Cea dintâi zi a lunii iulie aduce cu ea nu doar bucuria zilelor senine și însorite, ci ne amintește, în fiecare an, de un moment profund important pentru întreaga lume Ortodoxă. În această zi se împlinesc 100 de ani de la nașterea Părintelui Iosif Vatopedinul și 12 ani de la fericita sa adormire întru Domnul.
O viață întreagă închinată lui Hristos
Gheron Iosif Vatopedinul a fost ucenicul Sfântului Cuvios Iosif Isihastul, unul dintre cei mai remarcați nevoitori athoniţi ai secolului XX. S-a născut în ziua de 1 iulie 1921 în grădina Mănăstirii Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma si Damian din localitatea Giolos (Cipru). Da, s-a născut într-o grădină: în timpul Sfintei Liturghii, pe mama sa, însărcinată în șapte luni şi venită la slujba de hram, au cuprins-o durerile facerii. La botez a primit numele de Socratis și, după ce în adolescență a fost nedespărțit de slujbele Bisericii și de scrierile duhovnicești ale Sfinților Părinți. În anul 1946, după ce împlinise vârsta de 25 de ani, hotărăște să se retragă în Grădina Maicii Domnului și ajunge să fie un apropiat ucenic de chilie al Cuviosului Iosif Isihastul (Spileotul).
A petrecut mulți ani alături de iubitul său duhovnic, însă niciodată nu a cârtit și nu a renunțat la nevoință și asceză, după cum el însuși mărturisea: „Nici severitatea programului, nici privaţiunea de cele strict necesare, nici locul abrupt şi neodihnitor, nici munca necesară pentru întreţinerea a 7-8 persoane nu ne-a micşorat râvna, deoarece ne mângâia mila lui Dumnezeu şi Harul, împreună cu rugăciunile Bătrânilor”.
Atunci când obştea lui Gheron Iosif Isihastul s-a mutat la Nea Skiti, unde clima era mai blândă, părintele Iosif Vatopedinul s-a îmbolnăvit grav, medicii hotărând că operaţia este singura soluţie pentru a opri scurgerile de sânge din intestine. Însă, n-a fost așa. Sfântul Pantelimon i s-a arătat unui părinte din obște Iosif va fi vindecat, prin marea milostivire a Maicii Domnului. Într-adevăr, la următoarea radiografie, medicii au rămas fără cuvinte: toate imaginile indicau doar o simplă cicatrice – semn al vechii răni.
În anul 1988, părintele Iosif Vatopedinul s-a mutat alături de toată obștea de la chilia Nea Skiti la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped, unde se odihnește până astăzi, binecuvântându-i pe toți cei care vin să-i aprindă o lumânare și să zăbovească lângă mormântul său pentru câteva clipe.
„Testamentul” Părintelui Iosif: un zâmbet ca nădejde a Învierii
Gheron Iosif Vatopedinul a trecut la Domnul în dimineața zilei de 1 iulie 2009, la vârsta de 88 de ani, chiar în ziua de prăznuire a Sfinților săi ocrotitori, Cosma și Damian. La scurt timp după ce și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, gura părintelui Iosif a rămas deschisă și, în ciuda eforturilor ucenicilor și a părinților din obștea mănăstirii, călugării aceasta nu s-a închis. După rânduiala athonită păstrată din vechime, trupul lui Gheron Iosif a fost înfășurat în mantia sa de monah, care a fost ulterior cusută. Părinții au așezat, apoi, trupul pe un postament și au făcut o gaură în mantie pentru a expune fața părintelui și o alta în zona mâinii drepte, spre cinstire.
Brusc, o mare minune s-a întâmplat, impresionându-i pe toți cei care erau de față: chipul părintelui s-a transformat, pur și simplu, s-a luminat și a început să zâmbească, așa cum se poate observa în fotografiile care s-au viralizat imediat. Acest fapt minunat s-a petrecut la aproximativ 45 de minute după adormirea sa, lucru unic în toată istoria creștinismului și a Bisericii noastre, deoarece nu mai există vreo altă consemnare care să documenteze o astfel de întâmplare.
Acest fapt este inexplicabil din punct de vedere medical. Știm că după ce un om moare, inima, creierul și toate celelalte organe încetează să mai funcționeze. Cu atât mai mult, mușchii se întăresc și este dificil ca cineva să îi miște mâinile sau picioarele. Din cauza rigidității musculare, nimeni n-ar fi putut să-i acționeze mușchii Părintelui Iosif într-atât încât după ce gura era deschisă la adormirea sa, să o poată închide și să-l facă să zâmbească. Însă, la Dumnezeu nimic nu este cu neputință.
Așadar, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea Părintelui Iosif Vatopedinul și a celor 12 ani de la fericita sa adormire întru Domnul, nu putem afirma decât că viața sa plină de nevoință și de prezența incontestabilă a Duhului Sfânt este una demnă de înscris în Sinaxare. Și încă ceva: sfinții lui Dumnezeu și credința lor fără de granițe sfidează legile limitate ale științei. Un zâmbet din Grădina Maicii Domnului ne-a arătat tuturor aceasta, ca un soi de arvună a Învierii. Să-l ținem minte pentru totdeauna!
Recomandările BIZANTICONS ART:
