Au trecut deja 10 ani… un veac cu bune și cu rele s-a scurs de când am pășit pentru prima oară pragul Sfintei Mănăstiri
Înălțarea Sfintei Cruci, sau „Ziua Crucii”, așa cum mai este cunoscută în popor această zi, este prăznuită în fiecare an pe data de 14
OMUL lui DUMNEZEU, filmul fenomen, dedicat vieții Sfântului Nectarie, ajunge pe marile ecrane și în România. Acesta va avea premiera de gală pe 29
Lacrimi de emoție, chipuri luminate de bucurie și de dor. Așa am putea descrie, în câteva cuvinte, atmosfera de sărbătoare de la mijlocul zilei
Suntem deja aproape de jumătatea lui mai. Nu ne vine să credem, uneori, cât verde ne înconjoară și câte flori în sute și mii
Lacrimi de bucurie, monahi în duh de rugăciune, chipuri luminate de bucuria revederii. Așa am putea descrie, în câteva cuvinte, atmosfera de sărbătoare din
Lacrimi de emoție și de dor, chipuri luminate de bucuria revederii. Așa am putea descrie, în câteva cuvinte, atmosfera de sărbătoare din seara zilei