„Sfinții care aduc incendii” sau cine sunt, de fapt, Ilie-Pălie și Foca?

În mai multe regiuni din țara noastră, tradiția și cultura populară a păstrat aproape „cu sfințenie”, din generație în generație, anumite sărbători și obieciuri legate de aceste zile, fără ca ele să aibă vreun fundament teologic sau vreo menționare în cărțile de cult sau în sinaxarele Bisericii noastre.

În lumea satului, mai ales, luna lui Cuptor aduce în actualitate până în zilele noastre, de sute de ani, câteva tradiții legate de ziua Sfântului Mare Proroc Ilie Tesviteanul, unul dintre cei mai importanți proroci ai Vechiului Testament, asociat în popor cu o trăsură a cărei roți au zimţi ascuțiți și, rotindu-se, sparg cerul şi aduc ploaia. Aceste obiceiuri nu se referă în mod direct la ziua de 20 iulie, ci sunt asociate ei prin faptul că, deși calendarul ortodox nu ne spune că sunt sărbători „cu ținere” sau cu cruce roșie, ele sunt respectate și cinstite în mod deosebit.

Este vorba despre „sărbătorile” lui Ilie-Pălie și Foca, din zilele de 21, respectiv 23 iulie, în care se spune că nimeni nu trebuie să muncească, ci să se odihnească într-un soi de prelungire a zilei Sfântului Ilie, iar în caz contrar, pe cei care nu se conformează, Dumnezeu îi va pedepsi de îndată cu arșiță a culturilor și foc. În satul românesc se spune că Ilie-Pălie este fie tatăl, fie vizitiul trăsurii cerești a Sfântului Ilie, aducător de incendiu. Se mai spune că numele de Ilie-Pălie, vine de la verbul „a păli”, „a pârjoli”, deoarece acesta, în timpul în care nu conduce trăsura, face focul, iar Foca, sărbătorit imediat după el, suflă în acel foc şi îl face și mai mare.

Despre Foca, tradiția populară ne spune că este o creatură răzbunătoare, care arde case, stogurile de paie, cerealele celor care nu îi respectă ziua de prăznuire, iar pe gospodine nu le ajută să coacă pâinea și toate celelalte merinde din cuptoare. În realitate, însă, spre deosebire de „prietenul” său, Sfântul Foca, cinstit în ziua de 23 iulie, este un personaj real. El a trăit în timpul împăratului Traian (98-117), strălucind cu toate faptele cele bune și cu petrecere neprihănită, după cum consemnează Sinaxarul. Pentru că mărturisea cu îndrăzneală credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos, a fost pârât și dus înaintea eparhului African, iar acesta, supunându-l pe sfânt la chinuri grele, acesta nu a cedat, ci, mai mult decât atât, s-a făcut un mare cutremur, iar eparhul, împreună cu slujitorii săi zăceau la pământ fără suflare. La îndemnul soției sale, Sfântul Foca se roagă lui Dumnezeu și îl readuce la viață pe eparhul cetății. După o vreme, pentru că i se dusese vorba că îi gonea pe diavoli din oameni şi tămăduia multe boli, a fost prins din nou și dus înaintea împăratului persecutor Traian. Mărturisindu-L și de această dată pe Hristos cel Înviat, a fost spânzurat, iar apoi băgat în var. Apoi, a fost pus într-o baie foarte fierbinte și, în cele din urmă, rugându-se, şi-a dat sufletul în mâinile Stăpânului. Contrar acestei vieți demnă de Sinaxar, în toată puterea cuvântului, credința populară spune că Sfântul Foca merge prin cer într-un car de foc, asemenea Sfântului Ilie, purtând în mână un bici care arde mereu, așteptând cu nerăbdare ziua pomenirii sale, să vadă dacă este cineva care nu o respectă.

În contextul tuturor acestor tradiții, care mai de care mai autentice, ne întrebăm, evident, care este părerea Bisericii despre ele? Le respectăm, sau nu le acordăm importanță? Ce le spunem părinților și bunicilor noștri, care nu mișcă un pai în aceste zile, pentru ca fânul și restul agoniselii din timpul verii să nu fie sortite focului? Răspunsul ni-l oferă un articol publicat numărul 4 al revistei „Biserica Ortodoxă Română” din anul 1907, publicația oficială a Patriarhiei Române, în care se amintește de o decizie a Sinodului din anul 1874, în care sunt notate următoarele:

„Deoarece mulţi săteni ţin încă şi astăzi obiceiuri şi sărbători idoleşti, cu toate că ierarhii Bisericii dintotdeauna n-au încetat a sfătui pe creştinii noştri să se ferească de ele, însuşi Sfântul Sinod al Sfintei noastre Biserici autocefale ortodoxe Române a votat, în şedinţa din 29 mai anul 1874, un regulament împotriva sărbătorilor de origină idolatră […]. Orice alte sărbători superstiţioase precum: Joile după Paşti, Rusăliile, Ilie Pălie, Foca, Pintilie Călătorul, Răpotinul, Drăgaica, Paparuda, Circovii, Filipii, Chirică Şchiopul, sunt oprite a se serba, ca nişte rămăşiţe din timpul idolatriei şi care nu aduc nici un folos sufletesc, ci numai pagube celor ce le serbează, împiedecându-i de la lucrări folositoare şi dând prilejul la petreceri deşarte şi vătămătoare. Preoţilor le recomandăm a sfătui pe enoriaşi de a părăsi asemenea sărbători păgânești, care nu sunt potrivite cu demnitatea de creştin şi cu învăţăturile Sfintei Evanghelii şi ale Bisericii”.

Așadar, în calitatea noastră de drept-măritori creştini ortodocşi, iubitori de Hristos şi temători de Dumnezeu în Duh şi Adevăr, nu putem să luăm în considerare astfel de tradiții populare, străine de „vocea” Bisericii și de mărturisirea de veacuri a Sfinților Părinți și a marilor ei duhovnici. Singura sărbătoare care contează cu adevărat în miez de iulie este cea a Sfântului Mare Proroc Ilie Tesviteanul, „râvnitorul după Dumnezeu, mustrătorul împăraţilor celor fără de lege, învăţătorul poporului celui depărtat de la Dumnezeu, pedepsitorul prorocilor mincinoşi, minunatul făcător de minuni, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare, marele plăcut al lui Dumnezeu”, după cum citim în însăși viața lui.

Spre deosebire de tradițiile și obiceiurile populare, El nu este asociat nici nu arderea holdelor, nici cu pârjolirea pâinii din cuptor, ci a fost văzut în mod real pe Muntele Tabor în ziua Schimbării la Faţă a Domnului şi, conform Bisericii noastre, va fi văzut din nou, înaintea venirii a doua pe pământ a Domnului, nu doar ca proroc, ci ca ca mucenic în ceata sfinţilor.

În ziua de 20 iulie, de Sfântul Ilie, peste 150.000 de români îşi sărbătoresc ziua numelui. Cu acest prilej, dorim și noi, echipa Bizanticons Art, să le adresăm gânduri bune, de sănătate, bucurii și împliniri sub ocrotirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul. De asemenea, celor care doresc să ofere în această zi un cadou unui membru al familiei, prietenilor sau celor apropiați, încununându-le creștinește ziua onomastică, le venim în ajutor cu câteva recomandări: icoane bizantine, realizate după tehnici tradiționale, de către meșteri iconari cu experiență de zeci de ani în domeniu. Click pe linkurile de mai jos pentru a alega icoana potrivită: