De ce nu postim miercuri și vineri, pe 4 și 6 februarie?

Ne aflăm la începutul unei perioade de o importanță duhovnicească deosebită. Calendarul ne indică faptul că am intrat deja în perioada Triodului, acea „poartă” de pregătire pentru cel mai lung și mai aspru parcurs ascetic al anului: Postul Sfintelor Paști. În acest an, 2026, Postul Mare va începe pe data de 23 februarie, iar Învierea Domnului o vom prăznui pe 12 aprilie.

Mulți dintre credincioșii noștri, consultând calendarul ortodox pentru prima săptămână a lunii februarie, au observat o mențiune care poate părea surprinzătoare: în zilele de miercuri, 4 februarie, și vineri, 6 februarie, este marcat termenul „harți”, ceea ce înseamnă dezlegare la toate mâncărurile (inclusiv carne, lapte, ouă). De ce această excepție, tocmai acum când ne pregătim de post?

Postul de șapte săptămâni

Mai întâi de toate, se cuvine să precizăm că Postul Mare are o structură alcătuită din șapte săptămâni, care debutează în lunea de după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai și se încheie în seara Sâmbetei lui Lazăr, înainte de Duminica Floriilor. Săptămâna Mare este considerată o etapă distinctă, caracterizată printr-o rânduială de postire mai aspră. Acestei perioade de șapte săptămâni îi preced însă alte trei săptămâni cu rol pregătitor, dintre care prima constituie tema centrală a prezentului editorial.

Continuând demersul nostru explicativ și încercând să înțelegem motivul dezlegărilor de la post din zilele de miercuri și vineri ale acestei săptămâni, găsim un răspuns deosebit de clar în Tipicul cel Mare al Sfântului Sava, lucrare fundamentală care sistematizează regulile și rânduielile liturgice privind săvârșirea slujbelor. Datând din secolul al VI-lea, acest tipic reprezintă un reper esențial și este luat în considerare de toate Bisericile Ortodoxe autocefale atunci când sunt stabilite normele liturgice sau structura calendarului bisericesc anual.

Revenind la tema noastră, această lucrare de o importanță covârșitoare explică rațiunea duhovnicească a acestor dezlegări din săptămâna amintită: „Trebuie știut că în această săptămână postesc blestemații armeni postul lor urât, iar noi, monahii, mâncăm în fiecare zi, chiar și miercurea și vinerea, brânză și ouă la ceasul al nouălea, iar mirenii mănâncă carne, răsturnând astfel dogma acelui fel de erezie a lor.”

„Arțivurio”

Despre ce erezie e vorba, de fapt? În acea perioadă, gruparea armenilor (care se separase de Biserica Ortodoxă după Sinodul de la Calcedon) instituise un post de doliu foarte aspru în această săptămână. Tradiția consemnează că acest post, numit „Arțivurio” (de unde derivă românescul „harți”), fusese inițiat de un ierarh armean în memoria câinelui său pe nume Arțivario, care fusese ucis de fiarele sălbatice.

Pentru a evita ca ortodocșii să cadă în confuzia de a ține un post care nu avea legătură cu Hristos, ci cu o tradiție străină și necuviincioasă, Biserica a decis ca în aceste zile de miercuri și vineri să se mănânce „de frupt”. Sfântul Sava subliniază în Tipic că monahii și mirenii fac acest lucru pentru a „răsturna dogma acelui eres”, arătând că postul nostru este o jertfă de iubire pentru Dumnezeu, nu un obicei bazat pe superstiții sau doliu nejustificat.

Ascultarea, mai mare decât jertfa

Și astăzi întâlnim creștini care, dintr-o evlavie greșit înțeleasă sau dintr-un „exces de zel” lipsit de discernământ, aleg să postească în zilele de 4 și 6 februarie, trecând cu vederea rânduiala liturgică a calendarului bisericesc. În logica lor, o zi de post adăugată peste cele rânduite nu ar putea fi decât folositoare sufletului. Totuși, o asemenea abordare riscă să transforme nevoința într-un act individualist, rupt de viața și duhul Bisericii.

Învățătura ortodoxă subliniază limpede faptul că ascultarea este temelia vieții duhovnicești și că ea are o valoare mai mare decât orice jertfă sau asceză împlinită după propria voie. Postul, ca și celelalte nevoințe, nu este un scop în sine, ci un mijloc de smerire și de comuniune, iar „eficiența” lui duhovnicească depinde de așezarea în ascultare față de rânduiala Bisericii, care este expresia lucrării Duhului Sfânt.

A posti atunci când Biserica ne cheamă, prin tipic și calendar, la dezlegare și la bucurie liturgică – la „harți” – poate deveni, paradoxal, un semn al unei mândrii subtile, camuflate sub aparența râvnei duhovnicești. Este exact ispita fariseului din pilda evanghelică, care își măsura dreptatea prin faptele proprii, fără a se raporta la voia lui Dumnezeu și la viața reală a comunității. De aceea, această perioadă pregătitoare ne cheamă nu la nevoințe suplimentare impuse de noi înșine, ci la smerenie, discernământ și la o ascultare sinceră, care rămâne adevărata jertfă bineplăcută lui Dumnezeu.

Așadar, miercuri și vineri (4 și 6 februarie 2026) nu postim pentru a ne aminti că mântuirea nu vine din „bifatul” unor zile de nemâncare, ci din starea inimii. Aceste zile de „harți” sunt un popas de întărire trupească și sufletească, o pregătire pentru urcușul greu, dar binecuvântat, care va începe peste doar câteva săptămâni.

Să valorificăm, deci, acest timp ca pe o adevărată lucrare de primenire a sufletului, învățând de la vameș smerenia inimii, iar de la samarineanul milostiv, pomenit în Evanghelia duminicii trecute, recunoștința care izvorăște din întâlnirea cu harul lui Dumnezeu.

Pentru că am prezentat, în rândurile de mai sus, câteva chestiuni care țin de tipicul Bisericii noastre, aducem în atenția dumneavoastră, în acest sens, câteva cărți de rugăciune, alături de câteva volume destinate nu doar preoților și ierarhilor, ci tuturor credincioșilor care vor să afle mai multe detalii legate de rânduiala Sfintei Liturghii și a altor slujbe și ierurgii cuprinse în tradiția răsăriteană a Bisericii: