„Că omul cel rău, din comoara inimii sale, cele rele scoate, şi nu poate pomul putred să facă poame bune”. Cuvinte pe cât de pline de esență duhovnicească, pe atât de greu de asumat de către noi, cei de azi, care în zbuciumul zilei uităm să mai fim atenți la sufletul nostru. Rânduri scrise târziu, în inima nopții, după ceasuri bune de nevoință și rugă către Domnul, de unul dintre cei mai iubiți sfinți români, care s-a învrednicit de darul tămăduirii de boli, al cunoașterii gândurilor și al intuirii unor evenimente din viitor. Este vorba despre Sfântul Calinic de la Cernica, prăznuit de Biserica noastră Ortodoxă în data de 11 aprilie a fiecărui an.
Poate că nu este deloc întâmplătoare prăznuirea Sfântului Calinic acum, chiar în Postul Sfintei Învieri a Domnului… Nu este întâmplătoare pentru că modul său de viețuire și de postire poate fi călăuză vrednică de urmat pentru fiecare dintre noi – atât cât poate fiecare împlini. De aceea, cu prilejul prăznuirii sale din acest an, ne-am gândit să vă prezentăm un aspect mai puțin cunoscut din viața sa: modul inedit în care ținea postul Paștilor, surprins într-una dintre cărțile care îi descriu nevoințele. Detalii, în rândurile de mai jos!
Cine a fost Sfântul Calinic de la Cernica?
Pentru a înțelege mai bine acest detaliu aparte din viața sa, este important să cunoaștem mai întâi câteva date biografice esențiale. Sfântul Calinic de la Cernica († 1868) se numără printre primii sfinți canonizați de Biserica Ortodoxă Română și este, de fapt, primul ierarh român ridicat la canonizat. În rândul credincioșilor, este cinstit ca un mare făcător de minuni și tămăduitor al suferințelor.
Sfântul Ierarh Calinic s-a născut la 7 octombrie 1787, în București, în apropierea bisericii Sfântului Visarion. La botez a primit numele de Constantin. Părinții săi, Antonie și Floarea, erau oameni evlavioși. Fratele său mai mare a fost inițial preot de mir, apoi s-a călugărit, primind numele de Acachie. Mama sa, după ce și-a crescut copiii, a intrat în monahism la Mănăstirea Pasărea, luând numele de Filoteia.
La vârsta de 20 de ani, inspirat de viețile sfinților și de exemplul monahilor, tânărul Constantin a decis să-și închine viața lui Dumnezeu. A părăsit lumea și s-a retras la Mănăstirea Cernica, aflată în apropiere de București. După un an de ucenicie sub îndrumarea marelui duhovnic Pimen, a fost tuns în monahism, iar la 3 decembrie 1808 a fost hirotonit ierodiacon. Cinci ani mai târziu, la 13 decembrie 1813, a primit Taina Preoției.
În data de 14 decembrie 1818, după trecerea la Domnul a starețului Dorotei, obștea mănăstirii l-a ales în unanimitate pe ieromonahul Calinic ca stareț, deși avea doar 31 de ani. A condus Mănăstirea Cernica timp de 32 de ani, străduindu-se să revigoreze viața monahală și să le fie fraților săi nu doar stareț, ci și părinte, prieten și sprijin.
După 43 de ani petrecuți în mănăstire, în anul 1850, a fost chemat la slujirea arhierească și a fost numit Episcop al Râmnicului. A păstorit eparhia timp de 16 ani, perioadă în care a ridicat o biserică la Schitul Frăsinei, alături de chilii și o rânduială inspirată din tradiția Sfântului Munte Athos. În același timp, s-a remarcat printr-o activitate intensă în plan cultural, filantropic și duhovnicesc.
Sfântul Calinic a trecut la cele veșnice pe 11 aprilie 1868. A fost înmormântat două zile mai târziu, pe 13 aprilie, în pridvorul bisericii „Sfântul Gheorghe” de la Cernica, ctitoria sa, în prezența mitropolitului primat Nifon și a unei mari mulțimi de credincioși, monahi, monahii și clerici.
Postul aspru Sfântului Calinic de la Cernica
Cei dintre dumneavoastră care i-ați citit acatistul, poate că ați observat o mențiune interesantă – în icosul al doilea al Acatistului sunt două versete care sună astfel: „Bucură-te, că râvna asprimii tale celei de canon a uimit pe cârmuitori; Bucură-te, că ai amuțit pe clevetitori, ajunând prin îndelungate postiri de câte 40 de zile”. Și noi, la rândul nostru, ne-am întrebat: ce canon atât de special ținea Sfântul Calinic de i-a impresionat pe cârmuitori și cum a amuțit clevetitorii (cei care bârfesc sau vorbesc de rău) prin postirile sale de 40 de zile? Ei bine, așa cum știți, am căutat în bibliotecă în câteva volume închinate Sfântului Calinic, iar într-unul dintre ele am găsit răspunsul.
Astfel, am aflat că încă din perioada tinereții sale monahale la Mănăstirea Cernica, viețuia cu deosebită asprime, ținând posturi aspre și îndeplinind cu mare conștiinciozitate toate îndatoririle și rânduielile duhovnicești. Se străduia să învingă ispita somnului și era nelipsit de la toate slujbele bisericești. În timpul zilei nu se ferea de muncă, ci participa alături de ceilalți părinți la cele mai dificile ascultări și îndatoriri ale vieții mănăstirești.
Însă, un episod din viața sa a rămas cu adevărat în amintirile obștii de la Cernica până în zilele noastre – un episod petrecut într-un post al Sfintelor Paști. Mai exact, în primăvara anului 1817, Cuviosul Calinic, împreună cu duhovnicul său, ieroschimonahul Ignatie, și cu un alt frate călugăr, au luat hotărârea de a posti aspru pe întreaga durată a Postului Mare, până la Sfintele Paști. Având binecuvântarea starețului mănăstirii, părintele Dorotei, aceștia au început nevoința care putem spune că… depășește măsura firii omenești. Vrăjmașul, însă, le-a întins o ispită grea, punându-le la încercare hotărârea.
Astfel, călugărul nu a reușit să țină postul deloc. Părintele Ignatie a postit doar câteva săptămâni, însă a slăbit peste măsură și s-a îmbolnăvit grav, revenindu-și cu mare greutate. Cuviosul Calinic, în schimb, a stăruit în post până în Joia Canonului Mare, adică până în joia celei de-a cincea săptămâni a Postului Mare, când, epuizat, a gustat doar o jumătate de prescură. Dorind însă să împlinească întreaga durată a celor patruzeci de zile de post, asemenea Mântuitorului și marilor asceți din vechime, a căzut pradă unei cumplite amețeli și slăbiciuni trupești, pierzându-și cunoștința până în Duminica Tomei. Văzându-l în această stare, starețul Dorotei s-a întristat adânc, temându-se că nu va mai supraviețui.
Prin mila și harul lui Dumnezeu, Cuviosul Calinic și-a revenit, spre bucuria starețului și a întregii obști. Din acel moment, părintele Dorotei i-a rânduit să urmeze „calea împărătească” a cumpătării și a ascultării: să ia parte zilnic la masa de obște din trapeză, alături de frați. Sfântul a împlinit cu smerenie această poruncă, renunțând la orice hrană în afara celor binecuvântate în obște, fără să păstreze nimic de mâncare în chilie sau să guste ceva fără binecuvântare. Cu toate acestea, urmările acelei postiri extreme s-au făcut simțite toată viața: Cuviosul Calinic a rămas cu o durere de cap permanentă, care nu l-a părăsit până la trecerea sa la Domnul.
În vara aceluiași an, Sfântul a săvârșit o altă nevoință remarcabilă: timp de 40 de zile nu a gustat deloc pâine sau mâncare gătită. Se hrănea doar seara, după apusul soarelui, cu o felie de pepene sau cu fructe crude, pentru a-și susține trupul slăbit și a nu încălca ascultarea rânduită de stareț. Părinții care l-au cunoscut pe Sfântul Calinic spun că fața îi era mereu palidă de multa postire și ochii adânciți în orbite din pricina multor privegheri și a atâtor lacrimi. Căci dobândise de la Dumnezeu darul lacrimilor la sfânta rugăciune. „Când vin lacrimile acestea, sunt lacrimi de pocăinţă, sunt daruri ale harului de la Domnul, pe care el le dă sufletului”, spunea starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, unul dintre cei mai mari duhovnici contemporani ai Serbiei.
Așadar, acest moment din viața Sfântului Calinic de la Cernica ne oferă o mărturie vie despre puterea postului și a nevoinței duhovnicești. Deși nevoința sa extremă din Postul Mare, când a ajuns să-și piardă cunoștința, ne arată limitele firii omenești, ea reprezintă totodată mărturia unei iubiri nemărginite pentru Dumnezeu și a dorului după desăvârșire. Postul său aspru, rugăciunile neîncetate și lacrimile nu erau scopuri în sine, ci mijloace prin care sufletul său se curăța și se apropia de Dumnezeu.
Sigur că, pentru noi, cei de astăzi, exemplul Sfântului Calinic trebuie adaptat puterilor noastre duhovnicești. Totuși, viața sa ne învață că din postul cumpătat, din ascultare smerită și din rugăciune stăruitoare se naște curăția inimii, iar din curăția inimii izvorăsc faptele bune și dragostea pentru Dumnezeu și pentru aproapele. Să ne rugăm Sfântului Calinic să ne ajute să înțelegem sensul adevărat al postului și să ne inspire în nevointele noastre duhovnicești, pentru ca și noi să putem ajunge la „cununa vieții celei veșnice”. Amin!
Pentru că mai este puțin timp până la Săptămâna Sfintelor Patimi ale Domnului Iisus Hristos, vă amintim că, pe site-ul nostru găsiți, alături de un volum dedicat Sfântului Calinic și de Acatistul său, o colecție a CD-urilor cu slujbe din Săptămâna Mare, cântate de corul părinților de la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped, cartea cu Prohodul Domnului, Sfinte Epitafuri brodate, cu icoana punerii în Mormânt a Mântuitorului, dar și felinare pentru Sfânta Lumină. Click pe linkurile aflate sub imaginile de mai jos pentru detalii și comenzi:
Foto credit: www.arhiepiscopiasucevei.ro
