Sfântul Ignatie Teoforul, al treilea episcop al Antiohiei din Siria, urmând în această slujire Apostolilor Petru și Evod, se numără printre cei mai importanți Părinți apostolici ai Bisericii. Prăznuit în fiecare an la data de 20 decembrie, el este cinstit încă din primele veacuri creștine ca mărturisitor al credinței și ca unul dintre temeiurile Tradiției Bisericii Ortodoxe. Renumele său este legat în mod deosebit de epistolele scrise în timpul drumului spre martiriu, în care apără cu fermitate unitatea Bisericii, realitatea euharistică și rânduiala ierarhică bisericească. Cu toate acestea, viața Sfântului Ignatie păstrează și aspecte mai puțin cunoscute, care merită aduse în lumină, printre care se merită și motivul pentru care apare în unele icoane alături de doi lei. Motivul? Ca de obicei, în rândurile de mai jos!
„Stâlp al Bisericii mult luminos”
Dacă ar fi să trasăm câteva detalii biografice, reținem că Sfântul Ignatie a fost episcop al Antiohiei Siriei, cetate în care, potrivit Faptelor Apostolilor, ucenicii lui Hristos au fost numiți pentru prima dată „creștini”. A primit scaunul episcopal după Sfântul Evod și a păstorit Biserica într-o vreme de consolidare a credinței, dar și de prigoană. Tradiția îl amintește ca ucenic al Sfântului Apostol Ioan, împreună cu Sfântul Policarp al Smirnei, și ca păstor care a rânduit viața liturgică și disciplina bisericească cu râvnă apostolică.
Acatistul Sfântului Ignatie îl numește „stâlp al Bisericii mult luminos” și „vas ales, care lui Pavel te-ai asemănat”, subliniind atât legătura sa cu Apostolii, cât și lucrarea sa misionară și pastorală. De asemenea, este lăudat pentru rânduiala slavoslovirii antiphonice, „asemenea cetelor îngerești”, pe care ar fi văzut-o în descoperire și pe care a introdus-o mai întâi în Biserica Antiohiei.
Viața sa a fost însă încununată de mucenicie. În vremea împăratului Traian, Sfântul Ignatie a fost pârât ca propovăduitor al credinței în Hristos și adus înaintea împăratului. Refuzând să aducă jertfă idolilor și mărturisindu-L cu îndrăzneală pe Hristos, a fost osândit la moarte. Nu însă în Antiohia, ci la Roma, „spre mâncarea fiarelor”, pentru ca moartea sa să nu devină pricină de întărire pentru credincioșii din cetatea sa.
Drumul spre Roma a fost pentru Sfântul Ignatie o adevărată cateheză a Bisericii. Legat în lanțuri, păzit de ostași aspri, a trecut prin mai multe cetăți, întărind comunitățile creștine și trimițând scrisori care aveau să rămână texte fundamentale ale teologiei creștine timpurii. Acatistul surprinde acest drum ca pe o „sfântă călătorie”, în care sfântul își pregătea inima pentru întâlnirea cu Hristos: „că și tu cu mare sete așteptai moartea fără înspăimântare”.
Leii din icoanele Sfântului Ignatie
Pe drumul spre Roma, unde fusese osândit să fie sfâșiat de fiare, Sfântul Ignatie scrie creștinilor și îi roagă cu stăruință să nu intervină pentru salvarea lui. Nu vrea să piardă cununa martiriului, dar mai ales nu vrea să piardă împlinirea tainei iubirii: convingerea că nu poate fi pe deplin al lui Hristos fără să treacă prin această jertfă. Nu martiriul ca atare este scopul său, ci Hristos; iar martiriul este calea rânduită de Dumnezeu pentru această întâlnire.
El spune limpede și cutremurător: „Sunt grâul lui Dumnezeu și sunt măcinat de dinții fiarelor, ca să fiu găsit pâine curată a lui Hristos.” Nu moartea îl interesează, ci strivirea. Credea întru totul că, așa cum bobul de grâu nu devine pâine fără să fie zdrobit, tot astfel omul nu se poate dărui pe deplin lui Dumnezeu fără să treacă prin zdrobirea voii proprii, a fricii, a iubirii de sine.
Ajuns la Roma, Sfântul Ignatie a fost dus în arenă, înaintea mulțimii, și dat fiarelor. Tradiția bisericească vorbește despre lei ca despre instrumentele muceniciei sale, iar Acatistul spune limpede: „Bucură-te, că leii flămânzi spre a ta mâncare pregătiți erau”. Această realitate istorică și liturgică stă la baza reprezentării sale iconografice alături de lei.
În icoană, însă, leii nu sunt un simplu detaliu narativ. Ei nu ilustrează cruzimea morții, ci sensul ei duhovnicesc. Sfântul Ignatie este adesea înfățișat calm, în veșminte arhierești, cu chip senin, pentru a arăta că mucenicia sa nu a fost o înfrângere, ci o jertfă asumată. Leii devin astfel martori ai credinței sale, nu stăpâni ai sorții lui. Această înțelegere este întărită de un alt element central al vieții și cinstirii sale: numele de „Teoforul”, adică „purtător de Dumnezeu”. Potrivit tradiției, Sfântul Ignatie a fost purtat în brațe de Mântuitorul Însuși în copilărie, atunci când Domnul a spus: „De nu vă veți întoarce și nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor”. Dar mai ales a fost purtător de Dumnezeu prin faptul că L-a purtat neîncetat pe Hristos în inimă și pe buze.
Acatistul revine constant la această temă, numindu-l „sălaş cuvântător, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat” și „biserică vie a Marelui Împărat”. Tradiția spune că, după mucenicie, inima sa a fost găsită neatinsă de fiare și că în ea era scris numele lui Iisus Hristos, ca o pecetluire a vieții sale lăuntrice.
Prin urmare, reprezentarea Sfântului Ignatie alături de lei nu vorbește doar despre felul morții sale, ci despre biruința credinței asupra morții. Leii pot sfâșia trupul, dar nu-L pot lua din inimă pe Hristos. Icoana mărturisește, astfel, ceea ce Biserica cântă în Acatist și cinstește în viața sfântului: că adevărata putere nu stă în frică și nici în moarte, ci în dragostea jertfelnică pentru Dumnezeu care înseamnă moștenirea vieții veșnice și a Împărăției celei Cerești.
În preajma Slăvitului Praznic al Nașterii Domnului, aducem în atenția dumneavoastră cea mai frumoasă colecție din on-line a icoanelor Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la cele mai bune prețuri – icoane potrivite atât ca dar și încununare a unui moment deosebit din viața celor apropiați, dar și dacă doriți, pur și simplu, să vă îmbogățiți colțul de rugăciune. Click pe linkurile aflate sub icoanele de mai jos pentru detalii și comenzi:
