Început de martie și început de Post al Sfintelor Paști… Parcă ieri notam aici, pe blog, câteva informații legate de pogorârea Sfintei Lumini de la Ierusalim și iată că a trecut deja aproape un an de atunci. Timpul nu mai are răbdare cu oamenii, se scurge cu repeziciune, iar noi intrăm din nou în această perioadă de pregătire sufletească, cu gândul la Înviere.
Dar, înainte de a păși pe calea postului, Biserica ne așază în față un moment de răgaz și de reflecție: Lăsatul secului. Această zi de hotar între ritmul obișnuit al vieții și nevoința postului nu este doar o ocazie pentru ultima masă cu bucate de dulce, ci și un prilej de a ne reaminti sensul profund al postirii. Este clipa în care, asemenea fiului risipitor care se întoarce la casa părintească, suntem chemați să medităm la viața și la faptele noastre, să lăsăm deoparte nu doar mâncărurile de dulce, ci și patimile, gândurile deșarte și tot ceea ce ne împiedică să înaintăm pe calea noastră către Împărăția lui Dumnezeu.
Știți că de cele mai multe ori încercăm aă aducem înaintea dumneavoastră subiecte neștiute, ori mai puțin cunoscute, curiozități legate de sfinții din calendar ori elemente inedite legate de sărbătorile de peste an. Iar prezentul articol nu face excepție: știați că Lăsatul secului pentru Postul Paștilor are o legătură indirectă cu celebrul Carnaval de la Veneția? Acest eveniment spectaculos, cunoscut pentru măștile sale elaborate și atmosfera plină de exuberanță, își are originile în tradițiile creștine legate de începutul postului. Mai multe, în rândurile de mai jos!
Postul Mare – cea mai „aspră călătorie” duhovnicească de peste an
Înainte de toate, să reținem câteva aspecte esențiale: Postul Sfintelor Paști este cel mai lung și mai riguros dintre cele patru mari posturi rânduite de Biserica Ortodoxă. Sfinții Părinți l-au statornicit ca o perioadă de pregătire și învățătură pentru catehumeni – cei care se pregăteau să primească Taina Sfântului Botez și să intre în viața Bisericii. În primele veacuri creștine, aceștia erau botezați în noaptea Învierii, iar postul devenea pentru ei un act de jertfă și curățire sufletească, o chemare la întâmpinarea lui Hristos cu inimă curată. Totodată, durata de 40 de zile a Postului Mare amintește de postul Mântuitorului înainte de începerea activității Sale publice, de unde și denumirea populară de Păresimi (din latinescul quadragesima) sau Patruzecime (Τεσσαρακοστή).
În ceea ce privește expresia „lăsatul secului”, aceasta are o origine deosebit de interesantă. Potrivit liturgistului Badea Cireșanu, ea s-a format prin aglutinare din sintagma „lăsatul seculului” – adică renunțarea la lumea aceasta și la desfătările ei, așa cum le definește Sfântul Apostol Ioan: „Tot ce este în lume: pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții” (I Ioan 2, 16). Această idee de desprindere de cele lumești pentru a intra în perioada de nevoință se regăsește și în alte culturi. Astfel, Lăsatul secului nu este doar o simplă schimbare a regimului alimentar, ci o invitație la o transformare interioară, la o lepădare treptată de cele pământești, pentru ca sufletul să se poată înălța mai aproape de Lumina Învierii.
Carnaval și lăsat de sec
În limba italiană, ziua sau perioada aceasta a desprinderii de cele lumești și a pășirii pe calea ascezei și a nevoinței poartă un nume interesant, pe care cu siguranță majoritatea dintre noi în cunoaștem – carnevale – și care ne trimite cu gândul la toate știrile pe care le-am citit, văzut ori auzit zilele acestea, legate de carnavalul de la Veneția, Italia. V-ați gândit vreodată că există o legătură între acest eveniment și lăsatul secului pentru Postul Paștilor? Curios, nu? Ambele sunt legate printr-o tradiție comună, care marchează perioada de tranziție dintre viața cotidiană și începutul postului.
Cuvântul „carnaval” își are originea în limba latină și a ajuns în majoritatea limbilor europene prin intermediul italianului carnevale. Una dintre cele mai răspândite teorii sugerează că provine din expresia latină carne vale, care înseamnă „adio carne”, reflectând momentul de tranziție către perioada de post, când creștinii renunțau la consumul de carne. O altă ipoteză îl leagă de expresia medievală carne levare, adică „înlăturarea cărnii”, având aceeași semnificație legată de începutul postului. Forma italiană carnevale s-a fixat în uz și s-a răspândit în franceză, spaniolă, portugheză și alte limbi europene, păstrând esența unui festival marcat de petreceri, desfătări culinare și voie bună înainte de perioada postului. Indiferent de varianta exactă a etimologiei, toate converg spre aceeași idee: carnavalul a fost dintotdeauna un moment de bucurie înaintea postului, o perioadă a cumpătării.
Tradiția carnavalului își are rădăcinile în vechile festivități păgâne romane și grecești, care celebrau începutul primăverii prin dansuri și banchete publice. Dintre toate carnavalurile lumii, cel de la Veneția rămâne unul dintre cele mai rafinate și spectaculoase. Primele mențiuni despre această sărbătoare datează din 1162, dar documente scrise din 1268 atestă deja folosirea celebrelor măști, care au devenit simbolul său distinctiv. În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, carnavalul a atins apogeul, atrăgând nobili și artiști din întreaga Europă, care veneau incognito pentru a se bucura de baluri fastuoase și de o libertate rar întâlnită într-o societate rigidă. Pe lângă fastul aristocratic, carnavalul avea și o funcție socială importantă. Pentru câteva zile, diferențele dintre clase dispăreau: oamenii simpli puteau ironiza nobilimea, servitorii deveneau stăpâni, iar libertatea oferită de măști permitea tuturor să-și asume roluri pe care altfel nu le-ar fi putut juca. Acest moment de răsturnare simbolică a ordinii sociale era privit ca un mijloc de detensionare, o „supapă” prin care masele își exprimau frustrările fără a provoca tulburări reale.
Biserica, observând caracterul frivol al acestor festivități, a decis să le permită doar până la începutul Postului Mare, transformând astfel carnavalul într-o manifestare a bucuriei care precede abstinența de pe parcursul postului. Deși astăzi carnavalul a devenit un eveniment turistic și cultural, în esență el păstrează aceeași funcție de tranziție între perioada de petrecere și cea de post.
Putem afirma fără a greși că această manifestare venețiană (și nu numai) este o expresie a firii omenești care oscilează între desfătare și asceză, între căutarea plăcerii și dorința de curățire sufletească. Deși aceste manifestări sunt spectaculoase, ele rămân ancorate într-o viziune lumească asupra existenței, în care omul simte nevoia de a gusta din plăcerile vieții înainte de a intra într-o perioadă mai… restrictivă, să spunem.
Pentru creștinul ortodox, însă, postul nu este o pedeapsă care trebuie precedată de un exces, ci o chemare liber asumată spre înnoirea duhovnicească. Adevărata bucurie nu vine din zilele petrecute în necumpătare, urmate de zile de înfrânare, ci din trăirea neîncetată a discernământului, a echilibrului și a comuniunii cu Dumnezeu. În loc să ne despărțim cu regret de carne și de plăcerile lumești, ar trebui mai degrabă să ne pregătim cu bucurie pentru perioada în care sufletul nostru se apropie mai mult de Hristos – Lumina lumii şi îndumnezeitorul omului.
Așadar, în vreme ce în alte părți ale lumii unii întâmpină acest moment prin petreceri și desfătări, să ne amintim că noi suntem chemați la o altă sărbătoare – una lăuntrică, plină de lumină și nădejde. Să privim dincolo de cele trecătoare și să pășim pe calea postului cu inima înnoită, ca într-o călătorie duhovnicească spre curăție, pocăință ajungând, în cele din urmă, la bucuria Învierii.
Pentru că perioada Triodului este o vreme aparte, în care trebuie să intensificăm nu doar rugăciunea și milostenia, ci și lecturile duhovnicești, venim în sprijinul dumneavoastră cu însuși Triodul, dar și cu o selecție dintre cele mai frumoase cărți de rugăciuni, alături de câteva volume – făclii pe calea postului care va începe în curând – în ale căror pagini veți găsi, cu siguranță, liniștea și nădejdea de care avem atâta nevoie cu toții. Click pe linkurile aflate sub cărțile mai jos pentru detalii și comenzi:
Foto credit: www.basilica.ro
