Metanoia… un termen scurt dar profund din punct de vedere teologic, un cuvânt-cheie în adevăratul sens, căci numai el poate să ne deschidă porțile Împărăției Cerurilor. Provenind din cuvintele grecești „meta” (după, dincolo de) și „nous” (gândire, minte), metanoia înseamnă nu doar simpla pocăință, ci îndeamnă la o schimbare a minții, la o prefacere și la o schimbare a întregii gândiri, la o înnoire duhovnicească a cugetului nostru.
La o schimbare a minții suntem chemați și noi, toți cei care cu nădejde și curaj am pășit pe calea Postului Mare și, prin ajutorul Bunului Dumnezeu, al Maicii Sale și al tuturor sfinților rugători lângă Tronul cel ceresc, vom ajunge ca la finalul acestor zile aparte să avem sufletele și trupurile primenite pentru întâlnirea cu Hristosul cel răstignit și Înviat din morți. Pe calea postului, ca pe un drum obișnuit cu borne kilometrice, Biserica noastră ne-a „presărat” modele care să ne întărească, să ne sprijine și să ne arate că acest efort duhovnicesc al nostru nu este imposibil. Unul dintre aceste modele, sărbătorit în acest an în cea de-a doua jumătate a Postului Mare, este Sfântul Calinic de la Cernica, unul dintre marii părinți duhovnicești ai veacului al XIX-lea. Cu prilejul prăznuirii sale din data de 11 aprilie, ne-am gândit să vă prezentăm un aspect mai puțin cunoscut din viața sa: modul inedit în care își făcea canonul de rugăciune, o adevărată „invenție” pentru dobândirea mântuirii. Detalii, în rândurile de mai jos!
Cine a fost Sfântul Calinic de la Cernica?
Înainte de a prezenta acest aspect inedit din viața sa, se cuvine să aflăm câteva informații biografice folositoare. Astfel, reținem că Sfântul Calinic de la Cernica († 1868) face parte dintre primii sfinți canonizați de Biserica Ortodoxă Română. El este, de fapt, primul ierarh român canonizat, iar de mireni este prețuit ca un mare făcător de minuni și vindecător al multor suferințe.
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut la 7 octombrie, 1787 în București, aproape de biserica Sfântul Visarion. Din sfântul botez a primit numele de Constantin. Părinții săi se numeau Antonie și Floarea și erau foarte evlavioși. Cel mai mare dintre copiii lor a fost în tinerețe preot de mir, apoi s-a călugărit sub numele de Acachie. Mama Sfântului Calinic, fericita Floarea, după ce și-a crescut copiii, s-a retras la Mănăstirea Pasărea, călugărindu-se și primind numele de Filoteia. La vârsta de 20 de ani, fiind inspirat de exemplele sfinților și de trăirea monahală a călugărilor, tânărul Constantin a decis să-și dedice viața lui Dumnezeu. A părăsit lumea și s-a retras la Mănăstirea Cernica, situată lângă București. După un an de ucenicie la marele duhovnic Pimen, fratele Constantin a fost călugărit, iar la 3 decembrie 1808 a fost hirotonit ierodiacon. După 5 ani, adică la 13 decembrie 1813, a primit Taina Preoției.
Pe 14 decembrie 1818, după moartea starețului Dorotei, întreaga obște de la Cernica l-a ales ca stareț pe ieromonahul Calinic, deși avea doar 31 de ani. Conducând mănăstirea timp de 32 de ani, s-a străduit să îmbunătățească viața călugărească și să le fie monahilor nu doar stareț, ci și frate, părinte și prieten.
După 43 de ani de viață mănăstirească, în anul 1850, starețul Calinic a fost chemat la înalta slujire arhierească. A fost Episcop al Râmnicului timp de 16 ani, perioadă în care a zidit o biserică la Schitul Frăsinei, cu chilii și toată rânduiala din Sfântul Munte, având totodată o bogată activitate culturală, filantropică și duhovnicească. A trecut la Domnul în data de 11 aprilie 1868. A fost înmormântat pe 13 aprilie, în tinda ctitoriei sale, biserica „Sfântul Gheorghe de la Cernica”, în prezența mitropolitului primat al României, Nifon, și a unei mulțimi impresionante de monahi și monahii, cler și credincioși.
„Reminderul” pentru rugăciune
În viața Sfântului Calinic citim că postea zilnic, se ruga neîncetat, făcea sfânta ascultare cu desăvârșită supunere, la biserică era nelipsit și în chilie foarte sârguitor. Dormea numai trei ceasuri pe noapte, însă nu întins pe pat, ci pe un scăunel într-un colţ al chiliei, iar ziua lucra împreună cu părinţii la ascultările cele mai grele ale mănăstirii.
Din „Patericul românesc” al Părintelui Ioanichie Bălan aflăm că, pentru a nu uita de ceasul și rânduiala rugăciunii, Sfântul Calinic „inventase” un fel de alarmă proprie. Ca să nu-l cuprindă somnul sau să-şi risipească mintea de la lucrarea ei, obişnuia să pună pe cartea pe care o citea o greutate metalică rotundă, iar jos, în dreptul cărţii, un lighean de tablă gol. Îndată ce Sfântul Calinic se îngreuia de somn şi îşi pierdea echilibrul, greutatea metalică cădea în lighean şi îl deştepta din nou la rugăciune şi la citit. Astfel, cuviosul era permanent stăpân pe voinţa şi pe trupul său.
Sfântul Calinic era, totodată, și un postitor desăvârșit. Încă de când era în mănăstire, după ce ieroschimonahul Pimen, bunul său părinte și duhovnic, a plecat în Sfântul Munte Athos, Cuviosul Calinic și-a asumat o rânduială destul de severă, ca în toată săptămâna să nu se hrănească cu mâncare gătită, fiartă la foc, ci doar cu pâine și cu apă, după apusul soarelui, iar sâmbăta și Duminica să meargă să mănânce la trapeză împreună cu părinții și frații din mănăstire, iar aici tot la fel – niciodată nu uita de înfrânare.
Părinții care l-au cunoscut pe Sfântul Calinic spun că fața îi era mereu palidă de multa postire și ochii adânciți în orbite din pricina multor privegheri și a atâtor lacrimi. Căci dobândise de la Dumnezeu darul lacrimilor la sfânta rugăciune. „Când vin lacrimile acestea, sunt lacrimi de pocăinţă, sunt daruri ale harului de la Domnul, pe care el le dă sufletului”, spunea starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, unul dintre cei mai mari duhovnici contemporani ai Serbiei.
Așadar, Sfântul Calinic de la Cernica rămâne un fel de far luminos în istoria Bisericii Ortodoxe din România și, de ce nu, din întreaga Ortodoxie. Viața sa închinată credinței și ascultării, dar și milosteniei și rugăciunii, a lăsat o amprentă puternică asupra comunității pe care a păstorit-o și a credincioșilor care nu i-au uitat niciodată ajutorul. Sfintele sale moaște continuă să atragă anual sute și mii de pelerine care vin să-i mulțimească pentru binefacerile primite sau să-l roage să le fie alături în tot ceasul.
Așadar, să îl rugăm și noi pe Sfântul Calinic să mijlocească pentru iertarea păcatelor noastre, pentru vindecarea de toate bolile sufletești și trupești, pentru vederea lucrurilor și a faptelor bune din lumea care ne înconjoară şi pentru întărirea noastră în credinţa cea dreaptă. Cu prilejul prăznuirii sale, am adunat pentru dumneavoastră, într-o colecție, un volum despre viața și minunile sale, acatistul său dar și câteva dintre cele mai frumoase cărți de rugăciune, spre a urma pilda duhovnicească a Sfântului Calinic. Click pe linkurile aflate sub fotografiile de mai jos pentru detalii și comenzi!
Foto credit: www.basilica.ro
