„Câtă vreme Sfânta Lumină se pogoară în Biserica noastră şi sfinţii odrăslesc în livada cea duhovnicească a Ortodoxiei, este semn că Dumnezeu este cu
Postul Adormirii Maicii Domnului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire duhovnicească din Biserica noastră Ortodoxă. Cunoscut în popor și sub numele
O știm cu toții de ani buni, am chemat-o în rugăciune atunci când viața nu ne-a scos numai lucruri, vești și oameni buni în
În fiecare an, pe 22 iulie, în miez de vară, Biserica noastră Ortodoxă ne vestește că este momentul să ne amintim din nou de
Suntem, deja, dincolo de jumătatea lunii iulie, cea de-a doua lună a verii, cunoscută în popor și sub denumirea de „Cuptor”, dată de temperaturile
Încă din primele secole creștine, reprezentările iconografice ale Maicii domnului s-au răspândit rapid în rândul celor care au ales să urmeze cuvântul Evangheliei și,
Ziua de 24 iunie este un moment deosebit de important pentru creștinii ortodocși de pretutindeni. Biserica Ortodoxă face, în această zi, pomenirea ultimului mare
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cunoscut și sub denumirea populară de „Postul Sâmpetrului”, este cel de-al treia post din cadrul anului bisericesc. El
La 50 de zile după Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, creștinii ortodocși de pretutindeni sărbătoresc slăvitul praznic al Pogorârii Duhului Sfânt. În tradiția poporului
În fiecare an, în cea dintâi zi după Praznicul Rusaliilor, creștinii ortodocși sărbătoresc Sfânta Treime, sărbătoare așezată imediat după Pogorârea Sfântului Duh pentru când