În fiecare an, la data de 2 februarie, în ziua în care se împlinesc 40 de zile de la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos (prăznuită pe 25 decembrie), Biserica noastră cinstește Praznicul Împărătesc al Întâmpinării Domnului sau Aducerea la Templu a Pruncului Iisus Hristos de către Preasfânta Lui Maică şi de către Dreptul Iosif, ascultând și respectând întocmai legea iudaică.
Obiceiul acesta al închinării pruncului este păstrat cu sfințenie și în Ortodoxie chiar până în zilele noastre, căci știm că la 40 de zile părinții și nașii merg cu pruncul la Biserică pentru a-l îmbiserici și, tot cu acest prilej, printr-o rugăciune specială, mama este reintegrată în comunitatea credincioșilor. Despre această legătură tainică dintre Întâmpinarea Domnului și pruncii noștri am dori să consemnăm câteva lucruri și să le aducem înaintea dumneavoastră cu prilejul praznicului din ziua de 2 februarie.
Întâmpinarea Domnului – o perspectivă biblică
Momentul Întâmpinării Domnului este un eveniment marcant din viața pământească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, căci prin acesta, Dumnezeu Însuși, Întrupat prin Domnul Iisus Hristos se întâlnește cu poporul Său, Israel, în persoana profetului Simeon, unul dintre cei 72 de intelectuali evrei care au tradus Cărțile Vechiului Testament din limba ebraică în limba greacă și a proorociței Ana, o văduvă în vârstă de optzeci și opt de ani. De ce l-a primit, totuși, Dreptul Simeon și nu o altă persoană? Explicația este una deosebit de interesantă. Se spune că, în contextul traducerii Vechiului Testament, în momentul în care a ajuns la versetul 14, capitolul 7 din cartea profetului Isaia („Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte un prunc şi vor chema numele Lui Emanuel”), Dreptul Simeon a tradus cu „femeia” sau „tânăra” în loc de „fecioara”. A doua zi, ca prin minune, găsind cuvântul „fecioara” în textul pe care îl tradusese, l-a șters și a scris ca mai înainte, crezând că poate unul dintre ceilalți colegi de traducere a intervenit. Însă, intervenise lucrarea lui Dumnezeu. Acest lucru i l-a confirmat un înger, care i s-a arătat noaptea în somn și i-a spus să nu mai înlocuiască termenul „fecioara” deoarece acesta este cuvântul corect, iar pentru că nu a crezut cuvintele profetului Isaia, nu va vedea moartea până când nu îl va întâlni pe Mântuitorul.
Astfel, după multă vreme, luându-l pe Hristos în brațele sale, Dreptul Simeon L-a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că văzură ochii mei mântuirea Ta; pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (2, 29-32). Afirmația aceasta este, de altfel, prima mărturie făcută de un om de pe acest pământ despre natura dumnezeiască a Mântuitorului. Tradiția ne spune că, în urma întâlnirii cu Hristos, Dreptul Simeon a putut să-și dea sufletul în mâinile Domnului, osemintele lui fiind îngropate lângă templu și aduse, mai târziu, la Constantinopol.
Îmbisericirea pruncilor – considerații liturgice
După tradiția ortodoxă, mamele care dau naștere știu că la 40 de zile trebuie să meargă la Biserică pentru a li se face „molitfa”, cuvât de origine slavă care înseamnă „rugăciune”. Lucrurile, însă, sunt mult mai profunde de atât, obiceiul fiind aflat în legătură directă cu cel pe care l-a păzit şi Maica Domnului, aducând pe Dumnezeiescul Ei Prunc la templu. Astfel, după rânduiala Bisericii noastre, nou-născutul este adus de părinții săi sau de naşi înaintea uşilor bisericii. De aici, asemenea Dreptului Simeon, preotul ia pruncul în brațe şi face cu el Semnul Sfintei Cruci mai întâi înaintea uşilor bisericii, apoi în mijlocul bisericii şi, în cele din urmă, în faţa uşilor împărăteşti, zicând de fiecare dată: „Se îmbisericeşte robul (roaba) Lui Dumnezeu (numele) în numele Tatălui…” (dacă pruncul e băiat, preotul îl duce şi în altar, ocolind cu el Sfânta Masă). Apoi îl așează jos, înaintea uşilor împărăteşti, de unde îl ridică apoi naşul sau mama, gest care simbolizează faptul că pruncul este închinat Domnului. Dacă pruncul este de parte femeiască, preotul îl închină la icoane și îl așează doar pe solee, înaintea icoanei Maicii Domnului, fără să îl ducă în Sfântul Altar.
Molitfa de 40 de zile după naștere
De asemenea, în ceea ce-o privește pe mamă, preotul îi pune acesteia epitrahilul și mâna dreaptă pe cap, citește rugăciunile începătoare, troparul Întâmpinării Domnului, apoi rugăciunile prin care se cere ca Dumnezeu să o cureţe de păcate și să o facă din nou vrednică pentru a primi Sfintele Taine. Astfel, în prima rugăciune preotul spune: „Pe roaba Ta aceasta (numele mamei), pe care ai mântuit-o cu voia Ta, curăţeşte-o de tot păcatul şi de toată întinăciunea, ca, venind în biserica Ta…”, iar în cea de-a doua: „Spală-i întinăciunea trupului, necurăţia sufletului, la plinirea acestor zile, ca învrednicindu-se a intra în biserica Ta cea sfântă, să slăvească prea sfânt numele Tău…”.
O observație importantă: prin „întinăciune” și „necurăție” nu înțelegem că nașterea unui prunc ar putea aduce întinăciune asupra mamei, căci „femeia se mântuieşte prin naşterea de copii” după cum arată Sfântul Apostol Pavel (1 Timotei 2, 8-15). Rugăciunile acestea se referă în mod exclusiv la actul fiziologic al naşterii, care implică mereu o stare operatorie specială, o rană care este necesar să se vindece mai ales atunci când, spre exemplu, au fost efectuare și anumite intervenții chirurgicale.
Prin citirea acestor rugăciuni, preotul se roagă lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor personale ale mamei, spre a pune un bun-început odată cu această frumoasă schimbare din viața mamei și a întregii familii. Bunăoară, în volumul „Din apă si din Duh. Un studiu liturgic al botezului”, părintele Alexander Schmemann, unul dintre cei mai mari teologi ai Occidentului, spunea că prin expresia „Pace tuturor!” pe care preotul o rostește în cadrul acestei rânduieli, înțelegem că „îmbisericirea mamei” are loc în cadrul adunării credincioşilor, fiind o reintrare în normalul vieţii, o întoarcere a femeii la unitatea vizibilă a comunitatății creştine, de care a fost separată timp de patruzeci de zile prin „neputinţa şi slăbiciunea” ei fizică.
În loc de concluzie, un gând edificator al Părintelui Teofil Părăian, „omul bucuriei” de la Sâmbăta de Sus, care spunea deseori că „noi, cei de astăzi, suntem mai avantajați decât dreptul Simeon, pentru că putem să-L primim pe Hristos în ființa noastră și să-L purtăm în noi nu numai câteva clipe, ci o viață întreagă și chiar o veșnicie întreagă”. Cât de înălțătoare sunt aceste cuvinte despre sărbătoarea din ziua de 2 februarie, dacă înțelegem cu inima adevăratul sens al sărbătorii. Și cum putem face acest lucru, oare? Într-un mod foarte simplu: dacă Hristos a fost dus la templu, să ne aducem și noi pruncii la slujbele Bisericii, călăuzindu-i pe calea credinței încă din primele clipe. Și dacă dreptul Simeon L-a primit în braţe pe Hristos, să primim şi noi Sfânta Euharistie, Trupul și Sângele Lui – adevărata Hrană și Băutură duhovnicească spre dobândirea vieții celei veșnice.
În preajma acestui mare Praznic Împărătesc al Întâmpinării Domnului, aducem în atenția dumneavoastră icoane care redau această scenă binecuvântată, alături de cea mai frumoasă colecție din on-line a icoanelor Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la cele mai bune prețuri – icoane potrivite atât ca dar și încununare a unui moment deosebit din viața celor apropiați, dar și dacă doriți, pur și simplu, să vă îmbogățiți colțul de rugăciune. Click pe linkurile aflate sub icoanele de mai jos pentru detalii și comenzi:
Foto credit: basilica.ro