În fiecare an, credincioșii ortodocși de pretutindeni îl cinstesc, în ziua de 15 februarie, pe Sfântul Antim din Chios, unul dintre sfinții de dată recentă ai Bisericii noastre, cinstit în aproape toată lumea ortodoxă ca mare ocrotitor al celor suferinzi și cunoscut în pentru darul vindecării pe care de atâtea ori – în mod cunoscut sau nu – l-a oferit tuturor celor care l-au chemat în ajutor.
De aceea, am hotărât ca, materialul din această săptămână să i-l dedicăm lui, să fie prinosul nostru de cinstire adus Sfântului Antim, împreună cu dumneavoastră, membrii familiei Bizanticons Art, pentru ca și cei care nu l-au cunoscut până acum să știe că îl au acolo, în Împărăția lui Dumnezeu, rugător, mijlocitor și… prieten de nădejde. Descoperiți povestea vieții sale alese în rândurile de mai jos!
Cine a fost Sfântul Antim din Chios?
Înainte de a expune, pe larg, jertfa sa față de cei aflați într-o suferință fără de margini, se cuvine să reținem câteva informații biografice. Astfel, Sfântul Antim (Argyrios pe numele de Botez) s-a născut în ziua de 1 iulie 1869 într-o familie de țărani evlavioși, pe nume Constantin și Arghiria, în insula Chios (în limba greacă Χίος, o insulă din Grecia, aflată în Marea Egee, la 7 km de coasta Turciei). Observând că părinții săi munceau din greu pentru o bucată de pâine, Argyrios abandonează de timpuriu şcoala elementară și devine cizmar. În 1888, când avea vârsta de 19 ani, Argyrios vizitează Mănăstirea „Sfinţilor Părinţi” ctitorită de către Sfântul Pahomie din Chios, care fusese sfătuitorul Sfântului Nectarie.
Simțindu-se atras de viața sihăstrească și primind binecuvântarea Cuviosului Pahomie, la întoarcerea acasă, Argyrios şi-a construit o colibă mică, ca o chilie sihăstrească, și a început să locuiască acolo. Singurul său sprijin în nevoinţele şi luptele sale duhovniceşti a fost o icoană a Maicii Domnului Ajutătoarea (în limba greacă, „Panaghia Voithia”), care s-a arătat a fi, la scurt timp, făcătoare de minuni. După o vreme, s-a întors la casa părintească pentru a fi alături de părinții săi bolnavi și pentru a-i ajuta pe consătenii săi care-și duceau viața în sărăcie. Mai apoi, s-a retras la Schitul Tuturor Sfinților, unde bătrânul Pahomie l-a tuns în monahism, dându-i numele de Antim. Când a împlinit vârsta de 40 de ani, a primit schima mare.
După cum citim în Sinaxar, în ziua în care a fost hirotonit preot, când cei care erau de față au strigat „Vrednic este!”, „un cutremur puternic a zguduit biserica și toată zona aceea. Deodată cerul s-a întunecat, a început să tune și să fulgere și o ploaie torențială s-a abătut asupra acelui loc. Din cauza cutremurului, o candelă a căzut în fața sfântului și deodată ploaia s-a potolit. Era semn că Dumnezeu încuviința hirotonia sa, înzestrându-l totodată și cu o mare putere făcătoare de minuni”. Și cu adevărat, minunile au început să apară. Se spune că mulți preoți începuseră să devină invidioși pe darul facerii de minuni al Sfântului Antim, astfel încât Cuviosul s-a hotărât să plece în Sfântul Munte Athos, în anul 1911. După o vreme, s-a întors în Chios, unde a fost numit preot capelan la un spital de leproşi căzut în paragină.
Părinte al leproșilor din Chios
După cum unii dintre dumneavoastră cunoașteși deja, Insula Chios este cunoscută astăzi și sub numele de „insula parfumurilor”, datorită florilor care cresc la tot pasul, de o diversitate coloristică aparte, încă ceea ce face cu adevărat ca locul acesta să aibă o personalitate aparte este arborele de mastic, care crește numai în această insulă. Însă, mai demult, această parte de lume nu era cunoscută pentru mireasma florilor de pe țărmul mării sau de pe stâncile înalte, ci pentru… „mormântul morților vii”, așa cum mai era numită leprozeria din Chios.
Pentru cei care nu știu, lepra este o boală infecțioasă cronică cauzată de bacteria Mycobacterium leprae (sau bacilul Hansen), care afectează în special pielea, nervii periferici, mucoasele tractului respirator superior și ochii. Leproșii pot avea o varietate de simptome, care includ leziuni cutanate, deformări ale membrelor, pierderea senzației în zonele afectate și probleme cu ochii și nasul. Mai demult, lepra era asociată cu stigmatizarea socială și cu marginalizarea din cauza lipsei de înțelegere a bolii și a temerii de infectare. Lepra era considerată chiar o pedeapsă divină pentru păcatele respectivei persoane sau ale familiei sale. Leproșii erau văzuți adesea ca fiind impuri și necurați din punct de vedere spiritual, ceea ce ducea la excluderea lor din comunitate. Internarea lor în spitalele special-destinate era însoțită de o slujbă asemănătoare celei de înmormântare.
În acest context, Sfântul Antim avea să fie „omul care sfințește locul”, ba chiar mai mult – care avea să-l transforme într-un pridvor al Raiului. Asumându-și pe deplin misiunea de părinte și duhovnic al bolnavilor, Sfântul Antim îi îngrijea cu mâinile sale pe bolnavi și – spre mirarea și contrarierea tuturor și contrar tuturor legilor medicale – boala nu s-a atins de el niciodată: „Bolnavii îl iubeau din toată inima, fiindcă sfântul avea grijă de ei, considerându-i pe toți drept frații săi. Maica Domnului îl întărea necontenit în această grea luptă cu durerea, iar într-o zi, în biserica leprozeriei a fost descoperită icoana Maicii Domnului Panaghia Ipakoí (Ascultătoarea)”. Atunci, se spune că Sfânta Fecioară i s-a arătat în vis Sfântului Antim, spunându-i: „Ia icoana mea, îngrijește-o cum se cuvine și vei vedea ce minuni va face. Și, într-adevăr, leproșii se vindecau când erau atinși cu ulei de la candela acestei icoane”. Astfel, primind marele dar al vindecării, mulți dintre leproșii suferinți au devenit ulterior monahi și monahii. Printre cei vindecați s-a numărat și Sfântul Nichifor cel Lepros, chinuit de această boală încă din adolescență și pe care mulți dintre noi l-am cunoscut în timpul pandemiei, rugându-l să ne ocrotească și să ne păzească de această mare încercare.
După o vreme de nevoință și trudă duhovnicească, Sfântul Antim a reușit să construiască mănăstirea de maici „Panaghía Voíthia”, tot în insula Chíos, unde au fost găzduite și monahiile refugiate în această insulă de frica turcilor. De multe ori lucra cot la cot cu meseriașii, fiind totodată și arhitect, și casier, și diriginte de șantier – iar noaptea – slujitor într-un mic paraclis. La început, mănăstirea a avut 30 de viețuitoare. Apoi, pentru că faima așezământului s-a răspândit rapid, obștea s-a înmulțit și a ajuns la 80 de maici, fiind vestită în întreaga Grecie pentru buna sa rânduială. În ziua de 27 ianuarie 1960, Sfântul Antim a săvârșit ultima Sfântă Liturghie, apoi a trecut la Domnul în ziua de 15 februarie, la vârsta 91 de ani, fiind înmormântat cu multe lacrimi de toată insula Chios, care până astăzi îl consideră apărător și ocrotitor, alături de Sfântul Mucenic Isidor.
Așadar, să îl rugăm și noi pe Sfântul Antim să mijlocească pentru iertarea păcatelor noastre, pentru vindecarea de toate bolile sufletești și trupești, pentru vederea lucrurilor și a faptelor bune din lumea care ne înconjoară şi pentru întărirea noastră în credinţa cea dreaptă. Cu prilejul prăznuirii sale, am așezat la un loc pentru dumneavoastră Viețile Sfinților, în care puteți descoperi multe alte povești impresionante ale sfinților pe care îi cinstim de-a lungul anului, alături de câteva cărți de rugăciune – felinare pe drumul nostru către Grădina Raiului. Click pe linkurile aflate sub fotografiile de mai jos pentru detalii și comenzi!
