„Cât de bătrân era, tot iubea ostenelile și nevoințele. Niciodată nu s-a aflat șezând degeaba, ci ori se ruga, ori lucra ceva”. Așa îl descrie Sinaxarul pe Sfântul Chiriac, un mare sihastru și ascet al Bisericii noastre, prăznuit în data de 29 septembrie a fiecărui an. De aceea, în preajma acestei zile însemnate, ne-am gândit să vă oferim în dar câteva informații pe care poate nu le cunoșteați, legate de viața și activitatea Sfântului Chiriac și, mai ales, să explicăm motivul pentru care acest Cuvios este numit în unele Sinaxare și „Sihastrul hrănit cu cepe”.
Continuăm, astfel, cu multă bucurie, seria Secrete din Sinaxar, un demers prin care dorim să vă deschidem aici, pe blogul Bizanticons Art, o fereastră către frumusețea și profunzimea vieților sfinților. Dincolo de relatările cunoscute, aducem în fața dumneavoastră detalii mai puțin știute, mărturii inedite și gânduri care să ne ajute să descoperim, pas cu pas, cum lumina sfințeniei se revarsă în istoria și în viața Bisericii de-a lungul întregului an bisericesc. Detalii, în rândurile de mai jos!
Și-a luat Crucea și L-a urmat pe Hristos
Sfântul Cuvios Chiriac este unul dintre marii sihaștri ai Țării Sfinte, un adevărat anahoret care a viețuit ca un adevărat înger în trup. S-a născut la Corint, în Peloponez, în anul 448, pe vremea împăratului Teodosie al II-lea. A crescut într-o familie evlavioasă: tatăl său era preot al Bisericii din Corint, iar mama sa, Eudoxia, era sora episcopului Petru, cel care l-a rânduit pe tânărul Chiriac citeț încă din copilărie.
Încă de mic, Sfântul Chiriac citea cu atenție Sfintele Scripturi și se minuna de felul în care Dumnezeu a rânduit toate pentru mântuirea oamenilor. Dorul de a-L urma pe Hristos s-a aprins puternic în inima lui atunci când, într-o zi, a auzit în biserică cuvintele Evangheliei: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze” (Matei 16, 24). Aceste cuvinte i-au schimbat viața. La vârsta de 18 ani, a părăsit casa părintească, a urcat pe o corabie și a plecat la Ierusalim, dorind să cunoască locurile sfinte și să se pună sub povățuirea marilor părinți ai pustiei.
Ajuns în Cetatea Sfântă, Chiriac i-a căutat pe cei mai încercați cuvioși ai vremii. L-a întâlnit pe marele Eftimie, care l-a trimis spre povățuire la Cuviosul Gherasim de la Iordan. Acolo a primit ascultarea de a sluji în bucătărie, unde muncea cu râvnă ziua, iar noaptea se ruga în taină. Era foarte aspru cu sine: mânca o dată la două zile, iar în Postul Mare îl însoțea pe Cuviosul Gherasim în pustiul Ruva, petrecând în tăcere și rugăciune.
După nouă ani de ucenicie, Cuviosul Gherasim a trecut la Domnul, iar Sfântul Chiriac, care avea atunci 27 de ani, s-a întors la lavra lui Eftimie, apoi s-a stabilit la mănăstirea Suka, întemeiată de Cuviosul Hariton. Acolo a rămas peste 30 de ani, primind cu răbdare și smerenie tot felul de ascultări. În toate acestea s-a arătat pildă de ascultare și blândețe.
Sihastrul hrănit cu cepe
Deși Sinaxarele românești nu păstrează acest detaliu inedit legat de Sfântul Chiriac, Sinaxarele tipărite în alte limbi (cum ar fi limba engleză, spre exemplu) îl numesc pe acest mare nevoitor „Sihastrul hrănit cu cepe” sau chiar pe numele său: „Onion-eating Kyriakos”, adică „Chiriac, mâncătorul de ceapă” în versurile sinaxarice: „The bitterness of the onions you warded off Kyriakos, Giving them a sweet taste, or you would be condemned to die. Onion-eating Kyriakos made his end on the twenty-ninth.” („Amărăciunea cepei ai alungat-o, Chiriac, Îndulcindu-le la gust, căci altfel ai fi murit. Chiriac, cel hrănit cu cepe, și-a săvârșit viața în a douăzeci și noua zi.”)
Pentru cei care nu știu, versurile sinaxarice sunt scurte poezii liturgice care se găsesc la sfârșitul Sinaxarului citit la Utrenie, de obicei înainte de Cântarea a IX-a a Canonului. Ele sunt alcătuite, în majoritatea cazurilor, în versuri ușor de recitat și de reținut și au rolul de a condensa în formă poetică viața sfântului prăznuit sau evenimentul liturgic al zilei. În câteva rânduri, aceste versuri scot în evidență cea mai importantă virtute, o minune deosebită sau chiar data adormirii sfântului, pentru ca ascultătorul să rămână cu o imagine vie și concentrată a mesajului duhovnicesc al zilei.
Revenind la subiectul editorialului nostru, se pare că acest supranume al Sfântului Chiriac s-ar datora unei minuni pe care Sfântul a săvârșit-o în vremea în care se nevoia în pustie. Mai exact, după ce a petrecut mai mult de 30 de ani în mănăstirea Sukiei, îndeplinind cu mare ascultare diferite slujiri (bucătar, îngrijitor de bolniță, diacon, preot și canonarh), Sfântul Chiriac a dorit o viață mai aspră și s-a retras în pustie, împreună cu ucenicul său. Avea deja 70 de ani, dar setea lui de nevoință era și mai mare.
Aflându-se, astfel, în acest loc pustiu, pentru că nu aveau hrană, Sfântul Chiriac s-a rugat lui Dumnezeu să îndulcească plantele sălbatice pe care le găseau în pustie – un fel de ceapă sălbatică – și i-a poruncit ucenicului să le adune, să pună peste ele sare și să le fiarbă: „Mergi, fiule, și adună niște verdețuri amare și le fierbe. Bine este cuvântat Dumnezeul cel Atotputernic, că cu acele verdețuri poate El să ne hrănească pe noi!”. Iar minunea s-a întâmplat. Dumnezeu a ascultat rugăciunea sa și a prefăcut amărăciunea plantelor în dulceață, împlinind astfel cuvintele psalmistului David: „N-am văzut pe cel drept părăsit, nici pe urmașii lui cerând pâine” (Psalmi 36, 25). Cu această ceapă sălbatică s-au hrănit cei doi nevoitori timp de patru ani.
La sfârșitul celor patru ani, un comite vestit din Tecui a aflat despre nevoința sihastrului de la niște păstori. Încărcând un catâr cu pâine, a venit la Sfântul Chiriac să-i ceară binecuvântarea și rugăciunea. După ce s-au rugat împreună și au vorbit despre cele folositoare sufletului, comitele a plecat, iar Sfântul Chiriac a rămas să mănânce din pâinile primite. Într-o zi, însă, ucenicul a fiert verdețuri fără să ceară binecuvântarea starețului și, gustând din ele, le-a găsit atât de amare, încât nu le-a putut mânca și și-a pierdut glasul din pricina amărăciunii. Starețul a înțeles ce se întâmplase, s-a rugat pentru el și i-a dat Sfânta Împărtășanie, iar ucenicul s-a însănătoșit. Atunci, Sfântul Chiriac l-a învățat zicând:
„Nu totdeauna vrea Dumnezeu să facă minuni, ci numai în vreme de nevoie și primejdie. Când nu aveam pâine, Dumnezeu a îndulcit verdețurile spre hrana noastră; acum, că avem pâine, nu mai este trebuință de minune.” După un timp, pâinea s-a terminat și au fost iarăși lipsiți de hrană. Atunci starețul a spus ucenicului: „Bine este cuvântat Dumnezeu, fiule! Adună iarăși verdețuri și fierbe-le.”
Ucenicul s-a temut să guste, aducându-și aminte de amărăciunea de altădată. Dar Sfântul Chiriac a făcut semnul Sfintei Cruci peste mâncare și a gustat întâi el. Văzând aceasta, și ucenicul a îndrăznit să guste și a văzut că mâncarea era dulce ca odinioară. De atunci, cei doi au trăit din nou hrăniți cu verdețurile prefăcute de Dumnezeu în hrană bună, iar vestea despre viața și faptele alese ale Sfântului Chiriac s-au răspândit în toată țara.
Așadar, acest episod cu adevărat minunat din viața Sfântului Cuvios Chiriac este o mărturie vie că Dumnezeu nu părăsește pe cei care Îl caută cu inimă curată. Prin ascultare, rugăciune și răbdare, el a devenit un adevărat prieten al lui Hristos și un sprijin pentru cei aflați în necazuri. Minunea îndulcirii verdețurilor arată cum harul Bunului Dumnezeu lucrează fără a ține cont de loc sau de timp. Sfântul Chiriac rămâne un model de smerenie și nădejde neclintită, chemându-ne și pe noi să ne încredem în Dumnezeu în orice împrejurare a vieții noastre, știind că El este Cel care ne hrănește, ne vindecă și ne întărește sufletul. Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
În această zi aparte a prăznuirii Sfântului Chiriac, am pregătit pentru dumneavoastră Mineiul pe septembrie și Viețile sfinților pe tot anul, alături de o selecție dintre cele mai frumoase cărți de rugăciuni. Ca să aveți felinar pe calea mântuirii în orice zi și-n orice ceas, sub ocrotirea și purtarea de grijă a Sfântului Mucenic Mamant și a tuturor sfinților – prieteni ai lui Hristos. Click pe linkurile aflate sub candelele și cărțile mai jos pentru detalii și comenzi:
Foto credit: www.ziarullumina.ro
