Descoperă iubirea în 10 pași – Ghid pentru o zi de Dragobete altfel

Mai demult, în tradiția populară, luna februarie purta numele de „făurar”, o lună plină de zăpezi, viscol și temperaturi negative. Adăpostindu-se de gerul de afară, bunicii și străbunicii noștri își făureau uneltele pe care aveau să le folosească în primăvară lângă sobă, depănând povești și amintiri nenumărate. Anii au trecut, generațiile s-au schimbat, iar astăzi, gura sobei nu mai cunoaște astfel de tradiții. Din „făurar”, luna februarie este cunoscută ca „luna îndrăgostiților”, iar ziua de 24 februarie este sărbătorită cu multe felicitări, flori și declarații de iubire. V-am propus în titlu un Ghid pentru o zi de Dragobete altfel și vă dezvăluim că propunerea noastră de cadou pentru persoana iubită este una inedită în acest an: vă ajutăm să-i duceți în dar una sau mai multe trepte către descoperirea iubirii.

Românii de pretutindeni sărbătoresc, în ziua de 24 februarie, Dragobetele, un personaj mitologic transmis de-a lungul vremii, din generație în generație, de la strămoșii noștri daci și transformat, apoi, într-un soi de ocrotitor al tinerilor și patron al iubirii.

Ce este iubirea, în primul rând? Dumnezeu, am răspunde mulți dintre noi, știind că Întruparea Mântuitorului este declarația supremă de iubire a Sa pentru noi: „Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan III, 16). Nu credem că poate fi sistematizat în vreo definiție acest sentiment atât de profund, însă dincolo de toate declarațiile de iubire mai mult sau mai puțin formale, știm că cel mai frumos imn închinat dragostei este cel zugrăvit de Sfântul Apostol Pavel în Epistola Întâi către Corinteni. Ne spune Apostolul, printre altele, că dragostea îndelung rabdă, este binevoitoare, nu pizmuiește, nu se laudă, nu gândește răul, nu se bucură de nedreptate și, în cele din urmă, că ea nu cade niciodată. Iubirea nu moare niciodată pentru că ea există din veșnicie și va fi vie, cu siguranță, și în viața de dincolo, în Împărăția lui Dumnezeu. Altfel, mântuirea noastră n-ar mai avea sens.

Mai aproape de zilele noastre, filozoful și dramaturgul francez Gabriel Marcel vine să întărească acest cuvânt și să îl aducă încă o dată în actualitate, lăsându-ne o expresie fără termen de expirare, dacă putem spune așa: „A-i spune unui om: „Te iubesc este totuna cu a-i spune: «Tu vei trăi în veci, tu nu vei muri niciodată… »”. Înțelegem de aici că iubirea implică și o răspundere față de celălalt și față de mântuirea lui. Faptul că cel pe care îl iubim nu va muri niciodată ne dă nădejdea și încredințarea că acolo, în grădina Raiului, ne vom întâlni, vom fi veșnic vii și din nou alături, în comuniunea dragostei lui Dumnezeu.

Despre declarații de iubire ne-am gândit să vă vorbim și noi, echipa Bizanticons Art, însă sub o altă formă: vă propunem să petreceți o zi de Dragobete altfel în acest an, învățând iubirea curată, reală, din 10 cărți ale căror pagini ascund în mod tainic cele mai frumoase gesturi, fapte și declarații ale iubirii:

  1. Iubeste-mă! (Sfântul leproșilor) – Maria Pastourmadzis: Volumul spune povestea Părintelui Hrisant Katsoulogiannakis, ultimul preot din Insula Spinalonga. S-a născut în anul 1893 şi a fost tuns în monahism în 1911, la Mănăstirea Toplu din Sitia. Mai târziu a mers la Mănăstirea Faneromeni din Ierapetra. De acolo a plecat voluntar la Spinalonga în anul 1947, unde a slujit până la închiderea azilului de leproşi, în anul 1957. Prin intermediul romanului, Maria Pastourmadzis reînvie patimile şi suferinţele interminabile ale locuitorilor Insulei Spinalonga şi zugrăveşte singura putere care învinge durerea omenească: Iubirea care urcă până pe Cruce. Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/alte-carti-diverse/16494-iubeste-ma-sfantul-leprosilor-maria-pastourmadzis.html
  2. Problemele iubirii. Relațiile de dinaintea casatoriei – Dr. Dmitri Semenik: În acest prim volum din seria „Problemele iubirii”, care cuprinde trei titluri, psihologul Dmitri Semenik vorbește despre importanța relațiilor de dinaintea căsătoriei și problemele care pot apărea atunci când aceste relații sunt disfuncționale. Cartea este un ghid practic foarte util pentru celor care doresc să aibă o relație armonioasă înainte de a face pasul important al căsătoriei. Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/casatorie-familie-psihoterapie-ortodoxa/16451-problemele-iubirii-relatiile-de-dinaintea-casatoriei-dr-dmitri-semenik.html
  3. Problemele iubirii, vol. 2 – Criza în familie – Dr. Dmitri Semenik: Acest volum analizează numeroase destine concrete și situațiile unor diverse familii. Poveștile din viața unor familii relatate cu sinceritate și sfaturile oferite vă vor ajuta să priviți propria situație dintr-un alt unghi, să vedeți rezolvarea problemelor proprii, iar pe unele chiar să le evitați. Chiar și persoanele care sunt în căsnicie de 10 sau 20 de ani vor găsi în aceste discuții multe lucruri noi și prețioase. Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/casatorie-familie-psihoterapie-ortodoxa/16513-problemele-iubirii-vol-2-criza-in-familie-dr-dmitri-semenik.html
  4. Maica Domnului, izvor nesecat de iubire: În paginile acestei cărţi este adunată o infimă parte din ajutorul acordat de Maica Domnului credincioşilor care se închină înaintea icoanelor sale făcătoare de minuni, pentru a ne încredința că Preasfânta Născătoare este mereu alături de noi şi că nu trebuie decât să o cinstim aşa cum se cuvine. Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/minuni/16541-maica-domnului-izvor-nesecat-de-iubire.html
  5. Cuvinte de aur, vol I. – Credința, nădejdea, dragostea – Sfântul Ioan Gură de Aur: În acest volum, Sfântul Ioan Gură de Aur relatează că dacă viaţa creştinului începe cu credinţa, trebuie însoţită de nădejde şi desăvârşită prin iubirea care încununează lucrarea şi-l arată pe om asemenea Fiului lui Dumnezeu, Cel ce ne porunceşte să ajungem la această stare. Începând cu credinţa, Sfântul Ioan Gură de Aur arată că atunci când toate cele din jur ne stau împotrivă, când toate sunt nefavorabile, atunci trebuie să arătăm această tărie, dând crezare făgăduinţelor lui Dumnezeu! Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/patristica/16644-cuvinte-de-aur-vol-i-credinta-nadejdea-dragostea-sfantul-ioan-gura-de-aur.html
  6. Să nu preferi nimic iubirii lui lui Hristos, vol 2 – Schiarhimandritul Ioachim Parr: „Dacă iubim un om, nu putem să-l posedăm. Trebuie să-i permitem să fie el însuşi. Dacă nu se întâmplă aşa, înseamnă că iubim în el numai ceea ce ne place. Reiese că ne iubim pe noi înşine. Cât de periculoasă e starea noastră!” – Schiarhimandritul Ioachim Parr. Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/povatuiri-duhovnicesti/16659-sa-nu-preferi-nimic-iubirii-lui-lui-hristos-vol-2-schiarhimandritul-ioachim-parr.html
  7. Tâlcuire la Sfântul Maxim Mărturisitorul – Capete despre dragoste: Toate capetele despre iubire ale Sfântului Maxim se inspiră din viața de zi cu zi a omului și din tainica nuntă a lui Dumnezeu cu fiecare suflet; de aceea au o expresie pur nupțială. Autenticitatea iubirii față de Dumnezeu are legătură cu trăsăturile de legalitate, de statornicie și de credincioșie din căsătorie. […] Cel care Îl iubeste în mod autentic pe Dumnezeu, acesta se și roagă întotdeauna neîmprăștiat. Iar cel ce se roagă întotdeauna neîmprăștiat, acesta Îl și iubește în mod autentic pe Dumnezeu”. Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/povatuiri-duhovnicesti/16862-talcuire-la-sfantul-maxim-marturisitorul-capete-despre-dragoste-arhimandrit-emilianos-simonopetritul.html
  8. Dragostea și mila față de aproapele – Sfântul Tihon din Zadonsk: Volumul ne vorbește despre cum se cuvine să ne comportăm față de aproapele nostru. Motivele pentru care trebuie să ne iubim aproapele și care sunt păcatele împotriva acestuia, ce înseamnă iubirea de sine și de ce este nevoie să facem loc în viața noastră milei și milosteniei sunt câteva dintre temele de reflecție pe care ni le propune volumul de față. Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/spiritualitate/16532-dragostea-si-mila-fata-de-aproapele-sfantul-tihon-din-zadonsk.html
  9. Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, vol. 1 – Cuviosul Paisie Aghioritul: Marea majoritate a lumii epocii noastre este instruită lumește și aleargă cu o viteză lumească mare. Dar fiindcă îi lipsește frica de Dumnezeu – începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu – îi lipsește frâna, iar cu viteză, fără frână, sfârșește în prăpastie […]. Dacă cei ce vin în Sfântul Munte sunt atât de zăpăciți, atât de încurcați, cu atâta neliniște, gândiți-vă: ceilalți care sunt departe de Dumnezeu, de Biserică, oare cum sunt?”, constată cu tristețe Sfântul Paisie Aghioritul. Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/povatuiri-duhovnicesti/17374-cu-durere-si-dragoste-pentru-omul-contemporan-vol-1-cuviosul-paisie-aghioritul.html
  10. Cu ce seamănă iubirea – Pr. prof. Adrian Chiaga, Prof. Cristina Chiaga: „Noi toţi ne-am născut din iubirea lui Dumnezeu şi pentru că ea este foarte mare noi o simţim în mii de feluri. Cred că nici suma tuturor numerelor din manualul meu de matematică nu ar putea să arate cât de mare este iubirea lui Dumnezeu faţă de noi […].Cu toate că Dumnezeu iubeşte pe toţi la fel, fiecare dintre noi simţim diferit iubirea. Important este să o cunoaştem şi să o simţim!. Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/religioase/16561-cu-ce-seamana-iubirea-pr-prof-adrian-chiaga-prof-cristina-chiaga.html

Așa cum v-am spus și la începutul editorialului, fiecare dintre aceste zece titluri poate constitui o treaptă către descoperirea iubirii, fiecare dintre ele ne poate învăța iubirea, asemenea unui ghid de și pentru suflet. Comandați volumul sau volumele care considerați că reprezintă cel mai bine sentimentele dumneavoastră față de persoana iubită și oferiți-i o zi de Dragobete deosebită în acest an! Descoperiți împreună care sunt primele trepte ale iubirii, descoperiți împreună dragostea tainică a cărților!

Ordinea celor zece volume de mai sus a fost stabilită în funcție de preferințele în materie de lectură ale colegilor noștri. Vă adresăm, cu acest prilej, provocarea de a comanda volumele și de a împărtăși cu noi impresiile dumneavoastră, printr-un mesaj trimis pe conturile noastre de Facebook și Instagram. Creați propria dumneavoastră ordine a celor zece cărți care ne învață iubirea, spuneți-ne care este cea dintâi și motivul pentru care considerați că merită să ocupe acest loc! Cele mai frumoase mesaje vor fi publicate pe conturile noastre de Facebook și Instagram!

Foto: pixabay.com

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.