În fiecare an, pe data de 2 iulie, Biserica Ortodoxă Română îl pomenește cu mare cinste pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare (1457-1504). În acest an se împlinesc 517 ani de trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și 564 de ani de când a fost înscăunat ca domn al Moldovei. Credincioșii moldoveni și toți românii deopotrivă îl numesc „sfânt” pentru că și-a iubit neamul și s-a jertfit pentru el, iar an de an, la început de iulie, îl cinstesc așa cum se cuvine, în glas de rugăciune și mărturisire.
În urmă cu 29 de ani, pe 2 iulie, la Mănăstirea Putna din județul Suceava, Patriarhul Teoctist al României, înconjurat de 16 ierarhi, a proclamat canonizarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, a Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți și a Cuviosului Daniil Sihastru. La slujbă au participat autorități de stat și o mare mulțime de credincioși din România, Basarabia și din nordul Bucovinei.
Dacă până acum v-am obișnuit cu scurte dar cuprinzătoare biografii ale sfinților din calendarul nostru, în această zi însemnată ne-am gândit să vă oferim în dar câteva informații pe care poate nu le cunoșteați, legate de viața și activitatea Sfântului Ștefan cel Mare, Voievodul care a luptat fără încetare pentru păstrarea credinței ortodoxe și pentru libertatea neamului românesc.
- A purtat 36 de bătălii, dintre care a câștigat 34. Cea mai mare victorie pe care Sfântul Ștefan a obținut-o împotriva turcilor a fost cea de la Podul Înalt, lângă Vaslui, petrecută în data de 10 ianuarie 1475, cu o armată de trei ori mai mică decât cea a invadatorilor. Cronica Țării Moldovei păstrează în paginile sale câteva detalii definitorii pentru viața spirituală a Voievodului moldovean, și anume că după această luptă, Ștefan cel Mare „nu a fost cuprins de trufie, ci a postit patru zile numai cu pâine și cu apă și în toată țara a dat de veste ca nimeni să nu se laude cu această izbândă, ci s-o atribuie numai lui Dumnezeu și numai Lui să i se aducă laudă”.
- Era un om darnic și foarte milostiv. În viața sa se menționează faptul că dăruia tinerilor căsătoriți toate cele necesare unei gospodării, pământ și vite. Se mai spune că nu îi uita niciodată pe ostașii din armata sa, arătând o deosebită purtare de grijă mai ales față de cei rămași cu infirmități. Spre exemplu, tradiția amintește de Burcel, cel rămas fără o mână, căruia Voivodul îi dăruiește o pereche de boi, car și plug, ca să se gospodărească singur și să nu mai trebuiască să are pământul în zi de sărbătoare cu boi și plug de împrumutat de la boieri.
- A ctitorit multe biserici și mănăstiri, construind chiar și două în același an. Tradiția vorbește despre un număr de 40 de lăcașuri sfinte, pentru 30 dintre acestea existând date și documente oficiale de identificare. A trimis multe ajutoare călugărilor din mănăstirile aflate în Sfântul Munte Athos. Spre exemplu, părinții de la mănăstirea Zografu, îl cinstesc pe Sfântul Ștefan cel Mare ca al doilea ctitor.
- Și-a trăit întreaga viață sub povața permanentă a părintelui său duhovnicesc, Sfântul Daniil Sihastrul, de care a ascultat mereu și l-a cinstit prin ascultarea necondiționată față de el. Spre exemplu, în „O samă de cuvinte” a cronicarului Ion Neculce se consemnează faptul că, după înfrângerea de la Războieni din anul 1476, domnitorul, rămas singur, se îndreaptă spre Voroneţ, „unde trăia un părinte sihastru, pre nume Daniil. Şi bătând la uşa sihastrului, să-i descuie, au răspunsu sihastrul să aştepte Ştefan-vodă afară până s-a istovi ruga”. După ce îl spovedește, Sfântul Daniil îl încurajează să lupte împotriva dușmanului islamic, spunându-i că biruinţa va fi de partea lui și că va trebui să aducă un semn de mulţumire lui Dumnezeu: „Numai după ce va izbândi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghe, să fie hramul bisericii”. Așa s-a și întâmplat: în urma victoriei, Sfântul Voievod a zidit Mănăstirea Voroneț, închinată Sfântului Gheorghe.
- Însoțea mereu rugăciunea cu postul, înainte de a pleca în luptă și se împărtășea, alături de întreaga oaste, cu dumnezeieştile Taine – Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos – potrivit rânduielii noastre creştineşti. După biruință, îi mulțumea lui Dumnezeu tot prin rugăciune și prin post. Totodată, îi numea pe călugării și preoții din mănăstirile și bisericile ctitorite de el „rugătorii noștri”, poruncindu-le să îl pomenească chiar și după trecerea la Domnul: „Să ne cânte nouă şi Doamnei Măria în fiecare miercuri seara un parastas, iar joi o liturghie până în veac, cât va sta această mănăstire”, îi spunea egumenului din Mănăstirea Neamţ din acea vreme.
- Steagul de luptă al Marelui Voievod poartă pe el icoana Sfântului Gheorghe străpungând balaurul. Conform tradiției, steagul a fost lucrat de câțiva călugări, din mătase, pe suport de in, împodobit cu broderie bizantină și cusut cu fir de aur și argint. Steagul are dimensiunile de 123, 8 x 94, 2 centimetri, fiind restaurat de mai multe ori de-a lungul vremii.
- Se spune că și-a cunoscut mai dinainte ceasul morții, iar înainte de aceasta i-a chemat la el pe toți vlădicii, sfetnicii și boierii din Țara Moldovei, spre a le da în grijă pământurile și pe toți locuitorii dreptcredincioși ai acestora. A trecut la Domnul pe 2 iulie 1504 și a fost îngropat în biserica Mănăstirii Putna, fiind plâns de mulțime mare de popor din toate părțile țării.
A trecut la Domnul, dar a rămas nemuritor în inimile noastre. Îi simțim, parcă, prezența atunci când zăbovim pentru câteva clipe în fața mormântului său de la Putna, dar mai ales atunci când, stând în fața icoanei sale, i ne închinăm și îi cerem să ne ajute să trecem peste greutăți așa cum a făcut-o și el de atâtea ori, cu nădejde în ajutorul Domnului. „Mai presus de tihna noastră stă apărarea ființei și neatârnarea țării noastre!” – acestea sunt cuvintele înscrise pe pergamentul din icoana Sfântului Ștefan cel Mare, care ar trebui să devină pentru fiecare dintre noi un testament demn de urmat și de respectat în fiecare zi, ceas de ceas. Un testament al dragostei față de țară și de credința strămoșească, pentru noi și pentru urmașii urmașilor noștri!
Recomandările BIZANTICONS ART:
Foto: basilica.ro
