, dacă urările noastre sunt făcute cu dragoste și cu dorința ca cel care poartă numele Ioan să urmeze pilda sfântului, nu poate fi vorba de greșeală. Dimpotrivă: sfinții, care au fost oameni ca noi și au biruit ispitele lumii, ne cheamă să le urmăm exemplul. Iar dacă le purtăm și numele, avem cu atât mai mult parte de ocrotirea și mijlocirea lor în orice împrejurare a vieții noastre.

Potrivit statisticilor existente în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, peste 2.000.000 de români îşi aniversează onomastica de Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Mai precis, dintre cei 2.002.454 de români aniversaţi, 1.464.311 sunt bărbaţi, iar 538.143 sunt femei. Statisticile existente la nivel naţional arată că majoritatea româncelor care îl au ca ocrotitor pe Sfântul Ioan Botezătorul poartă numele de Ioana (364.384), Ionela (135.579), Ionica (20.138), Nela (11.425). Dintre bărbaţi, cei mai mulţi poartă numele de Ioan (545.174), apoi Ion (444.952), Ionuţ (299.225), Ionel (148.035), Nelu (22.090).

În preajma acestei zile speciale de 29 august, ținem și noi, echipa Bizanticons Art, să aducem un gând bun tuturor celor care își serbează ziua onomastică. Le dorim bucurii, sănătate și spor în tot lucrul bun, sub ocrotirea și purtarea de grijă a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Venim, de asemenea, și cu ideea de cadou: o colecție minunată de icoane ale cinstitului și slăvitului proroc, potrivite fie pentru a încununa acest moment deosebit, fie spre a fi așezate în colțul de rugăciune ca semn de mulțumire adusă pentru ocrotirea și purtarea Sa de grijă. Click pe linkurile aflate sub icoanele de mai jos pentru detalii și comenzi:

Icoana din argint – Sfantul Prooroc Ioan Botezatorul 29,5×37 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-din-argint/18726-icoana-din-argint-sfantul-prooroc-ioan-botezatorul-295×37-cm.html
Icoana din argint – Sfantul Prooroc Ioan Botezatorul 15×19 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-din-argint/20422-icoana-din-argint-sfantul-prooroc-ioan-botezatorul-15×19-cm.html
Icoana din argint – Sfantul Prooroc Ioan Botezatorul 19×26 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-din-argint/20457-icoana-din-argint-sfantul-prooroc-ioan-botezatorul-19×26-cm.html
Icoana in rama – Sfantul Prooroc Ioan Botezatorul 40×50 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-metal-in-rama/14983-icoana-in-rama-sfantul-prooroc-ioan-botezatorul-40×50-cm.html
Icoana metal – Sfantul Prooroc Ioan Botezatorul 19×24 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-metal-pe-lemn/189-icoana-metal-sfantul-prooroc-ioan-botezatorul-19×24-cm-k104-121.html
Icoana argintata – Sfantul Ioan Botezatorul 36x44cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-in-rama-k700-36x44cm/13918-icoana-argintata-sfantul-ioan-botezatorul-36x44cm-k700-121.html
Icoana argintata – Sfantul Prooroc Ioan Botezatorul 34×42 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-in-rama-k1100-34×42-cm/14932-icoana-argintata-sfantul-prooroc-ioan-botezatorul-34×42-cm.html
Icoana argintata – Sfantul Prooroc Ioan Botezatorul 25×30 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-in-rama-k1101-25×30-cm/14944-icoana-argintata-sfantul-prooroc-ioan-botezatorul-25×30-cm-k1101-121.html

Foto credit: www.basilica.ro

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.