Agenția elenă de știri ROMFEA.gr a transmis zilele trecute că minunea pe care creștinii ortodocși o așteaptă an de an în timpul postului Adormirii
O știm cu toții de ani buni, am chemat-o în rugăciune atunci când viața nu ne-a scos numai lucruri, vești și oameni buni în
În fiecare an, pe 22 iulie, în miez de vară, Biserica noastră Ortodoxă ne vestește că este momentul să ne amintim din nou de
Încă din primele secole creștine, reprezentările iconografice ale Maicii domnului s-au răspândit rapid în rândul celor care au ales să urmeze cuvântul Evangheliei și,
Ziua de 24 iunie este un moment deosebit de important pentru creștinii ortodocși de pretutindeni. Biserica Ortodoxă face, în această zi, pomenirea ultimului mare
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cunoscut și sub denumirea populară de „Postul Sâmpetrului”, este cel de-al treia post din cadrul anului bisericesc. El
La 50 de zile după Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, creștinii ortodocși de pretutindeni sărbătoresc slăvitul praznic al Pogorârii Duhului Sfânt. În tradiția poporului
În fiecare an, în cea dintâi zi după Praznicul Rusaliilor, creștinii ortodocși sărbătoresc Sfânta Treime, sărbătoare așezată imediat după Pogorârea Sfântului Duh pentru când
La patruzeci de zile de la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, credincioşii ortodocși de pretutindeni prăznuiesc Înălţarea Sa la Ceruri, moment sărbătorit tot timpul
„A fost odată ca niciodată. Că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti”… Cu aceste cuvinte începeau toate povestirile copilăriei, cu împărați și zâne,
În data de 27 mai a fiecărui an, Biserica Ortodoxă face pomenirea a doi sfinți, foști soldați. Este vorba despre Sfântul Iuliu Veteranul, un