În fiecare an, la 28 august, Biserica noastră Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Cuvios Iosif Isihastul, numit și Iosif al Peșterii, unul dintre cei mai însemnați povățuitori ai rugăciunii inimii din secolul al XX-lea. Deși a trăit retras, în peșteri și chilii sărace din Sfântul Munte Athos, influența sa a depășit hotarele Greciei, fiind transmisă prin ucenicii săi tocmai până în America de Nord.
Înainte de a deveni monah, Francisc – acesta era numele său de botez – a fost muncitor în portul Pireu, taxator de bilete, vânzător și, în cele din urmă, negustor. Cum a ajuns un tânăr care avea în față perspectiva unui viitor prosper să-și împartă averea și să plece în pustia Athosului? Ce rol au avut în devenirea sa un vis, câteva cărți și întâlnirea neașteptată cu un monah aghiorit? Aflați povestea sa în rândurile de mai jos!
Copilăria săracă a unui viitor mare duhovnic
Sfântul Iosif Isihastul s-a născut în anul 1898, în satul Lefkes de pe Insula Paros, într-o familie de creștini simpli, primind la botez numele Francisc. Părinții săi, Gheorghe și Maria, aveau șase copii, pe care îi creșteau într-o casă cu numai două camere, iar moartea timpurie a tatălui a făcut ca lipsurile familiei să devină și mai apăsătoare. Mama sa a fost nevoită să muncească din greu pentru a le asigura copiilor hrana, însă s-a îngrijit și de formarea lor sufletească, învățându-i să se roage, să meargă la biserică, să se spovedească și să se împărtășească. Sfântul Iosif povestea mai târziu că familia avea doar câteva găini, ale căror ouă erau schimbate la băcănie pentru sardele, astfel încât copiii au învățat de mici ce înseamnă lipsa și munca.
Din cauza sărăciei, în anul 1914, pe când avea aproximativ 17 ani, Francisc a fost trimis împreună cu fratele său mai mic, Leonard, la Atena, pentru a-și găsi de lucru. S-a stabilit în Pireu și a muncit în port până la efectuarea stagiului militar, iar după ieșirea din armată a început să lucreze pe cont propriu, mai întâi ca mic vânzător și apoi ca negustor prin târgurile din împrejurimi. Fiind energic și priceput, a reușit într-un timp relativ scurt să strângă o sumă importantă de bani, suficientă pentru a-i oferi perspectiva unei vieți îndestulate. Cu toate acestea, Francisc nu accepta câștigurile necinstite și se arăta milostiv față de săraci și bolnavi, poate și pentru că el însuși cunoscuse lipsurile încă din copilărie.
O întâmplare din perioada în care a lucrat ca taxator de bilete în tramvai îi arată corectitudinea. Atunci când un călător îi plătea, dar pleca în grabă fără să mai aștepte biletul, Francisc nu păstra banii pentru sine, ci rupea biletul corespunzător și îl arunca, considerând că suma aparținea companiei. Era un gest neînsemnat, pe care poate nimeni nu l-ar fi observat, dar care – iată – arăta încă de atunci conștiința sa curată.
„De acum înainte vei sluji aici!”
Viața lui Francisc a început să se schimbe în jurul vârstei de 23 de ani, în urma unui vis pe care el însuși îl va povesti mai târziu ucenicilor. Se făcea că trecea pe lângă un palat, când doi ofițeri l-au luat și l-au condus înaintea unui împărat. Deși tânărul s-a împotrivit la început, neînțelegând motivul pentru care fusese ales, cei doi i-au spus să nu se teamă, deoarece aceasta era voia stăpânului palatului. Înăuntru, Francisc a fost îmbrăcat într-un veșmânt alb și prețios, după care a auzit cuvintele care aveau să-i rămână adânc întipărite în suflet: „De acum înainte vei sluji aici!” A fost dus apoi să se închine împăratului, în care a înțeles că Îl văzuse pe Hristos.
După trezire, nu a mai putut lucra ca înainte, deoarece porunca auzită în vis revenea mereu în mintea sa, deși încă nu știa ce trebuia să facă. În acea perioadă, două prietene i-au oferit câteva cărți despre viețile sfinților, iar Francisc a început să citească însetat despre pustnicii care renunțaseră la bunurile lumii pentru a se dedica în întregime rugăciunii. Iar lectura s-a transformat într-un program de viață. Nemaisuportând zgomotul orașului, se retrăgea în locuri izolate de la periferia Atenei și se ruga vreme îndelungată, uneori priveghind întreaga noapte, urcat într-un copac, asemenea vechilor nevoitori despre care citise. În cele din urmă, Francisc a întâlnit în Atena un monah venit cu treburi din Sfântul Munte și l-a rugat să-l ia cu el la întoarcerea în Athos. Ultimele sale economii le-a împărțit săracilor și familiei, renunțând astfel la siguranța și la viitorul promițător pe care i le-ar fi putut oferi negustoria.
Prima oprire a tânărului în Sfântul Munte a fost la Katunakia, în obștea părinților Danielei, unde a deprins rânduielile de început ale vieții monahale. Francisc își dorea însă să găsească un părinte care să-l învețe rugăciunea neîncetată, adică rostirea atentă a Rugăciunii lui Iisus, prin care mintea se adună și coboară în inimă. Un asemenea povățuitor s-a dovedit greu de găsit. Francisc a cercetat chilii, munți și peșteri, a mers la Vigla, în apropierea Marii Lavre, și a încercat să devină ucenicul cunoscutului pustnic Calinic Katunakiotul, însă acesta nu l-a primit. Refuzul nu l-a făcut să se întoarcă în lume, ci i-a adâncit și mai mult căutarea: „Am căutat, am strigat, am plâns. Nu am lăsat munte sau peșteră neumblată, căutând îndrumător nerătăcit”, avea să mărturisească el mai târziu.
Ajuns la capătul puterilor, s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu și Maicii Domnului. Potrivit propriei mărturii, în timp ce privea spre vârful Athonului și spre o bisericuță închinată Maicii Domnului, a văzut o rază luminoasă îndreptându-se spre el, simțindu-se deodată cuprins de pace, bucurie și lumină. Rugăciunea lui Iisus ar fi început atunci să lucreze în inima sa fără osteneală, iar această experiență a devenit un moment hotărâtor în formarea sa duhovnicească. În acei ani locuia prin peșteri și își câștiga hrana confecționând mături din ramuri, pe care le ducea la Marea Lavră și le schimba pentru puțin pesmet. Fostul negustor, care avusese cândva șansa unui viitor îndestulat, trăia acum din lucrul mâinilor și din câteva bucăți de pâine uscată.
Întâlnirea cu monahul Arsenie și nașterea unei obști
În ziua praznicului Schimbării la Față, pe vârful Athonului, Francisc l-a întâlnit pe monahul Arsenie, care căuta și el un însoțitor pentru o viață de liniște și rugăciune. Cei doi au descoperit că aveau aceeași dorință și au hotărât să se nevoiască împreună, legând o prietenie duhovnicească ce avea să dureze 37 de ani.
La îndemnul bătrânului Daniil din Katunakia, ei nu au pornit singuri, ci s-au așezat mai întâi sub ascultarea bătrânului Efrem, la Chilia „Buna Vestire”. Francisc a fost ulterior călugărit, a primit schima mare și numele Iosif, iar după trecerea la Domnul a povățuitorului său, el și Arsenie au început să ducă o viață mai aspră, în peșteri și locuri izolate.
În anul 1938 s-au mutat la Sfânta Ana Mică, unde au ridicat o bisericuță închinată Sfântului Ioan Botezătorul și câteva chilii modeste. Treptat, în jurul părintelui Iosif s-a format o obște de șapte monahi, care se întrețineau, între altele, sculptând cruciulițe din lemn și schimbându-le la mănăstiri pentru alimente. Mâinile lucrau, însă mintea trebuia să rămână adunată în rugăciune. După ani de lipsuri și suferințe trupești, Sfântul Iosif a trecut la Domnul la 15 august 1959. Deși a avut puțini ucenici și nu a condus niciodată o mănăstire mare, părinții formați lângă el au contribuit la renașterea mai multor obști athonite, iar prin lucrarea părintelui Efrem Filotheitul moștenirea sa a ajuns până în Statele Unite și Canada.
Astfel, Francisc, copilul sărac dintr-o casă cu două camere, devenit apoi comerciant prosper în Pireu, a renunțat la tot ceea ce lumea îi putea oferi pentru a căuta o comoară care nu putea fi cumpărată. A plecat în Athos pentru a găsi un povățuitor al rugăciunii, dar, după ani de căutări și încercări, a devenit el însuși Iosif al Peșterii, unul dintre marii dascăli ai rugăciunii inimii și unul dintre cei mai iubiți sfinți contemporani. Sfinte Cuvioase Iosif, povățuitorule al rugăciunii neîncetate, roagă-te lui Dumnezeu pentru luminarea și mântuirea sufletelor noastre! Amin!
În această zi aparte a prăznuirii Sfântului Teoharie, am pregătit pentru dumneavoastră Slujba, Paraclisul și Acatistul Sfântului Iosif Isihastul, dar și câteva icoane și volume închinate lui, alături de Candela Dăruirii. Ca să aveți felinar pe calea mântuirii în orice zi și-n orice ceas, sub ocrotirea și purtarea de grijă a Sfântului Iosif și a tuturor sfinților – prieteni ai lui Hristos. Click pe linkurile aflate sub imaginile de mai jos pentru detalii și comenzi:
Foto credit: www.radiorenasterea.ro
