La 50 de zile după Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, creștinii ortodocși de pretutindeni sărbătoresc slăvitul praznic al Pogorârii Duhului Sfânt. În tradiția poporului nostru, praznicul Pogorârii Sfântului Duh, unul dintre cele 12 praznice împărăteşti de pe parcursul anului bisericesc, mai este cunoscut, după cum bine știți, și sub numele de „Rusalii”. Nu de puține ori ne-am întrebat, cu siguranță, de unde a pornit această asociere, a momentului Pogorârii „Mângâietorului” promis de Hristos cu termenul de „Rusalii” și de ce a fost el reținut în această formă în mentalul colectiv al credincioșilor, încă din cele mai vechi timpuri.
Am decis să consemnăm, așadar, câteva detalii legate de acest subiect, în încercarea de a lămuri, totodată, o problematică aflată în relație cu sărbătoarea: ce facem cu ramurile de nuc și tei sfințite în anii trecuți de Rusalii? Este păcat să le aruncăm, dacă an de an primim unele noi? Aflați răspunsul în rândurile de mai jos!
Rusaliile și ramurile de tei și nuc
Conform Sinaxarului acestei zile, sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt a fost numită în româneşte „Rusalii” de la o sărbătoare romană precreştină numită „Rosalia/Rusalia”, adică „Sărbătoarea Trandafirilor”, consacrată cultului morţilor. Obiceiul acesta era unul dintre numeroasele rânduieli religioase pe care romanii le practicau în privat pentru a îngriji morții, punând flori pe locurile de înmormântare și îngrijind mormintele înaintașilor. După cucerirea Daciei, strămoșii noștri au preluat și ei sărbătoarea aceasta, însă i-au dat un dublu înțeles, o dublă semnificație: pe de-o parte îi comemorau pe cei morți și dăruiau mese bogate în cinstea lor, iar pe de alta, cei vii celebrau solstițiul soarelui, menit sa aducă recolte bogate în toamnă, dar și prosperitate și sănătate întregii familii. Ținând cont de acest vechi fundament, creştinii au preluat obiceiul, făcând din sâmbăta dinaintea Rusaliilor una din zilele de pomenire generală a morţilor.
După tradiția creștină, în această zi de mare sărbătoare, oamenii agață la poartă, la intrarea în casă sau la icoane ramuri cu frunze verzi de nuc și de tei, deoarece acestea redau cel mai bine forma limbilor ca de foc prin care s-a arătat harul Duhului Sfânt. „Această împodobire închipueşte speranţa în belşugul şi norocirea anului agricol. Verdeaţa este totdeauna icoana bucuriei, iar uscăciunea însemnează sărăcie, întristare şi peire”, subliniază – referindu-se la acest frumos obicei – cunoscutul liturgist Badea Cireșanu în volumul său, intitulat „Tezaurul liturgic al Sfintei Biserici creştine ortodoxe de Răsărit”, apărut în anul 1910.
De asemenea, din primele veacuri creștine și până în ziua de astăzi, ramurile de tei sau de nuc sunt binecuvântate de preoți la finalul slujbei de Florii în toate bisericile și mănăstirile din cadrul Bisericii Ortodoxe, la finalul unei slujbe speciale, numită „Vecernia Rusaliilor” sau „Vecernia plecării genunchilor”. Credincioșii care participă la slujbă le iau și le duc în casele lor, așezându-le la icoane, în colțul de rugăciune, sau păstrându-le în alt loc curat. Semnificația acestui gest este una profundă: stând în Biserică și ținând în mâinile lor ramurile cu frunze, credincioșii se fac, în chip simbolic, părtași la momentul pogorârii Duhul Sfânt, în chip de limbi de foc, peste Sfinţii Apostoli, în foişorul unde stăteau ei, când s-a aşezat peste fiecare dintr-înşii. Obiceiul binecuvântării ramurilor nu este unul local, ci se întâlneşte ci și la Ierusalim, Constantinopol sau în Damasc.
Ce facem cu ramurile uscate, din anii trecuți?
O întrebare care ne-a fost adresată în repetate rânduri cu privire la acest subiect al ramurilor de la Rusalii este următoarea: ce facem cu ele în condițiile în care, an de an primim la Biserică ramuri noi, sfințite imediat după Sfânta Litughie? Este păcat să le aruncăm, ținând cont de faptul că acestea poartă binecuvântarea lui Dumnezeu în urma rugăciunii preotului și a sfințirii lor cu apă sfințită? Ce recomandă Biserica? Răspunsul ar fi următorul: dacă dorim să păstrăm ramurile, le vom așeza în locuri aparte din locuința noastră, departe de zonele pe care le frecventăm zilnic. Dacă nu dorim să le păstrăm, nu le aruncăm oricum și în orice loc, cu atât mai mult la coșul de gunoi, acolo unde sunt adunate resturi din bucătărie și din întreaga gospodărie. Pentru a nu fi întinată(e), cel mai potrivit ar fi ca ramurile uscate să fie arse sau îngropate în pământ, locul care le dă hrana necesară și în care acestea își înfig rădăcinile încă de când sunt plante firave. Îngropându-le în pământ, ramurile se întorc din nou în natura-mamă.
Fără îndoială, alături de sfatul acesta al nostru există multiple modalități – care mai de care mai creative și mai interesante – prin care să păstrăm vechile ramuri sfințite de slăvitul praznic al Rusaliilor. Important de reținut este faptul că ele au fost sfințite și că preotul s-a rugat ca asupra lor să se pogoare Duhul cel Sfânt, fapt care ne îndeamnă să le acordăm cinstea și atenția care li se cuvine.
În preajma acestei mari sărbători, venim în sprijinul dumneavoastră cu trei volume – Catehismul și alte două lucrări de teologie liturgică, unde puteți afla multe alte semnificații din cultul Bisericii noastre – alături câteva sugestii de icoane ortodoxe ale Mântuitorului, realizate în stil bizantin, după tehnici tradiționale cu materiale naturale de înaltă calitate, pentru o mai bună calitate a imaginii și pentru obținerea unei rezistențe de lungă durată. Click pe linkurile aflate sub icoanele de mai jos pentru detalii și comenzi!
Foto: unplash.com
