În ziua de 13 noiembrie, când îl pomenim pe Sfântul Ioan Gură de Aur, unul dintre cei mai mari cuvântători și tâlcuitori ai Sfintei Scripturi, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca, și în cuprinsul Patriarhiei noastre să fie sărbătorită „Ziua Bibliei”. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei de lucru a Sfântului Sinod din 14-15 noiembrie 2006.
Conform acesteia, Ziua Bibliei are scopul de a ne aminti nouă, tuturor, de faptul că avem o datorie morală, în calitatea noastră de creștini: să citim Sfânta Scriptură, să medităm îndelung asupra învățăturilor cuprinse în paginile ei și să conștientizăm, apoi, rolul crucial pe care îl are ea acesteia în viaţa liturgică a Bisericii şi în formarea noastră duhovnicească.
„Traducerea Sfintei Scripturi în limba proprie fiecărui popor a constituit încă din vechime o grijă deosebită, tocmai pentru ca mesajul evanghelic să poată fi impropiat cu fidelitate de fiecare credincios în parte”, spunea Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, iar IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului sublinia un fapt deosebit de important: „În fiecare zi trebuie să citim câte ceva din Sfânta Scriptură. Să nu treacă nici măcar o zi fără să citim un capitol!”.
Tot IPS Părinte Teodosie a mai povestit, într-una dintre cuvântările sale, un moment emoționant legat de Sfânta Scriptură, petrecut în copilăria sa. Ierarhul a mărturisit cum a citit pentru prima dată Biblia atunci când era în clasele gimnaziale. Preotul din satul său natal, Dorna Arini, i-a oferit în dar o ediție a Sfintei Scripturi spre a-i fi de folos în pregătirea pentru admiterea la Seminarul de la Mănăstirea Neamț. „Simțeam că primesc atât de multă bucurie, încât eram copleșit. Citind Mica Biblie, simțeam că îmbrățișez universul cu mintea și cu emoția. Cu mintea de copil eram fericit să am acces la o astfel de descoperire. Am simțit de atunci că este cea mai înaltă descoperire”, mărturisea IPS Teodosie.
Noi, echipa Bizanticons Art, am ales să prăznuim această zi într-un mod special și, de aceea, v-am pregătit un cadou, așa cum se cuvine în orice „zi mare”: reduceri de până la 30% la edițiile Sfintei Scripturi, disponibile aici: https://www.bizanticons.ro/ro/10-biblia-sfanta-scriptura. Trebuie să știți, de asemenea, că reducerile prilejuite de această zi vizează mai multe formate ale Sfintei Scripturi, printre care se numără cea tipărită după editia din zilele Majestății sale Carol I sau Biblia pentru copii – Noul Testament. Evident, nu puteam să-i uităm nici pe cei mai mici.
De asemenea, tot cu prilejul acestei zile, ne-am gândit să sistematizăm câteva „curiozități” sau lucruri mai puțin cunoscute publicului larg, legate de Sfânta Scriptură, de rolul ei în cadrul istoriei mântuirii noastre și despre cum a ajuns ea să fie tradusă în graiul nostru românesc:
- Sfânta Scriptură este alcătuită din 66 de cărţi (39 de cărți – Vechiul Testament și 27 de cărți – Noul Testament), scrise de autori proveniți din cele mai diverse „pături sociale”: împăraţi, regi, preoți, agricultori, pescari sau păstori.
- Cărțile Sfintei Scripturi, adică Vechiul și Noul Testament, au fost scrise sub insuflarea Duhului Sfânt, într-o perioadă lungă de timp: aproape 1500 de ani – de la Moise (aprox. 1400 înainte de Hristos) până la autorul Apocalipsei, Sfântul Ioan Teologul (aprox. 100 după Hristos).
- Biblia a fost redactată în limba ebraică (Vechiul Testament) și în limba greacă (Noul Testament, exceptând Evanghelia după Matei, care a fost scrisă de acesta în limba aramaică, ebraica vorbită în vremea lui Iisus, apoi tradusă tot de el în greacă).
- Pe teritoriul țării noastre, prima Biblie a apărut în anul 1688. Ea a fost redactată cu litere chirilice, iar titlul ei complet era „Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului și Noului Testament”. Ea a fost realizată de către Episcopul Mitrofan al Huşilor şi de fraţii Radu şi Şerban Greceanu. Tipărirea ei a început în 5 noiembrie 1687 şi s-a terminat pe 10 noiembrie 1688, fiind o operă de mari dimensiuni: 944 de pagini , cu textul dispus pe două coloane.
- În anul 2001, Biblia era tradusă în peste 1200 de limbi, fiind cea mai bine vândută carte din toate timpurile, cu peste 3,9 miliarde de copii în diferitele ei variante, conform unui raport din luna februarie a anului 2011.
„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun”, menționează Sfântul Apostol Pavel în Epistola a doua către Timotei (II Timotei 3, 16-17). Ținând cont de toate acestea, vă invităm să descoperiți și să comandați o ediție a Sfintei Scripturi, redusă cu până la 30%! Faceți din „Ziua Bibliei” a anului 2020, ziua în care cineva dintre cei cunoscuți nouă – membri ai familiei sau prieteni apropiați – îl descoperă pe Dumnezeu, care este Calea, Adevărul și Viața! (Click pe linkuri pentru a comanda direct Biblia la preț redus):
- BIBLIA, apărută la Editura Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă din București: https://www.bizanticons.ro/ro/biblia-sfanta-scriptura/1816-biblia.html
- BIBLIA – Editura Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă: 1416 pagini: https://www.bizanticons.ro/ro/biblia-sfanta-scriptura/1138-biblia.html
- BIBLIA Centenar – 17×25 – PIELE ALBĂ și cotor aurit – mare: https://www.bizanticons.ro/ro/biblia-sfanta-scriptura/10840-biblia-centenar-17×25-piele-alba-cotor-aurit-mare.html
- BIBLIA pentru copii – Noul Testament: https://www.bizanticons.ro/ro/religioase/16283-biblia-pentru-copii-noul-testament.html
- BIBLIA Centenar – 17×25 – MARO – mare: https://www.bizanticons.ro/ro/biblia-sfanta-scriptura/10842-biblia-centenar-17×25-maro-mare.html
- Noul Testament cu Psalmi – maro – mic: https://www.bizanticons.ro/ro/biblia-sfanta-scriptura/15142-noul-testament-cu-psalmi-maro-mic.html
- BIBLIA ediția 1914: https://www.bizanticons.ro/ro/biblia-sfanta-scriptura/17189-biblia-editia-1914.html
- Descoperiți aici cea mai completă colecție din on-line a edițiilor Sfintei Scripturi, la cele mai bune prețuri: https://www.bizanticons.ro/ro/10-biblia-sfanta-scriptura