Început de iulie – final de restricții și măsuri de prevenție împotriva extinderii virusului care ne-a ținut departe de Biserică. Fizic, căci cu sufletele am fost acolo mereu. Chipuri senine – semn al bucuriei (re)întâlnirii în comunitate, al regăsirii și al mărturisirii, o bucurie încununată de împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos. Și dacă tot am amintit despre împărtășire, am hotărât ca materialul începutului de iulie să-l dedicăm unui „ritual” de la finalul Liturghiei pe care îl cunoaștem cu toții – ungerea cu mir – împărtășind cu dumneavoastră, cititorii noștri și membri ai familiei BIZANTICONS.ro, câteva informații legate de istoria și întrebuințarea lui.
Încă de la început trebuie să specificăm faptul că, mirul folosit de către preoți după Sfânta Liturghie sau cel pe care îl avem acasă, în colțul de rugăciune, în sticluțe mici, nu este același cu Sfântul și Mare Mir, utilizat imediat după primirea Tainei Botezului. Acesta are caracteristici speciale și mai este întrebuințat la sfințirea Bisericilor, a Antimiselor (o bucată de pânză pe care este zugrăvită scena punerii în mormânt a Domnului, alături de chipurile evangheliștilor), sau la ungerea persoanelor care se întorc la Ortodoxie – ritualul confirmându-i din nou calitatea de fiu al Bisericii și oferindu-i darurile pierdute prin lepădarea de Hristos și de Biserica Lui. Sfântul și Mare Mir este un amestec din ulei de măsline, rășini, esențe şi alte mirodenii – fiert de-a lungul mai multor zile după o rânduială specială, și sfințit în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Joia Mare din Săptămâna Pătimirilor Domnului.
În Sfânta Scriptură există peste 600 de referiri la mir și la uleiurile sau plantele aromatice din care au fost ele extrase. Spre exemplu, în Cartea Psalmilor se spune: „Smirna şi aloea îmbălsămează veşmintele Tale; din palate de fildeş cântări de alăută Te veselesc; fiice de împăraţi întru cinstea Ta” (Ps. 44, 10),iar în Cartea Ieșirii, la capitolul 30, Dumnezeu Însuși i-a dat lui Moise o formulă specifică pentru prepararea mirului: „Apoi, a grăit Domnul cu Moise şi a zis: Să iei din cele mai bune mirodenii: cinci sute sicli de smirnă aleasă; jumătate din aceasta, adică două sute cincizeci sicli de scorţişoară mirositoare; două sute cincizeci sicli trestie mirositoare. Cinci sute sicli casie, după siclul sfânt, şi untdelemn de măsline un hin. Și să faci din acestea mir pentru ungerea sfântă, mir alcătuit după meşteşugul făcătorilor de aromate; acesta va fi mirul pentru sfânta ungere […]”.
Dacă este să vorbim despre originile lui, trebuie să subliniem faptul că mirul este obținut din rășina aromatică a unui arbore care crește în Peninsula Arabică (Yemen): Comiphora myrrha, sau Comiphora kataf. Vara, în luna august, când arborele de mir înflorește, pe trunchiul lui se scurge un fel de rășină de culoare galbenă, care se usucă și se întărește, iar apoi este culeasă. De mii de ani, chiar și înainte de venirea Mântuitorului, slujitorii Altarelor au folosit mirul în ritualurile religioase, un element deosebit prin mirosul și proprietăţile terapeutice și de purificare pe care le deţine.
Am subliniat cuvintele „terapeutice” și „purificare” deoarece unii oameni susțin că se simt mult mai mai ușori, mai relaxați sau mai liberi în urma ungerii. O serie de specialiști au studiat, proprietățile mirului de nard, spre exemplu, demonstrând că el poate ajuta organismul să lupte împotriva mai multor boli grave, având un efect antiinflamator. Tot el mai acționează și ca un bun regenerant pentru pielea îmbătrânită, fiind utilizat în egală măsură pentru masarea zonelor afectate de varice. De-a lungul timpului, mirul a fost utilizat de către femei ca produs cosmetic, iar acestu lucru este menționat – pentru cei care nu știu – inclusiv în Sfânta Scriptură, în Cartea Esterei, capitolul 2, în care este descrisă pregătirea îndelungată a Împărătesei pentru întâlnirea cu Împăratul: „după ce timp de douăsprezece luni se săvârşeau asupra ei cele rânduite pentru femei, (căci atât timp ţinea vremea curăţirii lor: şase luni cu miruri şi şase luni cu aromate şi alte unsori femeieşti)”.
În Sfântul Munte Athos, spre exemplu, găsim mir într-o diversitate de arome: Trandafir, Mac-Opium, Lămâie, Miro, Gardenie, Floarea Deșertului și multe altele. Părinții din Sfântul Munte păstrează rețeta specială de realizare a mirului, pe bază de rășini naturale, alături de alte două elemente importante, de care nu uită niciodată atunci când vine vorba de prepararea lui: rugăciunea curată și ascultarea – cea mai importantă virtute a monahilor și nevoinţa cea mai de seamă a vieții monahale. Și pentru că mulți dintre clienții noștri ne-au întrebat de unde pot achiziționa mir din Sfântul Munte, vă vă informăm că noi, echipa BIZANTICONS.ro, suntem apropiați colaboratori ai Schitului athonit „Sfânta Ana” și că, în baza unui certificat de autenticitate, livrăm în țara noastră și în afara granițelor ei tămâia părinților de aici, făcută manual, într-o varietate de arome, disponibile aici: https://www.bizanticons.ro/ro/223-tamaie-de-la-schitul-sf-ana-athos, dar și mir de calitate superioară, sub formă de parfum cu pulverizator, ambalat manual tot aici, la Schitul „Sfânta Ana”: https://www.bizanticons.ro/ro/234-mir (click pe link pentru a comanda). Printr-un simplu click, alegeți aroma dorită și plasați comanda, apoi, fie pe site-ul nostru, www.bizanticons.ro, fie telefonic, la 0374703030 sau prin e-mail: comenzi@bizanticons.ro, livrarea făcându-se în aproximativ două zile în orice localitate din România.
În loc de concluzie, important este următorul lucru: să avem în vedere faptul că, în comerț, există uleiuri chimicale care au pretenția de a fi „mir de nard” sau „mir din Muntele Athos/Grecia/Ierusalim” care nu au de a face nici cu duhul creștin de preparare a lui, nici cu viețuirea sau tradiția Bisericii noastre. De aceea, recomandăm ca, mirul, tămâia, icoanele sau orice alt obiect de cult să fie cumpărat din locuri de încredere, adică fie de la pangarele bisericilor sau mănăstirilor pe care le frecventăm, fie din magazinele bisericeşti fizice sau, mai ușor, din on-line, având certitudinea că ele au fost lucrate de monahi, cu rugăciune, post și ascultare, sau de oameni apropiați de Biserică.
MIR și TĂMÂIE originale, din Muntele Athos – Recomandările BIZANTICONS.ro:
- MIR pulverizator – LĂMÂIE: https://www.bizanticons.ro/ro/mir/15424-mir-pulverizator-lamaie-30ml-742-7.html
- MIR pulverizator – MIRO: https://www.bizanticons.ro/ro/mir/15488-mir-pulverizator-miro-30ml-742-3.html
- MIR pulverizator – GARDENIE: https://www.bizanticons.ro/ro/mir/15669-mir-pulverizator-gardenie-30ml-742-9.html
- MIR pulverizator – TRANDAFIR: https://www.bizanticons.ro/ro/mir/15398-mir-pulverizator-trandafir-30ml-742-2.html
- MIR pulverizator – MAC-OPIUM: https://www.bizanticons.ro/ro/mir/15423-mir-pulverizator-mac-opium-30ml-742-5.html
- Tămâie de la Muntele Athos – Schitul Sfânta Ana – Nard: https://www.bizanticons.ro/ro/tamaie-de-la-schitul-sf-ana-athos/2681-tamaie-de-la-muntele-athos-schitul-sf-ana-nard.html
- Tămâie de la Muntele Athos – Schitul Sfânta Ana – Ambra Egipt: https://www.bizanticons.ro/ro/tamaie-de-la-schitul-sf-ana-athos/3219-tamaie-de-la-muntele-athos-schitul-sf-ana-ambra-egipt.html
- Tămâie de la Muntele Athos – Schitul Sfânta Ana – Crin: https://www.bizanticons.ro/ro/tamaie-de-la-schitul-sf-ana-athos/3223-tamaie-de-la-muntele-athos-schitul-sf-ana-crin.html
- Tămâie de la Muntele Athos – Schitul Sfânta Ana – Floare de lămâi: https://www.bizanticons.ro/ro/tamaie-de-la-schitul-sf-ana-athos/3225-tamaie-de-la-muntele-athos-schitul-sf-ana-floare-de-lamai.html
- Tămâie de la Muntele Athos – Schitul Sfânta Ana – Floare de primăvară: https://www.bizanticons.ro/ro/tamaie-de-la-schitul-sf-ana-athos/3226-tamaie-de-la-muntele-athos-schitul-sf-ana-floare-de-primavara.html