An de an, în seara zilei de 14 august, în toate bisericile și mănăstirile din țara noastră se oficiază slujba Prohodului Maicii Domnului. Acest imn liturgic, alcătuit din trei stări, cuprinde informații de ordin istoric și dogmatic, legate de felul în care s-a săvârșit și s-a mutat la ceruri Născătoarea de Dumnezeu. Toate cântările din cadrul Prohodului sunt „presărate” cu un soi de fericire, de optimism, deoarece Maica Domnului s-a bucurat atunci cand i s-a vestit mutarea la ceruri de către Arhanghelul Gavriil. Odată cu Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, Ea devine Maica noastră care se roagă neîncetat pentru fiii ei și pentru toată Biserica.
Însă, Prohodul constituie totodată și un element care deschide largi „porțile curiozității” și ale cunoașterii multor credincioși, către se întreabă când, cum, în ce condiții și împrejurări s-a mutat Preasfânta Maică în Împărăția cea Cerească. Pentru că am primit această întrebare în repetate rânduri și din partea clienților noștri, am hotărât ca editorialul dinaintea Praznicului Adormirii Maicii Domnului din acest an să-l dedicăm tocmai acestui subiect și să dăm un răspuns scurt, dar edificator, acestei problematici.
Mai întâi, trebuie să reținem faptul că momentul Adormirii Maicii Domnului nu se regăseşte în nicio pericopă a Sfintei Scripturi, ci episodul mutării Ei la Ceruri este păstrat şi transmis prin tradiţia Bisericii și în scrierile unor Sfinți Părinți și scriitori bisericești precum Andrei Criteanul, Ioan Damaschin, Simeon Metafrastul și Maxim Mărturisitorul. Astfel, se spune că Maica Domnului a mai trăit 11 ani după înălțarea la cer a Fiului său, fiind martoră la Înviera și Înălțarea Domnului, dar și la constituirea primelor comunități creștine sau – mai bine zis – a primilor piloni ai Bisericii.
Potrivit Sinaxarului, atunci când Mântuitorul a rânduit să o ia la Sine pe Sfânta sa Maică, cu trei zile mai înainte, într-o vineri, i-a transmis acest lucru, prin mijlocirea Arhanghelului Gavriil care, oferindu-i o ramură de finic, i-a spus: „Fiul și Domnul tău te cheamă: E ceasul venirii la Mine a Maicii Mele! Astăzi, așa cum ai umplut de bucurie pe locuitorii pământului, așa vei bucura de oștirile cerești prin urcarea ta, cea binecuvântată care ai făcut să strălucească încă și mai mult sufletele sfinților”. Profund marcată de aflarea acestei vești, Maica Domnului s-a bucurat pentru că Își va vedea din nou Fiul și, din acel moment, timpul rămas pe acest pământ l-a petrecut în priveghere, meditaţie şi rugăciune. Apoi, aprinzând multe lumânări, mulțumind lui Dumnezeu și chemând rudele și vecinii, și-a îngrijit toată casa și și-a gătit patul și toate cele necesare pentru îngroparea ei. Toți erau triști, plângeau și se jeleau amarnic știind că urmează această grea despărțire, însă Ea le promitea că, mutându-se la ceruri, nu numai pe cei cunoscuți, ci și pe toată lumea o va cerceta și o va ocroti. Până și ultimele lucruri pe care le mai avea le-a dat celor nevoiași iar cele două veșminte ale sale a rânduit să le poarte două văduve sărace, care-i erau ei prietene și cunoscute.
Astfel, aflându-se Ea în mijlocul celor apropiați spre a-i întări și încuraja, s-a petrecut o minune: Sfinții Apostolii, aflați în acel moment în diferite zone ale lumii pentru vestirea Evangheliei, au fost aduși pe nori pentru a fi prezenți la înmormântarea Maicii Domnului, spunându-i: „De vreme ce cu voia Fiului și Dumnezeului tău te muți spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi și lăcrimăm, cu toate că într-alt chip ne bucurăm despre cele ce sunt asupra ta rânduite”. Astfel, iertându-se cu toți, s-a culcat pe pat și și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Se spune că multe vindecări s-au săvârșit atunci și s-au vindecat mulți dintre bolnavii de față, prin binecuvântarea ei.
Luând Sfinții Apostoli Trupul Maicii Domnului, l-au așezat pe el într-un fel de sicriu ca un pat mortuar și, scoțându-l din casă, s-au îndreptat către locul stabilit pentru îngropare, precum a lăsat Ea în testament: să fie îngropată lângă sfinţii ei părinţi, în grădina Ghețimani, la aproape 150 de metri de locul în care Hristos s-a rugat, a plâns şi a transpirat cu sudori de sânge. Unii cântau și prohodeau, alții mergeu înainte cu făclii aprinse, așa cum se întâmplă până în zilele noastre atunci când este condus cineva pe ultimul său drum. S-au auzit, atunci, și îngerii cântând astfel încât întregul văzduh era plin de glasurile cetelor celor cerești.
Cu toate că procesiunea de înmormântare a fost ascunsă de ochii iscoditori ai iudeilor, printre participanții la îngropare s-a strecurat și un preot iudeu pe nume Afthonie, care fiind puternic cu trupul, a alergat spre pat dorind să răstoarne la pământ Preacuratul trup al Preasfintei Fecioare Maria. Tot în acea clipă, însă, un înger al Domnului i-a tăiat cu sabia de foc ambele mâini, rămânându-i lipite de sicriu. Recunoscându-și pe loc greșeala și gestul necugetat, pentru pocăința lui s-a vindecat și a devenit mărturisitor al dreptei credințe.
Sosind cortegiul în Ghetsimani, Apostolii au așezat Trupul Maicii Domnului în mormânt și, timp de trei zile, au stat alături de el cântând alături de glasurile îngerești, așteptându-l pe Sfântul Apostol Toma, care, tot din rânduială dumnezeiască, lipsea și de această dată. Venind și el pe un nor, în cele din urmă, a început să plângă și să se învinovățească din pricina faptului că nu a ajuns la timp ca să o mai vadă, încă odată, pe Maica Domnului. Şi atunci, dorindu-și să aibă o ultimă amintire a înfățișării Maicii Domnului, le-a spus Apostolilor: „Nu pot răbda să nu o mai văd încă odată, măcar şi aşa, adormită. Vă rog să deschideţi mormântul!”. Astfel, hotărâți să împlinească această ultimă dorință a fratelui lor, au deschis mormântul și s-au minunat: Sfântul Ei Trup lipsea, fiind numai sicriul cu acoperământul și brâul ei lăsate, ca mângâiere și mărturie statornică peste veacuri a minunatei mutări la Ceruri.
Practic, dorința Sfântului Apostol Toma urmată de frumoasa descoperire a mormântului gol au devenit cel mai puternic argument al mutării cu trupul la cer a Maicii Domnului, argument invocat și de Sfântul Iuvenalie al Ierusalimului la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451), când s-a stabilit pururea fecioria Maicii Domnului înainte, în timpul şi după naşterea Domnului.
Așadar, încredințați fiind de biruința Maicii Domnului asupra morții, să o chemăm și să-I vorbim în rugăciunile noastre, având nădejde că și Ea, acolo, în ceruri, se roagă de-a pururi pentru noi și duce rugăciunile noastre, ale păcătoșilor, înaintea Tronului Ceresc. Atunci când viața ne scoate în cale piedici și greutăți, să găsim mereu adăpost sub Sfântul Ei Acoperământ, pentru că numai ea singură poate mijloci înaintea lui Dumnezeu cu îndrăznire de mamă. O mamă a întregii lumi.
Vă așteptăm pe site-ul nostru, www.BIZANTICONS.ro, să descoperiți colecția completă a icoanelor Maicii Domnului sau apăsați click pe linkurile aflate sub icoanele de mai jos, selectate de echipa Bizanticons Art cu prilejul acestui mare praznic. Click pe linkurile de mai jos pentru detalii și comenzi:
Foto: basilica.ro
