Aproape sfârșit de februarie… au trecut ca un vifor de făurar, deja, aproape două luni din acest nou an și suntem cu un pas mai aproape de Postul Paștilor. O perioadă aparte din timpul anului bisericesc, o vreme a iertării, a pocăinței asumate, a rugăciunii și a iubirii pentru aproapele. Poate cea mai frumoasă sinteză a învățăturilor și cuvântărilor despre post o găsim la Sfântul Vasile cel Mare, care spunea că dacă lumea ar posti, „nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale şi închisori. Postul i-ar ajuta pe toţi să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginţi, lăcomia şi orice vicleşug. Postul ne face asemenea cu îngerii”. Nu, n-am ales la întâmplare acest îndemn al Sfântului Vasile pentru a-l așeza în debutul editorialului, ci cu multă mâhnire… căci, în acestă săptămână a brânzei, pe 24 februarie, se împlinește un an de la războiul ruso-ucrainean, care s-a soldat cu zeci de mii de morți de ambele părți și a provocat cea mai mare criză de refugiați din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Da, poate că dacă lumea ar posti așa cum se cuvine, „nu s-ar mai face arme” și nici „n-ar mai fi războaie”, așa cum ne spune marele ierarh al Cezareei Capadociei.
Suntem în Săptămâna Albă… numită deseori „a brânzei” sau „a untului”, adică cea de-a treia săptămână din perioada Triodului, perioadă care ne pregătește din punct de vedere spiritual pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului. Atentă și la partea trupească a omului, Biserica a rânduit aceste zile în care credincioșii pot consuma alimente „de dulce” (exceptând carnea), pentru a se pregăti și a se întări trupește pentru perioada de postire care urmează. Mulți dintre dumneavoastră, consultând calendarul ortodox pe care îl aveți acasă, ați observat, poate, că zilele de 22 și 24 februarie ale acestui an sunt consemnate ca fiind zile aliturgice, adică zile în care nu este permisă săvârșirea Sfintei Liturghii. Ne întrebăm, evident, de ce a rânduit Biserica acest lucru? Sau de ce tocmai în zilele de miercuri și vineri, zile cu însemnătate profundă în lucrarea de mântuire a lumii? Răspunsul este unul relativ simplu, dar care merită prezentat pe larg. De aceea, vă invităm să-l descoperiți în rândurile de mai jos!
Înainte de toate, așa cum am mai subliniat și cu alte prilejuri, este important să reținem faptul că, de-a lungul anului bisericesc, există mai multe zile în care nu se săvârșește Sfânta Liturghie. Numite zile „aliturgice”, „neliturgice” sau „nonliturgice”, acestea sunt următoarele: vinerea dinaintea Crăciunului şi cea dinaintea Bobotezei, atunci când aceste praznice cad duminica sau lunea şi se oficiază slujbele Ceasurilor şi Vecernia, lunea şi marţea din prima săptămână a Postului Mare și miercurea şi vinerea din Săptămâna Albă. Problematica aceasta a neliturghisirii din zilele de miercuri și vineri ale Săptămânii Albe poate fi privită din două perspective: una practico-istorică și una duhovnicească, ambele la fel de valabile pentru noi, credincioșii de astăzi.
Astfel, dacă ar fi să explicăm raționamentul practic, ar trebui să ne îndreptăm atenția către zona istorică a lucrurilor. Lecturând cu atenție câteva pagini din „Triodul explicat” al parintelui ieromonah Makarios Simonopetritul, aflăm un lucru inedit: că Heraclie, împărat al Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin) între 5 octombrie 610 și 11 februarie 641, a trebuit sa ducă un război dificil împotriva invadatorilor persani pentru a ajunge sa recucerească în cele din urmă Ierusalimul. Pentru a se asigura de sprijinul provinciilor monifizite (n. n. monofizitismul era o erezie care susținea că după Întrupare, Iisus Hristos a avut o singură natură/fire, cea divină, natura (firea) omenească fiind absorbită de cea dumnezeiască, așa cum un cub de zahăr se dizolvă în apă) în cadrul campaniilor de luptă, împăratul a favorizat tentativele de reconciliere dintre ortodocși și monofiziți, propunând între altele o a opta săptămână de post parțial în ceea ce privește Postul Mare, pentru a mulțumi partizanii ambelor tabere. Planul său a eșuat și, cu atât mai mult, a provocat o sminteală chiar în sânul Bisericii Ortodoxe, între partizanii postului de opt săptămâni (Palestina) și cei ai postului de șapte săptămâni (Constantinopol). Și tot Heraclie a „rezolvat” problema aceasta, propunând Săptămâna Albă, adică șapte zile în care orientalii erau nevoiți să renunțe parțial la post și să mănânce lactate, iar bizantinii să nu consume carne. Preasfințitul Petru (Pruteanu), teolog și liturgist român, astăzi episcop de Caffa și episcop vicar pentru Europa Occidentală în cadrul Patriarhiei Ruse, spune într-un studiu dedicat perioadei Triodului că, după vechile izvoare, monahii palestinieni aveau în această săptămână intermediară un post foarte aspru (fără nici un fel de dezlegare) în zilele de miercuri şi vineri ale acestei săptămâni, ca o pregătire pentru Postul Mare (aşa cum reiese şi din rânduiala slujbei), mâncând o dată pe zi şi după apusul soarelui. Acest post a atras după sine regula monahală de a nu face nici un fel de Liturghie, rânduială care se păstrează până în zilele noastre.
Pe de altă parte, dacă privim problematica din punct de vedere duhovnicesc, înțelegem neliturghisirea din aceste două zile ca pe un fel de „antrenament spiritual” care ne introduce în atmosfera specială a Postului Mare. De altfel, în aceste zile se postește cu ajunare deplină, iar faptul că nu se săvârșește Sfânta Liturghie arată că, în primul rând, acestea sunt prilej de meditație profundă, de rugăciune. Sfânta Liturghie este, așa cum știm, un moment de bucurie care ne amintește tuturor de Împărăția Cerurilor, căci auzim glasul Domnului care spune, prin preoții Bisericii: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu” și „Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu”. Sfânta Împărtășanie fiind, în esența ei, o adevărată sărbătoare, o retrăire liturgică a Învierii Domnului, ea este într-un fel „incompatibilă” cu starea de postire, pentru că aceasta din urmă este, mai degrabă, expresia fundamentală a Bisericii aflată pe cale, în pelerinaj, în drumul către Împărăția cea Cerească. Totodată, în lipsa Sfintei Liturghii din aceste zile, rânduiala liturgică seamănă foarte bine cu cea din cadrul Postului Mare. Bunăoară, în cadrul slujbei Vecerniei se adaugă troparele care se cântă în mod obișnuit în Postul Mare, iar de miercuri, la finalul slujbelor, se adaugă și rugăciunea de pocăinţă a Sfântului Efrem Sirul, „Doamne şi Stăpânul vieţii mele…”, însoţită de metanii mici şi mari, rânduite în mijlocul bisericii – o capodoperă a literaturii patristice din primele veacuri, pe care Părintele Alexander Schmemann a numit-o „Rugăciunea Postului Mare”.
În loc de concluzie, reținem că rânduiala zilelor aliturgice este una foarte veche, statutată în multe tipice monahale și respectată întocmai până în zilele noastre. Dincolo de planul liturgic, chiar dacă în această săptămână renunțăm la carne și consumăm doar ouă, pește și lactate pentru a ne concentra atenția și energia noastră sufletească asupra slujbelor speciale care încep în Bisericile noastre, bine ar fi ca efortul nostru ascetic să nu se limiteze doar la cadrul alimentar, ci să fim cu băgare de seamă la sufletul nostru și la cei de lângă noi, aflați în nevoi. Să participăm la slujbe, să ne propunem o rânduială de rugăciune alături de cei ai casei și să ne ținem de ea, pornind pe calea către Înviere prin asumarea deplină a statutului nostru: de creștini care caută Împărăţia lui Dumnezeu înainte de toate. De creștini locuitori vremelnici pe pământ și de cetățeni ai Cerului.
Pentru că am prezentat, în rândurile de mai sus, câteva chestiuni care țin de tipicul Bisericii noastre, aducem în atenția dumneavoastră, în acest sens, câteva cărți de cult dar și alte volume destinate nu doar preoților și ierarhilor, ci tuturor credincioșilor care vor să afle mai multe detalii legate de rânduiala Sfintei Liturghii și a altor slujbe și ierurgii cuprinse în tradiția răsăriteană a Bisericii. Click pe linkurile aflate sub cărțile de mai jos pentru detalii și comenzi!
Foto credit: basilica.ro
