Pentru că am primit numeroase întrebări din partea clienților noștri – dacă icoanele din magazinele noastre sunt sfințite sau nu, dacă putem sfinți icoanele înainte de a le trimite, dacă și cât de important este „actul sfințirii” unei icoane – am ales să facem câteva precizări referitoare la acest subiect, raportându-ne la cuvintele Sfinților Părinți, dar și la tradiția și canoanele Bisericii Ortodoxe.
Astfel, în primul rând, trebuie să știm că problematica aceasta a sfinţirii icoanelor este una destul de complexă nu doar din punct de vedere practic sau liturgic, ci şi din perspectivă dogmatică. De-a lungul timpului, mai mulți preoți și teologi au subliniat faptul că, această practică nu a existat dintotdeauna în tradiția Bisericii noastre, aducând ca argument hotărârea Sinodului al VII-lea Ecumenic, care a precizat că sfinţenia icoanelor este dată de către persoana pictată pe ea, adică „din interiorul ei”.
Părintele profesor Nikolai Ozolin de la Institutul Ortodox „Saint Serge” din Paris, care s-a ocupat în cadrul cercetărilor sale de acest subiect, a explicat de ce a apărut, totuși, această practică în Biserică. Astfel, în cadrul unui studiu, el notează că sfințirea icoanelor a apărut în anumite regiuni ale Bizanţului, în momentul în care imaginea reprezentată în icoană nu mai reda în totalitate „chipul” lui Hristos, al Maicii Domnului sau al sfinților așa cum o făcea odinioară, ci ea se transformase într-un fel de tablou – ca să înțelegem mai bine – încetând să mai exprime sfințenia persoanei zugrăvite. De asemenea, unii pictori renunțaseră la a mai scrie numele sfântului pictat din diferite considerente. Având în vedere aceste lucruri, credincioșii erau îngrijorați și alergau la episcop sau la preot sa recunoască personajul zugrăvit în icoană și, pe de altă parte, să facă ceva concret a se asigura că acea imagine devine sfințită. Din această practică s-a dezvoltat, în timp, rânduiala sfințirii icoanelor, așa cum o cunoaștem până în zilele noastre.
Această rânduială, așa cum este ea menționată în Molitfelnic (click aici pentru comenzi), nu poate fi săvârșită decât de către preot, în mijlocul Bisericii, după cum se și specifică: „Se pune icoana pe tetrapod, înaintea amvonului, iar preotul se îmbracă cu felonul şi epitrahilul şi, cădind cruces, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru…”. Preotul începe, deci, sfinţirea icoanei prin rugăciunile începătoare, adaugă un Psalm şi alte două sau trei rugăciuni, la sfârşitul cărora o stropeşte cu Aghiasmă. Deși Tradiția spune că, înainte de a fi sfințită, icoana trebuie să stea în Altar 40 de zile (după postul de 40 de zile al lui Moise sau al Mântuitorului), între canoanele Bisericii nu există vreo specificație a vreunui număr de zile în care icoanele să fie păstrate în biserică. Practic, fiind binecuvântate şi sfinţite de către preot, ele devin purtătoare de Har, putând fi luate imediat de către credincioși, așezate în colțul de rugăciune și „utilizate”. După sfințire, ele sunt „lucrătoare”, după cum subliniază Sfântul Atanasie din Paros.
Așadar, ne întrebăm: este neapărat necesar să sfințim icoanele? DA! Și nu o spunem noi, ci Tradiția milenară a Bisericii: aşa cum sfințim sfintele locașuri la finalul construrii lor sau le (re)sfințim după (re)pictare, la fel procedăm şi cu icoanele. Prin sfințirea lor, nu facem altceva decât să le „extragem”, într-un fel, din utilizarea obişnuită a materiei din care sunt confecționate (lemn, pânză, plastic, stică, metal etc.) şi le înscriem în „specia” obiectelor sfinte. Le luăm din axa lor materială, orizontală, și le dăm o destinaţie specială: le orientăm să ne fie ferestre către Cer – o definiție cu adevărat inspirată.
În loc de concluzie, vă aducem în atenție un lucru important: practica lipirii unei etichete scrisă cu majuscule „SFINȚITĂ” pe unele icoane fără a respecta, în prealabil, rânduiala expusă mai sus, este expresia unei percepții eronate a teologiei icoanei și, mai apoi, un păcat.
Recomandăm și cu acest prilej ca, orice icoane sau obiecte de cult pe care le folosim în casele noastre, să fie cumpărate din locuri de încredere, adică fie de la pangarele bisericilor sau al mănăstirilor pe care le frecventăm, fie din magazinele bisericeşti fizice sau, mai ușor, din on-line, având certitudinea că ele au fost lucrate de oameni apropiați de Biserică. Cu atât mai mult, fiind sfințite în mod real de către preot, ele dobândesc o încărcătură de Har și devin o punte, un mijloc de aducere-aminte și de comunicare reală cu Persoana căreia ne adresăm în rugăciunile noastre.
Venim în sprijinul dumneavoastră cu câteva sugestii de icoane ortodoxe pictate manual, în stil bizantin, zugrăvite după tehnici tradiționale cu materiale naturale de înaltă calitate, pentru o mai bună calitate a imaginii și pentru obținerea unei rezistențe de lungă durată, pe care le puteți vedea și comanda aici: https://www.bizanticons.ro/ro/425-icoane-sculpate-si-pictate-manual-bg.
De asemenea, vă mai recomandăm:
- Colecția noastră de icoane argintate în ramă, pe lemn sau pe suport din plastic: https://www.bizanticons.ro/ro/210-icoane-argintate-925
- Icoană Argint 925 – Maica Domnului din Kazan 22,5×29 cm: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate/11163-icoana-ag925-maica-domnului-kazan-225×29-cm.html
- Icoană îmbracată în Veșmânt – Sfântul Nectarie: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-imbracate-in-vesmant/556-icoana-imbracata-in-vesmant-sfantul-nectarie.html
- Icoană din argint pe lemn – Maica Domnului Bethleemita 17x24cm: https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-pe-lemn-bk/11010-icoana-argint-lemn-md-bethleem-17x24cm.html
- DIPTIC catifea – icoană din metal aurit și argintat: https://www.bizanticons.ro/ro/diptic-icoana/2883-diptic-catifea-icoana-metal-aurit-si-argintat.html
