News Alert! Hristos a ales un asin. Ce nu știam despre el?

Cu fix o săptămână înainte de Patimile şi de Învierea Sa, Mântuitorul a intrat în cetatea Ierusalimului călare pe un mânz de asină, fiind  înconjurat de cei 12 Apostoli. În semn de bucurie și de slăvire, evreii, alături de copiii lor, aşterneau înaintea lui Hristos haine şi ramuri de finic.

Dacă citim în Sfânta şi Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi a Noului Testament, aflăm un lucru important: că toate proorociile veterotestamentare care au fost spuse și scrise despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos, s-au împlinit la vremea lor.

Fără să facă „rabat” de la regulă, și de această dată, Mântuitorul împlineşte și profeţia veterotestamentară, legată de intrarea în Ierusalim într-o smerenie deplină, călare pe mânzul unei asine, în contrast deplin cu osanalele şi cu primirea împărătească a poporului evreu: „Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: «Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei»” (Ioan 12, 14-15).

Ne întrebăm, firește, cum este posibil ca Hristos, care este Fiul lui Dumnezeu, să aleagă un… simplu asin, animal asociat mereu cu povara, cu încăpăţânarea sau neștiința?

Un răspuns pertinent ni-l dă litrugistul Badea Cireșanu în volumul său intitulat „Tezaurul liturgic al Sfintei Biserici ortodoxe de Răsărit”, redactat la începutul anilor 1900. Astfel, aflăm de la el că, asinul era menționat în papirusurile egiptene şi utilizat aici chiar din vremea celei de-a IV-a Dinastii Regale Egiptene (aproximativ 2613 î. Hr.). De exemplu, aflăm că demnitarul egiptean Şalfra Ankii avea 760 de asini, iar mulți egipteni făceau o afacere din asta: creșteau mii de asini pentru călărit și purtat greutăți, deoarece aceștia nu alunecau pe stânci și erau foarte atenți la locul în care urmau să calce. Pe de altă parte, calul nu putea suporta temperaturile ridicate, nu îndura setea şi greutatea acelor locuri uscate.

O altă explicație de care trebuie să ținem seama atunci când ne întrebăm „de ce asinul?” este aceea că, înainte de venirea Mântuitorului, cu mult timp, împăraţii și regii îşi făceau intrările lor solemne în cetăţi călare pe asini tineri, care nu mai fuseseră călăriți niciodată și care erau foarte scumpi. Poporul îi întâmpina pe aceşti aleşi cu urale, cu veşminte aşternute în drum şi cu stâlpări în mâini, exact cum L-a primit şi pe Mântuitorul la intrarea în cetatea lui David.

Spre deosebire de acest lucru, însă, prin urcarea Sa în Ierusalim, Domnul a vrut să arate că în zadar Îl întâmpină ca pe un împărat, pentru că El nu vine să-i izbăvească de ocupația romană. El aduce lumii alt mesaj, El vine cu o altă misiune și urcă pe Cruce pentru a mântui întreg neamul omenesc o altă ocupaţie, de o altă putere – cea a diavolului.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne asigură că Mântuitorul a ales un asin, văzând în el simbolul noii Biserici a tuturor creştinilor, iar în mama acestui mânz – vechea credinţă iudaică:

 „Hristos a venit călare pe mânz tânăr, vestind mai dinainte cele viitoare. Prin mânzul asinei este arătată aici Biserica şi poporul cel nou, care era altădată necurat, dar a ajuns curat după ce a şezut Iisus pe el. Uită-te cum este împlinită întocmai icoana profeţiei! Ucenicii au dezlegat şi asina şi mânzul ei. Prin apostoli au fost chemaţi şi iudeii şi am fost chemaţi şi noi; prin apostoli am fost aduşi alături de Hristos. Şi pentru că fericirea noastră i-a făcut zeloşi pe iudei, de aceea asina vine în urma mânzului ei”.

Propun, spre final, să facem un exercițiu de imaginație: să presupunem că ar fi existat atunci televiziuni, rețele de socializare, camere video de ultimă oră și drone profesionale. Ce ar fi relatat reporterii? Că Hristos este aspru criticat de fariseii şi cărturari: „Cum să fie acesta Mesia? Exclus! Călare pe un amărât de… măgar? Halal Împărat! Halal Biruitor!”. Însă, prin gestul Său, Hristos nu s-ar fi gândit la rating și vizualizări în LIVE-ul de Facebook, cu siguranță.

Ce învățăm noi din „lecția Floriilor”? Că aceste două atitudini – smerenia și biruința – nu sunt antonime și că, din contra, biruința adevărată se află în această lecție de smerenie pe care ne-a predat-o Hristos. Și încă ceva: că după două mii de ani, fiecare dintre noi continuă să fie un cetățean al Ierusalimului care l-a primit pe Hristos. Cum? Cântând la fiecare Sfântă Liturghie, înainte de sfinţirea Cinstitelor Daruri, precum odinioară, ierusalimitenii: „Osana întru cei de sus. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!”.

Recomandările BIZANTOCONS.ro:

  • Icoană cu fond aurit – Intrarea Mantuitorului în Ierusalim 20×26 cm: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-tm/11597-icoana-cu-fond-aurit-intrarea-mantuitorului-in-ierusalim-20×26-cm-tm-50-424.html
  • Icoană cu fond aurit – Intrarea Mantuitorului în Ierusalim 15,5×21,5 cm: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-tm/11630-icoana-cu-fond-aurit-intrarea-mantuitorului-in-ierusalim-155×215-cm-tm-40-424.html
  • Icoană cu fond aurit – Intrarea Mantuitorului în Ierusalim 10×14 cm: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-tm/11427-icoana-cu-fond-aurit-intrarea-mantuitorului-in-ierusalim-10×14-cm-tm-30-424.html
  • Icoană argintată – Maica Domnului de la Ierusalim 24×26 cm: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-in-rama-ep514-24×26-cm/12870-icoana-argintata-maica-domnului-de-la-ierusalim-24×26-cm.html
  • Intrarea în Ierusalim – 100/set: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-plastifiate/2911-intrarea-in-ierusalim-100-set.html

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.