Săptămâna Luminată în Biserica Ortodoxă este o perioadă deosebit de importantă și plină de semnificație duhovnicească, urmând imediat după Sărbătoarea Învierii Domnului. Este o săptămână în care credincioșii ortodocși sărbătoresc în mod aparte biruința lui Iisus Hristos asupra morții și a păcatului prin învierea Sa. În această perioadă, lumina Învierii strălucește puternic în viața credincioșilor, iar bucuria și nădejdea aduse de acest eveniment-cheie al credinței noastre sunt simțite în mod intens în toate aspectele vieții eclesiale și personale.
Mulți dintre noi, consultând calendarul ortodox pe care îl avem acasă, am văzut că, în săptămâna 6-12 mai 2024, zilele de miercuri și vineri (adică 8 și 10 mai) sunt însemnate cu termenul de „harți”. Ne-am întrebat, pe bună dreptate, ce înseamnă acest termen, care este etimologia lui și ce modificări aduce el în viața noastră spirituală? De aceea, ne-am gândit să dedicăm câteva rânduri acestui subiect, lămurind pe scurt, dar clar și pe înțelesul tuturor care este motivul acestor dezlegări.
Săptămâna Luminată
Ca o formă de comemorare a vieţii şi a faptelor Mântuitorului Iisus Hristos, Anul Bisericesc poate fi împărțit în trei mari perioade, numite după cartea principală de slujbă folosită de cântăreţii din strană în fiecare dintre aceste momente, şi anume: perioada Triodului (perioada prepascală), perioada Penticostarului (perioada pascală) și perioada Octoihului (perioada postpascală). Odată cu slujba Învierii Domnului Iisus Hristos am intrat într-o nouă perioadă bisericească, numită perioada Penticostarului sau a Cincizecimii. Aceasta începe cu slujba Învierii Domnului şi ţine până la Duminica Tuturor Sfinţilor, adică opt săptămâni.
Cea dintâi săptămână a Penticostarului, în care am văzut că zilele de miercuri și vineri sunt însemnate cu harți, poartă și denumirea de „Săptămâna Luminată”. De ce? Deoarece în vechime, de Paști, catehumenii, adică cei ce adoptaseră recenta doctrină creștină și care se pregătiseră intens în timpul Postului Mare, primeau Taina Sfântului Botez. În perioada imediat următoare acestei duminici, ei purtau hainele luminoase oferite la Botez, renunțând la ele abia în Duminica Tomii, adică în prima duminică după Sfintele Paști. În această perioadă, ei participau zilnic la Slujbele Bisericii, luând parte la Sfânta Liturghie și împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. Datorită primirii Botezului, ei erau denumiți „luminați”, iar această săptămână era cunoscută pentru ei drept „Săptămâna cea luminată”. În tradiția greacă, această săptămână mai este cunoscută și ca „Săptămâna reînnoită” („Diakaimsimos” în limba greacă), deoarece întreaga creație este reînnoită prin Învierea Domnului Iisus Hristos.
Câinele Arțivario și zilele cu harți din calendar
Deși am mai prezentat această poveste și cu alte prilejuri, o amintim pentru ineditul ei și pentru ca cei care n-au citit-o, să înțeleagă mai bine de unde vine numele acesta de „harți”. Înainte de asta, credem că este limpede pentru toată lumea faptul că, termenul „harți” se referă la zilele în care se permite consumul de alimente care ar fi fost restricționate în timpul postului. Așadar, în zilele cu harți, credincioșii sunt dezlegați de restricțiile alimentare obișnuite și au permisiunea să consume orice fel de mâncare, inclusiv produse de origine animală precum carne, ouă și produse lactate.
Legat de etimologia termenului, reținem faptul că, denumirea de „harți” este, într-adevăr, una foarte veche și urcă în istorie până în secolul al VI-lea, și se trage, pur și simplu, de la un… câine. Mai exact, „urâtul post” al armenilor, amintit de Sfântul Sava în Tipic este, de fapt, un post de doliu care dura o săptămână, instituit de episcopul Serghie Armeanul în memoria câinelui său rătăcit, pe nume Αρτζιβάριο (Arțivario – de aici denumirea de „harți”). Mai exact, se spune că într-o zi, câinele acestui ierarh a fost sfâşiat de fiarele sălbatice, iar stăpânul său a intrat într-un fel de depresie, nu a mai mâncat nimic mai bine de o săptămână și, ulterior, a hotărât imediat ca armenii pe care îi păstorea să țină un post aspru în memoria câinelui. Acest post respectat de armeni a fost condamnat de-a lungul timpului, de către mai mulți Sfinți Părinţi ai Bisericii noastre, printre care se numără Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului, Teodor Studitul, imnograful și starețul Mănăstirii Sfântului Ioan Botezătorul de la Studion sau Nicolae Grămăticul.
De asemenea, bine de reținut este și faptul că, pe parcursul anului bisericesc mai există și alte astfel de zile cu harți sau cu suspendare totală a postului obișnuit de miercuri și vineri, dincolo de Săptămâna Luminată: între Nașterea Domnului și Botezul Domnului, în săptămâna de după Pogorârea Duhului Sfânt și în prima săptămână a Triodului (după Duminica vameșului și a fariseului).
„Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot să postească”
Pe parcursul celor 40 de zile ale Postului înainte de Învierea Domnului, credincioșii ortodocși au urmat o disciplină riguroasă, postind, intensificând rugăciunea și practicând milostenia în pregătirea lor duhovnicească pentru acest mare și slăvit praznic. Însă, odată ajunși la Paști, așteptarea și pregătirea își găsesc sfârșitul, iar atmosfera duhovnicească din aceste zile capătă noi sensuri.
Conform rânduielilor stabilite de către Sfinții Părinți, sărbătoarea Nașterii Domnului este un moment în care entuziasmul și recunoștința se contopesc și sunt exprimate prin bucuria profundă a Învierii Domnului. Această bucurie depășește limitele timpului liturgic și ale practicilor bisericești obișnuite, manifestându-se chiar și în modificarea regulilor postului. Astfel, zilele de miercuri și vineri nu mai sunt caracterizate de post, ci devin ocazii de bucurie și mulțumire pentru darurile aduse prin Învierea lui Hristos și prin biruința morții. Această permisiune de a gusta din bogățiile hranei este însoțită de recunoștință și, desigur, de o atitudine de moderare și cumpătare.
Explicând versetul biblic „Pot, oare, prietenii mirelui să postească cât timp este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot să postească” (Mc. 2, 19), verset care explică într-un fel motivul dezlegărilor din aceste două zile, Sfântul Vasile al Kineşmei spunea în volumul său intitulat „Evanghelia pentru omul modern” faptul că, postul nu se potriveşte stării lor sufleteşti de acum: „Prin post se arată durerea sufletească şi întristarea pentru păcate. Acum însă pentru ei este o vreme de bucurie, fiindcă Eu, Domnul şi Învăţătorul lor, sunt cu ei. Ar fi de râs dacă cei poftiţi la ospăţul de nuntă ar umbla trişti şi ar posti. Şi pentru sufletul lor, care prăznuieşte, postul ar fi nu numai nefolositor şi lipsit de noimă, ci doar o făţărnicie dăunătoare. Vor veni zile când nu voi mai fi cu ei: atunci se vor întrista şi vor posti. Atunci, postul va fi pentru ei o trebuinţă a sufletului şi un lucru prin care se vădeşte iubirea plină de dor. Atunci vor avea nevoie de post”.
Pe de altă parte, rânduiala liturgică a Săptămânii Luminate este marcată de slujba Utreniei Învierii şi cea a Sfintei Liturghii pascale, care se săvârşesc aproape neschimbat în toate zilele săptămânii. Aşadar, în fiecare zi se săvârşeşte, cu mici modificări, rânduiala slujbei Învierii din noaptea Sfintelor Paşti la Utrenie, iar Sfânta Liturghie are aceleași caracteristici pascale. Sfânta Liturghie este, după cum știm, un moment de mare bucurie care ne aduce aminte tuturor de Împărăția Cerurilor. În cadrul ei, auzim cuvintele Domnului rostite de preoți: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu” și „Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu”. Sfânta Împărtășanie, care reprezintă un moment de bucurie deplină în esența sa, este totodată o retrăire, din punct de vedere liturgic, a Învierii Domnului. Prin urmare, se poate spune că ea este într-un fel „incompatibilă” cu starea de post, deoarece postul reprezintă, în primul rând, expresia fundamentală a călătoriei Bisericii către Împărăția Cerurilor.
Așadar, înțelegând motivul pentru care nu postim în aceste două zile, să reținem și un îndemn de bun-simț: zilele cu harți nu sunt prilejuri pentru felurite excese alimentare, ci momente potrivite de bucurie și de împreună-prăznuire. Este o tradiție și un act de caritate foarte frumos să dăm din bucatele noastre celor săraci și nevoiași, mai ales în timpul acestor zile care urmează Sfintelor Paști. Prin astfel de gesturi de generozitate sau de milostenie, reafirmăm valorile-cheie ale credinței noastre: iubirea, compasiunea și grija față de aproapele. Hristos a înviat!
În preajma Sfintelor Paști, venim în sprijinul dumneavoastră cu câteva sugestii de icoane ortodoxe ale Mântuitorului, realizate în stil bizantin, după tehnici tradiționale cu materiale naturale de înaltă calitate, pentru o mai bună calitate a imaginii și pentru obținerea unei rezistențe de lungă durată. Click pe linkurile aflate sub icoanele de mai jos pentru detalii și comenzi!
Foto credit: www.basilica.ro
