Postul Paştilor sau Patruzecimea, adică postul pe care îl ținem înaintea Praznicului Învierii Domnului, este una dintre cele mai importante perioade de pregătire duhovnicească din Biserica noastră Ortodoxă. Cunoscut în popor și sub numele „Postul Păresimilor”, el a început în acest an luni, 27 februarie 2022 şi se va încheia în ziua de sâmbătă, 15 aprilie, în ajunul slăvitului Praznic al Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
În contextul în care prima săptămână a Postului Mare aduce an de an, după rânduială, mai multe schimbări legate de zona liturgică a Bisericii, precum și de multe alte aspecte care țin de tradiție, ne-am gândit să alegem cinci dintre cele mai interesante curiozități sau informații mai puțin știute, pentru a vă ajuta să înțelegeți mai bine rațiunea practică și duhovnicească a acestor zile de „antrenament duhovnicesc” pentru Slăvitul Post al Paștilor. Vă invităm să le descoperiți în rândurile de mai jos:
1. Ați observat că am menționat de câteva ori, mai sus, termenul „Păresimi”. Ei bine, deși astăzi el este aproape necunoscut de către tineri sau de către cei care nu au o legătură foarte apropiată cu Biserica, în vechime, pe vremea străbunilor noștri, el se referea la toată perioada postului Sfintelor Paşti. Cuvântul desemna cele patruzeci de zile ale postului, „quadragesima” însemnând „patruzeci” în limba latină. Perioada aceasta are un ecou în postul de patruzeci de zile pe care îl săvârşeşte Mântuitorul în pustie, îndată după Botezul Său în Iordan (cf. Mt 4, 1-11). Însuși locul în care Mântuitorul S-a retras și în care El a fost ispitit de diavol (Matei 4, 1-11; Luca 4, 1-13; Marcu 1, 12-13), poartă până astăzi numele de „Muntele Carantinei”, adică al celor patruzeci de zile de post, sau Muntele Ispitirilor. De asemenea, cele 40 de zile sunt și un simbol al călătoriei duhovnicești spre curăție, luminare sau Înviere (Moise a stat 40 de zile în Muntele Sinai înainte de a primi Legea, potopul a durat 40 de zile, iar evreii au călătorit 40 de ani prin pustiu din robia egipteană şi până în Ţara Sfântă).
2. Inițial, Postul Mare a fost rânduit de către Sfinții Părinți ai Bisericii noastre pentru a-i pregăti sau instrui pe catehumeni (adică pe candidații la botez, pe cei care se pregăteau să intre în Biserică). După tradiția primelor secole creștine, aceștia urmau să primească botezul de Paști și, încă din prima săptămână a postului posteau după vechile pravile și primeneau haina cea albă a Botezului, apoi se osteneau cât mai autentic, în semn de jertă pentru întâmpinarea cu vrednicie a Botezului, dar și a tuturor Pătimirilor Domnului și a Învierii Sale din morți.
3. După timpul liturgic, Postul Mare a început cu Vecernia din Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, numită și „Vecernia Iertării”. Vecernia Iertării este un ritual special, în cadrul căruia slujitorii se îmbrățișează cerându-și iertare în mijlocul bisericii, pentru a intra cu inimile curate în Post. Preotul (starețul, în mănăstiri) se închină spre cei prezenți la slujbă şi îşi cere iertare, apoi credincioşii vin pe rând ca să sărute Sfânta Cruce din mâna sa, cerând binecuvântare pentru a ține așa cum se cuvine Postul Paștilor. Tot în cadrul acestei rânduieli, slujitorii dezbracă veșmintele albe, luminoase și le îmbracă pe cele cernite, de culoare închisă, după care toate veșmintele din Biserică și din Sfântul Altar sunt schimbate. Putem spune fără a greși că, Vecernia Iertării este o manifestare fizică, vizibilă a îndemnului pe care Hristos ni l-a dat în Duminica izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză) la Sfânta Liturghie, când ne spune așa: „Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre.” (Matei 6, 14-15). Slujba aceasta mai poartă și numele de „Vecernia Umilinței”, deoarece se cântă cu multă umilinţă troparele Triodului, cu un conținut profund penitențial și cu o tonalitate liturgică ce îndeamnă la o stare de tristeţe, de pocăinţă şi rugăciune fierbinte pentru iertarea păcatelor.
4. Sfântul Ierarh Nichifor Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului, vorbește într-una dintre scrierile sale despre cum se ținea postul în vremea sa în cea dintâi săptămână și menționează o băutură inedită, consumată în mediile monahale: „În sfânta și marea Patruzecime, în ziua dintâi a săptămânii dintâi, adică luni, nicidecum nu se cuvine a mânca, așijderea și marți. Iar miercuri, după săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii a celor mai înainte Sfintite, mâncăm pâine caldă și se dă și apă caldă cu mied”. Nu, nu este o greșeală de tipar și nici nu este vorba dezpre miezul vreunui fruct. Hidromelul (din franceză, de la „hydromel”, sau greacă „hydor” – apă și „meli” – miere), cunoscută și ca mied în spațiul românesc, este o băutură dulce și parfumată, care se prepară prin fermentația unui amestec de apă cu miere și polen cules de albine, cunoscută și ca „vin de miere”, spre întărirea trupească. Cronicarul și arhidiaconul sirian Paul de Alep (1627-1669) menționează miedul în jurnalul său de călătorie, acesta fiind prezent în Țara Moldovei în secolul al XVII-lea: „pentru noi, domnul a pus să ni se dea, în zilele de miercuri și vineri din post și în timpul acestei prime săptămâni, bere și mied, căci în toată această țară nimeni nu bea apă goală, afară doar de câțiva”.
5. În multe zone din țara noastră, comunitățile rurale mai cu seamă respectă un obicei aparte, numit „spolocania”. Spolocania este un termen provenit din rusescul „poloskanije”, care înseamnă „a spăla”. Ce presupune acest obicei? Aflându-se în strânsă legătură cu ziua lăsatului de sec, tradiția spolocaniei presupune ca în prima zi de post, numită și „Lunea cea curată” sau „Lunea blidelor” oalele, farfuriile și tacâmurile cu care s-au consumat alimentele de dulce să fie spălate foarte bine cu cenușă sau – în zilele noastre – cu detergent. După ce le uscau, gospodinele le urcau pe acestea în podul casei, coborându-le pe cele destinate în mod exclusiv perioadei de postire.
Așadar, să încercăm ca această perioadă aparte din viața Bisericii să fie una aparte, în toată puterea cuvântului, și pentru sufletele noastre. Postul pe care îl ținem în această perioadă ar trebui să ne fie tuturor ca o mamă, ca o călăuză iubitoare care ne ghidează pașii pe calea către Împărăția Cerurilor, după cum ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur: „Dacă postul a fost necesar în Rai, cu atât mai necesar este în afara Raiului. Dacă era de folos leacul mai înainte de rană, cu atât mai de folos este după rană”.
Multe dintre întrebările dumneavoastră sau ale celor apropiați, aflați la început de drum în cele ale credinței ortodoxe, își pot găsi răspunsurile fără îndoială în Catehismul Ortodox, cartea în care se cuprinde pe scurt învățătura de credință a Bisericii noastre, o carte de căpătâi pe care ar trebui să o avem la loc de cinste în bibliotecile noastre. Asemenea unui abecedar, ea ne va ghida și ne va fi călăuză pe drumul mântuirii, învățându-ne noțiunile, ideile și cele mai importante lucruri legate de credința noastră. Totodată, aducem în atenția dumneavoastră o selecție dintre cele mai frumoase cărți de rugăciuni, dar și câteva volume – făclii pe calea Postului Sfintelor Paști. Click pe linkurile aflate sub cărțile mai jos pentru detalii și comenzi:
Foto credit: Mitropolia Clujului
