Ne mai despart doat câteva zeci de ore până de noaptea cea mult-așteptată a Ajunului Nașterii Domnului. Lumini în felurite culori străjuiesc zidurile caselor,
S-au dus aproape 40 de zile de post fără să realizăm, măcar, când și cum… Dacă în primele zile de post luam din odaie
Părintele Stareț Efrem, starețul Sfintei și Marii Mănăstiri a Vatopedului din Muntele Athos și-a început vizita în Mitropolia Moldovei și Bucovinei miercuri, 14 decembrie.
A fost odată… și a trecut multă vreme de-atunci. Din zilele binecuvântate în care oamenii și animalele trăiau în pace deplină și-n armonie în
Miercuri, 14 decembrie, în istoria monahismului de la Mănăstirea Diaconești, a Moldovei și a întregii noastre țări s-a mai adăugat o filă. O pagină
În fiecare an, în ziua de 12 decembrie, cu două săptămâni înainte de mult-așteptatul Praznic al Nașterii Domnului, Biserica noastră face pomenirea Sfântului Ierarh
Pentru noi, românii, costumul sau portul popular este, de departe, una dintre cele mai longevive și puternice expresii a valorilor tradiționale. Iar confirmarea o
Prăznuit de Biserica noastră Ortodoxă în fiecare an pe 6 decembrie, Sfântul Nicolae este cunoscut de noi toți ca fiind Sfântul bun și milostiv
Premiera de gală a filmului „Man of God” (“Omul lui Dumnezeu”), regizat în regia Yelenei Popovic, dedicat vieţii Sfântului Nectarie din Eghina, a avut