Suggestions

  • Articole
  • Magazin on-line
  • Despre noi
  • Contact

Postul Mare

16 martie 202222 martie 2022
Articole

Cum aprindem corect lumânările pentru cei adormiți și ce înseamnă acest obicei?

Suntem deja la jumătatea lunii martie. Au trecut mai bine de două luni din acest nou an, iar timpul trece în continuare pe nesimțite.

3 martie 2022
Articole

Ce este, de fapt, „lăsatul secului” pentru Postul Mare și ce „ritual” special are lor în mănăstiri în această zi?

Postul Paştilor sau Patruzecimea, adică postul pe care îl ținem înaintea Praznicului Învierii Domnului, este una dintre cele mai importante perioade de pregătire duhovnicească

1 martie 202328 februarie 2025
Articole

5 curiozități despre prima săptămână a Postului Mare

Postul Paştilor sau Patruzecimea, adică postul pe care îl ținem înaintea Praznicului Învierii Domnului, este una dintre cele mai importante perioade de pregătire duhovnicească

4 martie 20254 martie 2025
Articole

O Liturghie specială are loc în prima miercuri din Postul Mare. Cum a apărut ea?

O rânduială cu o vechime de aproape două milenii, un obicei profund înrădăcinat în sufletele credincioșilor, păstrat cu evlavie și transmis din generație în

17 aprilie 202417 aprilie 2024
Articole

Denia Imnului Acatist, rânduiala care ne amintește de o minune petrecută acum 1398 de ani

Am trecut deja de jumătatea lunii aprilie din Anul Domnului 2024. Mai sunt puține zile din acest Post al Sfintelor Paști… puține zile de

29 martie 2024
Articole

Sărindarele – o tradiție specifică Postului Mare

Suntem în Postul Sfintelor Paști… o perioadă aparte, în care suntem chemați cu toții la o schimbare. A modului de viețuire și a modului

16 martie 202416 martie 2024
Articole

Lăsatul secului, ultima zi în care putem mânca de FRUPT. Ce înseamnă, de fapt, acest cuvânt?

Ne mai despart doar câteva zeci de ore până când ceasul va suna, marcând începutul unei noi perioade. O perioadă marcată de nevoință, un

13 martie 2024
Articole

Cum a apărut săptămâna brânzei și cine a „inventat-o”?

Mai sunt doar câteva zile până la lăsatul secului. Câteva ceasuri și vom începe cu toții o nouă perioadă liturgică. Un timp al nevoinței

20 martie 202320 martie 2023
Articole

Ce este Miezul Păresimilor și care sunt caracteristicile speciale ale acestei zile?

Cuvinte sau expresii vechi, care au dispărut definitiv din limba română sau care au încetat să mai fie folosite, fiind pe cale de dispariție.

1 martie 202328 februarie 2025
Articole

5 curiozități despre prima săptămână a Postului Mare

Postul Paştilor sau Patruzecimea, adică postul pe care îl ținem înaintea Praznicului Învierii Domnului, este una dintre cele mai importante perioade de pregătire duhovnicească

27 februarie 202327 februarie 2023
Articole

Canonul cel Mare – curs de pocăință la începutul Postului Paștilor

O vreme a iertării, a rugăciunii și a schimbării sufletești. O perioadă în care, ca într-un soi de radiografie duhovnicească, ne judecăm pe noi

18 februarie 202318 februarie 2023
Articole

Săptămâna Albă: de ce nu se săvârșește Sfânta Liturghie pe 22 și 24 februarie?

Aproape sfârșit de februarie… au trecut ca un vifor de făurar, deja, aproape două luni din acest nou an și suntem cu un pas

16 martie 202222 martie 2022
Articole

Cum aprindem corect lumânările pentru cei adormiți și ce înseamnă acest obicei?

Suntem deja la jumătatea lunii martie. Au trecut mai bine de două luni din acest nou an, iar timpul trece în continuare pe nesimțite.

1 2 Next

Caută!

Articole recente

  • 5 lucruri mai puțin știute despre mâna dreaptă a Sfântului Ioan Botezătorul
  • Putem lua Aghiasma Mare dacă am mâncat sau am băut apă după miezul nopții?
  • 5 informații pe care poate nu le știam despre Tăierea împrejur a lui Hristos
  • Sfânta Muceniță Anisia – fecioara martirizată pe drumul spre Biserică
  • Știați că numele „Moș Crăciun” nu se referea inițial la un bătrân, ci la un copil nou-născut?
  • Secrete din Sinaxare: De ce apare un diavol în icoanele Sfintei Iuliana din Nicomidia?

Comentarii recente

    Despre noi

    Bizanticons Art nu este doar o firmă, ci o familie. Cu membri specializați în promovarea unei game variate de articole religioase, produse specifice și servicii în domeniul artei religioase de calitate.

    Urmăriți-ne!

    Articole populare

    01

    Bucureștiul îl primește pe Sfântul Ioan Gură de Aur: vezi aici programul complet al evenimentului!

    8 iulie 202510 iulie 2025
    02

    Șerpii Maicii Domnului au apărut și anul acesta în Kefalonia: Cronica unui miracol

    9 august 202127 martie 2022
    03

    Ioan Rusul – povestea sfântului pe care îl cinstesc până și musulmanii

    19 mai 202119 mai 2021
    04

    5 lucruri pe care nu le știam despre icoana Maicii Domnului „Pantanassa”

    13 august 202113 august 2021

    Newsletter

    ©2021 - Toate drepturile rezervate
    www.bizanticons.ro

    • Contact
    • Articole
    • Promoții
    • Campanii sociale
    Subscribe
    • Articole
    • Magazin on-line
    • Despre noi
    • Contact
    Top