Moșii de vară sau despre teologia cănilor cu cireșe și lapte din satul bunicilor

Oficial, început de vară. Zarvă, aglomerație, ne comportăm ca și cum nu ne-am întors din lupta cu acest „dușman” invizibil – Covid-19. Poate că acesta este felul nostru de a nega părerea cercetătorilor britanici că nimic nu va mai fi ca înainte… Poate de aceea unii au ținut să marcheze întâiul lui cireșar musai pe terasă – semn că le-au lipsit cei apropiați și că nu i-au uitat, iar alții, ceva mai cuminți și cu părul încărunțit de atâtea amintiri, tot în semn de neuitare, smulg buruieni de pe mormintele celor dragi, pregătindu-le pentru un soi de Înviere care stă să vină. Într-adevăr, nu e niciun Paști repetat, nici vreo Odovanie, ci motivul pentru care florile din cimitir prind viață ca și cum ar fi cele mai mândre și mai îngrijite de pe pământ poartă un nume: Sâmbăta Moșilor de vară.

Biserica noastră a rânduit ca, dintre toate zilele săptămânii, una să fie dedicată pomenirii celor trecuți la Domnul, în care putem să facem parastase și toate cele de cuviință, iar aceasta este sâmbăta. De ce această zi? Pentru că, din punct de vedere teologic, în această zi de la finalul săptămânii, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a coborât cu sufletul în iad pentru a-i elibera pe cei adormiți de veacuri. Iar acest lucru ni-l amintesc și cântările de la slujba Vecerniei și Utreniei sâmbetelor din Octoih, unde, pe lângă lauda adusă sfinților – prietenii lui Dumnezeu – ne îndreptăm rugăciunea și pentru sufletele celor adormiți.

Dintre toate aceste zile de sâmbătă de peste an, două sunt „consacrate” în mod deosebit amintirii și pomenirii celor adormiți. Este vorba despre sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne sau a Înfricoșatei Judecăți și cea care precede marele praznic al Pogorârii Duhului Sfânt, ambele având denumirea de Moși, adică momente în care îi pomenim pe părinții, moșii și strămoșii noștri trecuți la cele veșnice. Referitor la pomenirea Moșilor de vară – căci la ea ne referim în aceste rânduri – Penticostarul, cartea liturgică care cuprinde cântările din ziua Paștilor și până în Duminica Tuturor Sfinților (click aici pentru a comanda), dă mărturie despre faptul că, în această zi, îi pomenim pe „creştinii care au adormit în credinţă: părinţi, strămoşi, bunici şi străbuni, fraţi şi prieteni, bogaţi şi săraci, împăraţi şi domni, pe cei de laolaltă şi sihaştri”, rugându-ne lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor lor: „Odihneşte-i, Doamne (…), unde sunt mulţimile tuturor drepţilor şi unde este sălaşul sfinţilor Tăi”.

Tot în Penticostar citim că, în sâmbăta aceasta ne rugăm inclusiv pentru sufletele celor care au suferit moarte fulgerătoară: „Pe cei ce au sfârşit sfâşiaţi de fiare, Hristoase, şi pe care peştii i-au înghiţit, pe care cutremurul, surparea pământului ori prăpastia i-au îngropat (…), pe cei ce i-au ucis sabia, cuţitul şi focul, izbitura răutăţilor, despicarea stâncilor şi tâlharii, foametea şi ciuma”.

În opinia părintelui Ene Branişte, fost profesor de teologie liturgică, Biserica a rânduit „Moșii de vară” înaintea Duminicii Pogorârii Sfântului Duh tocmai pentru a „încreștina” vechea sărbatoare păgână de vară numită „Parenthalia”, prin care romanii îşi cinsteau părinții și bunicii lor care muriseră (parentes, de aici și numele sărbătorii – Parenthalia).

Astfel, celor care se întreabă care este folosul real al tuturor acestor parastase, al colacilor și colivelor, le amintim că, din perspectivă ortodoxă, viața continuă și după moarte. Cei care pleacă din această viaţă continuă să fie în comuniune cu mădularele Bisericii care se află pe pământ, legați fiind de dragostea întru Hristos, după cum cum scrie Sfântul Apostol Pavel, că vii şi morţi  suntem cu toții „trupul lui Hristos şi mădulare în parte”. Și nu o spunem noi, ci Sfântul Ioan Gură de Aur, în Omilia a patra la Epistola către Filipeni: „important este a ne aduce aminte în timpul Înfricoşătoarelor Taine de cei care au plecat din această viaţă, căci aceia au cunoscut că mult câştig şi mare folos sufletesc se dobândeşte din aceasta”, sau Sfântul Chiril al Ierusalimului, case ne îndeamnă în „Catehezele” sale să îi „pomenim şi pe cei morţi, ca pentru rugăciunile şi mijlocirile lor, să primească Dumnezeu rugile noastre”.

Din cele mai vechi timpuri și până în ziua astăzi, după datinile strămoșești, în satul românesc se oferă vecinilor și celor apropiați căni și vase din lut sau ceramică, pline cu cireșe de mai, vin sau lapte numite „moşoaice”, ca jertfă a celor vii pentru sufletele celor trecuți la Domnul, pentru ca şi ei să se bucure de darurile Sfântului Duh, a Cărui pogorâre este prăznuită în ziua următoare. Când se oferă „moșoaica”, se pronunță numele celui adormit, iar cel care o primește răspunde cu „Bogdaproste!”, care în limba slavă, înseamnă „Dumnezeu să-l odihnească!”.

În concluzie, datori suntem în această sâmbătă a Moșilor de vară, să păstrăm vie nu doar tradiția, ci și memoria înaintașilor noștri, pomenindu-i pe părinții, moșii, și strămoșii noștri în cadrul slujbei de parastas săvârşiştă în toate bisericile, la finalul Sfintei Liturghii, urmând îndemnul Sfântului Ioan Damaschin, care spunea că „Dumnezeu vrea ca toţi să facem bine unii altora, atât în viaţa aceasta cât şi după moarte, înduplecând astfel pentru ei şi pentru noi pe Iubitorul de oameni – Dumnezeu”.

Recomandările BIZANTICONS.RO:

Foto: pixabay.com

Tags:

bizanticons

1 Comment

Dă-i un răspuns lui Mosii de vara - origini si semnificatii | LaTAIFAS Anulează răspunsul

Your email address will not be published.

You might be interested in