În data de 5 februarie a fiecărui an, Biserica noastră Ortodoxă ne cheamă la un popas duhovnicesc. În această zi, o pomenim pe Sfânta Muceniță Agata, tânăra fecioară care, prin jertfa sa, a mărturisit cu prețul vieții credința nestrămutată în Hristos, prefăcând slăbiciunea trupului în putere duhovnicească și devenind pildă de curaj, curăție și statornicie pentru toți creștinii, până în zilele noastre.
Dincolo de pilda vieții sale, însă, Sfânta Agata a rămas în conștiința întregii creștinătăți ca „stăpâna focului”. Această numire nu este una metaforică, ci se bazează pe o minune istorică petrecută la scurt timp după trecerea Sfintei Agata la cele veșnice. Despre ce este vorba, mai exact? Aflați în rândurile de mai jos!
„Aceasta este adevărata mea noblețe…”
Înainte de a afla răspunsul, haideți să reținem câteva detalii din viața Sfintei Agata. Astfel, notăm că această muceniță a lui Hristos s-a născut în anul 235, într-o perioadă de mari frământări pentru creștini. Provenea dintr-o familie de vază din Sicilia, fiind moștenitoarea unei averi impresionante și a unui nume respectat. Încă din adolescență, Sfânta Agata a înțeles că frumusețea trupească și bogățiile sunt trecătoare, motiv pentru care s-a dăruit cu totul Mirelui Hristos, făcând legământ de feciorie. Ea purta adesea haine simple, de roabă, afirmând că cea mai înaltă treaptă a libertății este slujirea lui Dumnezeu.
În timpul persecuției lui Deciu, dregătorul Chintian, un om stăpânit de lăcomie și patimi, a aflat de frumusețea și bogăția Agatei. Sub pretextul aplicării legii împotriva creștinilor, a poruncit arestarea ei și a recurs la o strategie vicleană: a încredințat-o timp de o lună unei femei imorale, Afrodisia, și celor cinci fiice ale sale. Acestea au încercat să o ademenească pe Agata cu banchete, bijuterii și plăceri lumești, însă sfânta a rămas ca o „stâncă în mijlocul mării”, răspunzând prin rugăciune și lacrimi. Afrodisia s-a întors la Chintian mărturisind neputincioasă: „Mai ușor poți înmuia piatra, decât să schimbi mintea acestei fecioare”.
Adusă la judecată, Agata a avut un schimb de replici memorabil cu Chintian. Când acesta a întrebat-o de ce, fiind nobilă, se comportă ca o sclavă creștină, ea a răspuns: „Sunt roaba lui Hristos și aceasta este adevărata mea noblețe”. Mânat de furie, dregătorul a supus-o la bătăi crunte. În cele din urmă, după torturi de neimaginat, și-a dat duhul în pace pe 5 februarie 251. La îngroparea ei, un tânăr necunoscut (despre care se crede că a fost un înger) a așezat la căpătâiul ei o tăbliță de marmură pe care scria: „Minte cuvioasă, cinste lui Dumnezeu și patriei izbăvire”.
Vălul de mătase al Sfintei Agata
Minunea Vălului de mătase reprezintă momentul culminant al evlaviei pe care locuitorii Siciliei o poartă Sfintei Agata, fiind consemnată la exact un an de la martiriul său, în ziua de 5 februarie 252.
În acea perioadă, muntele Etna a erupt cu o forță înfricoșătoare, revărsând râuri de lavă incandescentă care înaintau implacabil spre zidurile cetății Catania, amenințând să înghită orașul și viețile oamenilor. Cuprinși de o spaimă uriașă și văzând că nicio barieră omenească nu poate opri urgia, locuitorii – deopotrivă creștini și păgâni – au alergat la mormântul fecioarei martire. Disperați și cu nădejde în ajutor de Sus, aceștia au luat vălul alb de mătase care acoperea sfintele sale moaște, simbol al curăției și al jertfei sale, și l-au purtat în procesiune până în dreptul șuvoiului de foc. Ceea ce a urmat a rămas înscris în istorie ca o biruință a sfințeniei asupra forțelor naturii: în momentul în care pânza subțire a fost întinsă spre muntele care „scuipa” foc, lava s-a oprit instantaneu, ca și cum s-ar fi lovit de un zid nevăzut. Deși temperatura rocii topite era devastatoare, mătasea fină nu s-a mistuit, ci s-a înroșit sub arșiță, luând culoarea sângelui martiric, în timp ce direcția lavei s-a schimbat, cruțând cetatea. Această minune a demonstrat întregii lumi că focul dragostei pe care Sfânta Agata l-a purtat pentru Hristos a fost mai puternic decât focul pământesc, transformând un simplu văl într-o pavăză de neclintit.
Această minune a transformat vălul Sfintei Agata într-una dintre cele mai prețioase odoare ale întregii creștinătăți. În momentele de cumpănă extremă, autoritățile ecleziastice au scos vălul din racla de argint pentru a-l purta în procesiune pe străzile acoperite de cenușă. Cronicele menționează ani de restriște precum 1444, când lava a fost oprită chiar la porțile cetății, sau marele dezastru din 1669, când erupția a fost atât de violentă încât a ajuns până în mare, dar orașul a supraviețuit prin rugăciune. Chiar și în timpurile mai apropiate de noi, cum a fost cazul erupției din 1886, s-a apelat la acest acoperământ, de fiecare dată lava schimbându-și cursul sau oprindu-se inexplicabil.
Datorită acestei legături cu vulcanul Etna, Sfânta Agata a devenit, prin excelență, ocrotitoarea pompierilor și a tuturor celor a căror profesie presupune confruntarea directă cu focul și pericolele acestuia. Pentru noi, creștinii, acest patronaj are și o semnificație interioară: Sfânta Agata ne învață cum să stingem „focul” patimilor și al mâniei care mistuie sufletul, oferindu-ne în schimb „roua” Duhului Sfânt. Astfel, rugăciunea către Sfânta Agata se face, preum odinioară, un adevărat scut nu doar pentru zidurile caselor în care locuim, ci și pentru sufletele noastre, ocrotindu-le împotriva tuturor asalturilor „arzătoare” ale vieții moderne.
Aducem în atenția dumneavoastră, cu prilejul prăznuirii Sfintei Agata, câteva cărți de rugăciune, precum și Candela Dăruirii – felinar pe drumul către Grădina Raiului. Click pe linkurile aflate sub fotografiile de mai jos pentru detalii și comenzi!
