În fiecare an, în ziua de 8 septembrie, întreaga Biserică Ortodoxă se bucură de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. Această zi marchează începutul ciclului marilor praznice ale anului bisericesc și cinstește primul eveniment semnificativ din viața Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – cea care avea să-L aducă pe Fiul lui Dumnezeu în lume, ca Om, pentru mântuirea noastră.
Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului are rădăcini foarte vechi. Încă din primele secole creștine, credincioșii o cinsteau cu o evlavie aparte, acordându-i o atenție mai mare decât oricărui alt sfânt. Dar de ce poartă această sărbătoare denumirea de „Învierea Mică”? Aflați în rândurile de mai jos!
Nașterea Maicii Domnului – răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea stăruitoare
Evenimentul Nașterii Maicii Domnului nu este consemnat în detaliu în Sfânta Scriptură, ci este transmis prin Sfânta Tradiție, cărțile de cult și unele scrieri patristice. Din aceste surse aflăm că părinții Fecioarei Maria, Sfinții Ioachim și Ana, erau în vârstă și nu aveau copii, ceea ce îi făcea să fie priviți de comunitate ca fiind lipsiți de binecuvântarea lui Dumnezeu. Ioachim a fost chiar respins la templu când a încercat să aducă ofrandele sale. Dorindu-și cu ardoare un copil, Ioachim i-a spus Anei că se va retrage în munte pentru post și rugăciune, nădăjduind în milostivirea lui Dumnezeu. În timpul acestei perioade de rugăciune și așteptare, Arhanghelul Gavriil li s-a arătat ambilor, vestindu-le că rugăciunile lor au fost auzite și că vor primi darul mult așteptat.
Astfel, Fecioara Maria s-a născut ca rod al credinței și al rugăciunii stăruitoare a părinților săi. Încă din copilărie, Maica Domnului a dat semne de sfințenie, iar Ioachim și Ana n-au uitat că în rugăciunile lor au promis să o închine lui Dumnezeu. La vârsta de trei ani, Ana a dus-o la templul din Ierusalim, unde arhiereul Zaharia a încredințat-o Sfintei Sfintelor. Acolo, în locul cel mai sfânt, unde arhiereul intra o singură dată pe an, Maria a crescut în curăție, rugăciune, smerenie și studiul Sfintei Scripturi
Un praznic din secolul al V-lea
Istoric vorbind, praznicul Nașterii Maicii Domnului s-a stabilit la începutul secolului al V-lea, între anii 431–451, între sinoadele ecumenice de la Efes și Calcedon, care au clarificat învățăturile mariologice referitoare la statutul și rolul Fecioarei Maria în doctrina creștină.
Sărbătoarea este legată și de o tradiție potrivit căreia Împărăteasa Eudoxia, soția împăratului Teodosie al II-lea, a ridicat în Ierusalim o biserică, pentru a marca locul nașterii Fecioarei Maria și. Odată cu sfințirea bisericii, s-a stabilit și o sărbătoare anuală dedicată acestui eveniment: Nașterea Maicii Domnului. De aici, sărbătoarea s-a răspândit treptat în întreaga lume creștină. În Răsărit, a fost integrată în calendarul liturgic ortodox și cinstită cu mare solemnitate, iar până în secolul al VII-lea, Nașterea Maicii Domnului a fost adoptată și în Roma, fiind inclusă în calendarul liturgic al Bisericii Romano-Catolice.
De ce „Învierea Mică”?
Această zi aparte mai este numită în popor și „Învierea Mică”, o expresie plină de sensuri duhovnicești, ce leagă începutul vieții Sfintei Fecioare de Învierea Domnului, începutul vieții celei veșnice.
O primă explicație constă în faptul că Sfinții și Drepții Ioachim și Ana au purtat ani de zile rușinea nerodirii de prunci, iar neamul lor îi privea ca pe niște oameni „lepădați de Dumnezeu”. Însă rugăciunea lor nu a rămas neroditoare: Dumnezeu le-a dăruit pe Maria, „roada făgăduinței”. Această minune este, într-un fel, o icoană a Învierii. Așa cum Învierea lui Hristos a sfărâmat legăturile morții, tot așa Nașterea Mariei a zdrobit „moartea” sterpiciunii. În pântece lipsit de putere a rodit viața, și nu orice viață, ci cea mai curată și binecuvântată fiică a omenirii. Sfântul Ioan Damaschin spune că „din pântecele sterp și din sânul uscat răsare floarea nestricăciunii”. Această floare este începutul „învierii” omului căzut, căci din ea avea să vină Cel ce ridică întreaga lume din moarte.
Pe de altă parte, timp de multe veacuri, Israelul aștepta venirea lui Mesia. Profetul Isaia vorbise despre „Fecioara care va naște” (Isaia 7,14), dar timpul trecea și împlinirea întârzia. Poporul ales trăia într-o așteptare apăsătoare, între nădejde și deznădejde. Nașterea Maicii Domnului a fost ca o „înviere” a acestei nădejdi. În persoana ei, toate profețiile Vechiului Testament prindeau viață și se adunau ca într-un chivot viu.
În al treilea rând, praznicul din data de 8 septembrie se numește „Înviere Mică” pentru că este începutul drumului, nu finalul. Ea nu este biruința deplină asupra morții, ci prima licărire a ei – dacă ne putem exprima astfel. Ca să înțelegem mai bine, dacă Învierea lui Hristos este soarele care luminează toată existența, Nașterea Maicii Domnului este zorii care prevestesc răsăritul. Ea este primul pas al iconomiei divine care va culmina cu biruința Crucii și cu Învierea lui Hristos. Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că Maica Domnului este „limita dintre cele create și cele necreate”. În ea, întreaga fire omenească s-a curățit și s-a ridicat spre Dumnezeu și, de aceea, nașterea ei nu este doar venirea pe lume a unei prunce, ci ridicarea lumii întregi din stricăciune spre o nouă viață.
Astfel, înțelegem că „Mică” nu în sens de lipsită de importanță, ci „mică” prin raportare la Marea Înviere a lui Hristos. Este începutul bucuriei, preînchipuirea biruinței finale. De aceea, Biserica o prăznuiește cu atâta lumină, căci prin Maica Domnului, viața omenirii începe să „învie” din întunericul păcatului.
Un preot cunoscut spunea într-o conferință că, odată cu Nașterea Maicii Domnului, mormintele n-au mai fost doar locuri ale putreziciunii, ci adevărate ogoare ale Învierii. Cu adevărat, înțelepciunea populară a dat Nașterii Maicii Domnului acest nume – „Învierea Mică” – deoarece sărbătoarea aceasta este începutul mântuirii noastre, temelia Învierii. E ziua care ne amintește că, prin Maica Domnului, darul vieții se împărtășește tuturor oamenilor și că nicio suferință, nicio durere sau lacrimă nu rămâne fără răspuns în fața lui Dumnezeu.
În preajma acestei zile speciale de 8 septembrie, ținem și noi, echipa Bizanticons Art, să aducem un gând bun tuturor celor care își serbează ziua onomastică. Le dorim bucurii, sănătate și spor în tot lucrul bun, sub ocrotirea și purtarea de grijă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Venim, de asemenea, și cu ideea de cadou: o colecție minunată de icoane ale Maicii Domnului, potrivite fie pentru a încununa acest moment deosebit, fie spre a fi așezate în colțul de rugăciune ca semn de mulțumire adusă pentru ocrotirea și purtarea Sa de grijă. Click pe linkurile aflate sub icoanele de mai jos pentru detalii și comenzi:
