„Infinitatea iubirii se arată în moarte, căci aici cel ce iubește riscă sau jertfește totul și arată că, dacă ar avea nu o viață, ci nenumărate, pe toate le-ar jertfi pentru ființa iubită”. Așa definea iubirea Părintele Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog român al secolului al XX-lea, într-una dintre predicile sale. O frază demnă de ținut minte mereu, de re-amintit și de urmat în fiecare ceas al vieții noastre. Din primii ani ai acestei lumi și până în zilele noastre, iubirea a fost unul dintre cele mai puternice sentimente care au dominat lumea – fie ea bună sau mai puțin bună, înțeleaptă sau mai puțin așezată pe calea cea duhovnicească.
Citind viețile sfinților, observăm că, parcă, Hristos-Mirele a dăruit Bisericii-Mireasa Lui, ca dar de nuntă, povești ale sfinților care au trăit în dragoste curată ca un soi de modele pentru toți cei ce vor urma să trăiască în această lume. Nu, nu sunt vorbe goale sau clișee, ci sunt cuvinte și fapte pline de laudă din viața unor sfinți înscriși în calendar și pe care Biserica noastră îi cinstește an de an. Doi dintre aceștia – Adrian și soția sa, Natalia – sunt sărbătoriți în ziua de 26 august: o poveste de dragoste nu despre plăcerile lumii acesteia, ci despre iubire, jertfă și mărturisire.
Cine au fost Sfinții Adrian și soția sa, Natalia?
Sfântul Mucenic Adrian şi soţia sa, Natalia, au trăit în Nicomidia (în Turcia de azi), în vremea persecuțiilor împotriva creştinilor. Amândoi proveneau din familii foarte bogate şi se căsătoriseră de doar 13 luni. Fiind dregător, Adrian a asistat într-o zi la o scenă cruntă în incinta palatului imperial: 23 de bărbați fuseseră arestaţi, bătuți și aspru totrutați din ordinul împăratului, din pricină că erau creștini. Văzând curajul lor aproape inuman, Adrian i-a întrebat: „Pentru ce, fraţilor, răbdaţi aceste nesuferite şi grele pătimiri?”. Şi, răspunzând, i-au zis: „Ca să dobândim bunătăţile pregătite de Dumnezeu celor ce pătimesc pentru El, pe care urechea nu poate să le audă, nici cuvântul să le grăiască”. Cuvintele acestea i-au intrat în inimă și, fără să stea prea mult pe gânduri, a decis să intre și el în temniță alături de cei 23 de creștini. Soţia lui, Natalia, la început s-a îngrijorat pentru aceasta, cum este și firesc, dar aflând motivul, s-a îmbrăcat în haină luminată şi a mers în închisoarea în care se afla soţul ei, bucurându-se pentru alegerea pe care o făcuse și încurajându-l să primească mucenicia asumat și fără cârteală. Ba chiar mai mult, conform Sinaxarului, Natalia săruta lanţurile Sfinţilor Mucenici şi le ştergea cu pânză curată rănile, aducându-le, pe cât se putea, uşurare durerilor.
După o vreme, pentru că niciunul dintre cei întemnițați nu renunțaseră la credință, împăratul dă ordin se aducă în temniţă o nicovală şi un ciocan de fier, ca să le zdrobească fluierele picioarelor, chinuindu-i amarnic. Călăii i-au tăiat Sfântului Adrian și o mână, pe care Sfânta Natalia a luat-o, în taină, ca amintire a curajului iubitului ei soț. După o vreme, ea a fugit din Nicomidia la Arghiropole, unde un om credincios, pe nume Eusebiu, adusese moaștele celor 23 de sfinți mucenici ca să le îngroape așa cum se cuvine. Ajungând, deci, în Arghiropole, Sfânta Natalia intră în biserica în care erau aduse spre cinstire moaștele soțului ei și, aşezând braţul soţului ei lângă trupul lui, a îngenuncheat şi s-a rugat îndelung. La scurtă vreme, după Sfântul Mucenic Adrian i s-a arătat în vis spunându-i că Domnul Hristos o așteaptă întru Împărăția Cerurilor, Sfânta Natalia a adormit și nu s-a mai trezit niciodată, încredințându-și sufletul în mâinile Domnului și odihnei celei veșnice.
Modele de jertfă și ocrotitori ai familiei
Cel mai înalt scop al nunții este, în definitiv, unirea soților și încununarea vieții lor prin mărturisirea comună a credinței în Hristos. Am participat, cu siguranță, la multe cununii religioase și am auzit cu toții cum, în cadrul slujbei, strana a dat glas unei cântări care, poate, pe mulți dintre noi ne-a șocat: „Sfinților Mucenici, care bine v-ați nevoit, rugați-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre!”. Ce legătură să fie între mucenicie și cununie, între un moment dureros, trist, și unul memorabil și profund fericit? Ei bine, explicația constă în faptul că, orice căsătorie se susține pe sacrificiu și pe mucenicie, care înseamnă tăierea voii, răbdare și dăruire reciprocă. Orice căsnicie este, de fapt, o viaţă mărturisitoare, în care soţii îşi vor arăta credinţa nu numai prin dragoste, ci și ptin smerenie, suportarea necazurilor şi a ispitelor.
Așa cum au făcut-o Sfinții Adrian și Natalia, până la sfârșitul vieții lor. Nu a contat pentru ei că erau în floarea vârstei și că aveau o viață întreagă înainte, alături de cei aproape lor. Nu a contat nici faptul că că se iubeau foarte mult și că ar fi putut să „profite” de viață spre a-și trăi iubirea, ci au ales să o desăvârșească. La ceas de amară prigoană, L-au iubit pe Hristos mai mult decât orice pe această lume și, astfel, au rămas pentru noi toți un adevărat model de dragoste și de căsnicie în armonie cu învățătura Mântuitorului Iisus Hristos și a Bisericii noastre, oameni aparent simpli, dar care au ajuns să fie numiţi, pentru marea lor dragoste jertfelnică, „soţi fericiţi, în viaţă şi în moarte nedespărţiţi”, după cum citim în Acatistul închinat lor.
În preajma sărbătorii Sfinților Mucenici Adrian și Natalia, vă propunem câteva volume dedicate familiei și dragostei curate din sânul acesteia, volume care ascund în mod tainic cele mai frumoase gesturi, fapte și declarații ale iubirii, și care sunt mai mult decât potrivite spre a încununa momentele aniversare ale celor dragi:
Foto: librariacartilorbisericesti.ro
