Cu fix o săptămână înainte de Patimile şi de Învierea Sa, Mântuitorul a intrat în cetatea Ierusalimului călare pe un mânz de asină, fiind înconjurat de cei 12 Apostoli ai Săi. În semn de bucurie și de slăvire, evreii, alături de copiii lor, aşterneau înaintea lui Hristos haine şi ramuri de finic, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan 12, 13).
În tradiția poporului nostru, praznicul Intrarării Domnului în Ierusalim, unul dintre cele 12 praznice împărăteşti de pe parcursul anului bisericesc, mai este cunoscut și sub numele de „Duminica Sâlpărilor” sau „a Floriilor”. Nu de puține ori ne-am întrebat, cu siguranță, de unde a pornit această asociere, a momentului Intrării Mântuitorului în cetatea Ierusalimului cu termenul de „Florii” și de ce a fost el reținut în această formă în mentalul colectiv al credincioșilor, încă din cele mai vechi timpuri. Am decis să consemnăm, așadar, câteva detalii legate de acest subiect, în încercarea de a lămuri problematica legată de etimologia sărbătorii.
În primul rând, trebuie să menționăm faptul că există două teorii principale în ceea ce privește etimologia și proveniența acestui termen de „Florii”, care denumește momentul prăznuit cu șapte zile înainte de Sfintele Paști.
Astfel, unii specialiști susțin ideea că termenul de „Florii” este legat în mod direct de mitologia romană, provenind de la Flora, zeița florilor, a pomilor fructiferi și a plantelor din grădini și livezi, sărbătorită pe 28 aprilie sub Calendarul Iulian. În acea zi, romanii participau la un festival numit „Floralia”, purtând cununi de flori și coronițe pe cap, dansând, cântând și invocând venirea primăverii. În cadrul acestei serbări, zeiței i se aduceau ofrande, crezându-se că ea va ocroti florile și mugurii în cazul în care bruma sau îngheţul le-ar afecta dezvoltarea în prag de primăvară. Însă, odată cu Întruparea Mântuitorului și cu începutul predicării Sale, popoarele păgâne (printre care și romanii) au fost convertite, pe rând, la noua religie. Prin urmare, așa cum știm că s-a întâmplat și în alte cazuri, întâistătătorii bisericii primelor secole creștine au hotărât zilele de prăznuire ale noilor sărbători suprapunându-le peste vechile festivaluri și sărbători păgâne, tocmai pentru a atrage cât mai multe persoane la creștinism, persoane obişnuite să celebreze anumiți zei sau diferite momente ale anului. Astfel, suprapunându-se peste festivalul „Floraliilor”, se presupune că sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim ar fi preluat, mai ales în rândul poporului, și numele acesteia.
Pe de altă parte, există o teorie cunoscută mai puțin publicului larg, care afirmă că numele de „Florii” ar proveni de la un obicei ținut în Constantinopol și atestat documentar încă din secolul al X-lea. Printre teologii care subscriu acestei păreri se numără și părintele Ioan-Florin Florescu, cercetător științific, doctor în filologie și unul dintre coordonatorii traducerii Septuagintei în limba română (2004-2011). Conform părintelui Florescu, denumirea de „Florii” a intrat în vocabularul limbii române prin cărțile utilizate în cultul Bisericii, care n-au făcut altceva decât să traducă din limba slavonă pericopa evanghelică numită „Nedĕlia țvĕtnaia” („Duminica înflorită” sau „Duminica florilor”), citită de Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, referindu-se la florile ramurilor de salcie, care se sfințesc în această zi în biserici. De altfel, o confirmare a acestei forme lexicale o regăsim chiar în rugăciunea de binecuvântare a ramurilor de salcie din Liturghierul Sfântului Mitropolit Dosoftei, care se intitulează: „Molitvă la blagoslovitul mâțâșoarelor, la Dumineca Florilor”.
Ne întrebăm, apoi, de ce în limba slavonă apare menționarea florilor, din moment ce Sfânta Scriptură nu ne vorbește decât despre haine și „ramuri din copaci” așezate sub picioarele lui Hristos? Explicația are legătură cu un obicei desfășurat în Constantinopol și atestat documentar încă din secolul al X-lea. Imaginea acelei tradiții este descrisă de însuși împăratul Constantin al VII-lea Porfirogenetul în lucrarea „De cerimoniis” spunând că, în cadrul ceremonialului ținut de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, le oferea demnitarilor săi lumânări, cruci din argint, dar și flori: „Membrii senatului intră unul după altul în Biserica „Sfântul Dimitrie” (din Constantinopol) şi fiecare dintre ei primeşte, din mâinile împăratului, câte o ramură de palmier, de marghilan sau de alte flori frumos mirositoare, după sezon”. Din Constantinopol, ritualul acesta s-a exsins mai apoi în bisericile din Apus, care au numit praznicul Intrării Mântuitorului în Ierusalim „Pascha Floridum”, (Paștele Înflorit), denumire care a fost tradusă și în limba franceză prin „Pâques fleuries”, în germană „Blumensonntag” și, de asemenea, în slava veche, prin „Nedĕlia Țvĕtnaia”, pe care am menționat-o mai sus.
În spațiul românesc, ultima mențiune a praznicului Intrării Domnului în Ierusalim sub vechiul său nume – „Duminica Florilor” – se regăsește în Cazania lui Miron Cristea, Primul Patriarh al României, editată în anul 1929. Spre cea de-a doua jumătate a secolulul al XIX-lea, termenul de „Florii” a fost tot mai prezent în vocabularul uzual al vorbitorilor, fiind utilizat mai întâi în textele literare, iar mai apoi în cărțile de cult.
În concluzie, important este să reținem un lucru: dincolo de păreri, opinii istorice și teorii etimologice, sărbătoarea Floriilor este, prin excelență, o prevestire a Pătimirilor Domnului, a trecerii Sale prin suferinţă şi moarte şi a biruinţei asupra morţii prin propria Sa Înviere. De peste două mii de ani, fiecare dintre noi trecem prin Praznicul Floriilor, ne îngropăm cu Hristos în Vinerea Mare și așteptăm cu nădejde să Înviem odată cu El. De peste două mii de ani, fiecare dintre noi continuă să fie un cetățean al Ierusalimului care l-a primit pe Hristos. Cum? Cântând la fiecare Sfântă Liturghie, înainte de sfinţirea Cinstitelor Daruri, precum odinioară, ierusalimitenii: „Osana întru cei de sus. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!”.
În preajma acestei mari sărbători, venim în sprijinul dumneavoastră cu câteva sugestii de icoane ortodoxe ale Mântuitorului, realizate în stil bizantin, după tehnici tradiționale cu materiale naturale de înaltă calitate, pentru o mai bună calitate a imaginii și pentru obținerea unei rezistențe de lungă durată. Click pe linkurile aflate sub icoanele de mai jos pentru detalii și comenzi!
Foto: doxologia.ro
