„O, ce veste minunată!”… Imn al entuziasmului și cântec „de rezistență” al amintirilor copilăriei. Încă de când am început să facem primii pași pe acest pământ am auzit colindele și apoi, an după an, am învățat că Sărbătoarea Nașterii Domnului încununează existența noastră cu aceste cântări deosebite. Le-am învățat în primii ani de școală, le-am intonat cu emoții incomensurabile la primele serbări și, după atâta timp, încă simțim că fac parte din povestea fiecărui Crăciun. Fără ele, această mare sărbătoare a creștinătății, care reunește familii și destine, n-ar mai fi la fel.
Deși cunoaștem versurile unora dintre ele în mod perfect, totuși ele par tot mai noi cu an ce trece, înnoind, de fapt, chemarea adresată de Hristos fiecăruia dintre noi, spre a fi vestitori ai Întrupării Sale și de a spune tuturor vestea cea bună a venirii Lui pe acest pământ. Străbunii noștri au acceptat invitația, au păstrat tradiția vie și, prin fiecare colind pe care îl cântăm în această perioadă, ne facem și noi „apostoli” ai Nașterii Domnului.
În acestă perioadă specială, când colindele răsună la orice pas, ne-am gândit să vă oferim câteva informații mai puțin cunoscute despre obiceiul colindatului, tradiție care nădăjduim să dăinuiască până când Domnul va îngădui viață pe acest pământ.
- Autorii primului colind din istoria creștinismului sunt îngerii. Deși este o afirmație îndrăzneață, în realitate ea exprimă un adevăr neîndoielnic. Sfântul Evanghelist Luca, singurul care vorbește despre prezența păstorilor la momentul binecuvântat al Nașterii lui Hristos, spune că aceștia au văzut slava lui Dumnezeu strălucind, dar și mulțimea de oaste cerească a îngerilor care lăuda pe Dumnezeu zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 9-14). Așadar, îngerii sunt cei dintâi vestitori ai Nașterii Domnului, dar și cei care au oferit oamenilor, prin cântarea lor, prima colindă.
- Tradiția colindului urcă în timp până în vremea romană, când la începutul lunii ianuarie, aceștia organizau acele petreceri păgâne intitulate „calendae” – nume dat sărbătorii Anului Nou. Cu acest prilej, copiii romanilor mergeau din casă în casă, cântau imne și făceau urări de belșug, împlinire și noroc. În prima zi a lunii ianuarie, numită „Festum kalendarum”, se plăteau datoriile, adică se ofereau şi se primeau bani. De aici se spune că s-a transmis până în zilele noastre obiceiul de a dărui ceva micilor colindători, însă nu ca o formă de obligație sau de datorie, ci în numele bucuriei pe care o aduce în lume Naştere Domnului nostru Iisus Hristos.
- Odată cu Întruparea Mântuitorului, creștinii au „botezat” acest obicei păgân și l-au transformat într-o tradiție curată, care dăinuie până în zilele noastre: vestirea Nașterii Domnului, începutul mântuirii acestei lumi. Se pare că forma actuală a colindelor a luat naștere chiar în biserici, fiind compuse de preoți sau de cântăreţii bisericeşti, pentru a primi un soi de „aprobare” spre a putea fi cântate întregii comunități. Acest obicei avea ca scop evitarea învățăturilor eretice sau a ideilor dogmatice eronate care s-ar fi putut strecura cu ușurință în textul colindelor în situațiile în care acestea ar fi fost compuse de cei neinițiați în credința creștină.
- Cel mai cunoscut colind din întreaga lume este „Noapte de vis” (Silent Night), scris în anul 1818 de un preot asistent austriac pe nume Joseph Mohr. La doi ani după ce a scris versurile cântecului, Joseph a fost transferat într-o altă parohie, la Oberndorf, unde l-a rugat pe învăţătorul Franz Xaver Gruber să compună melodia pe care o cunoaștem cu toții și o fredonăm în această perioadă a sărbătorilor. Colindul a fost tradus până în ziua de astăzi în peste 300 de limbi și face parte din patrimoniul imaterial UNESCO al Austriei.
- În satul românesc tradițional, colindele se cântau numai în cete, deoarece și îngerii au cântat tot în cete la Nașterea Domnului. Ceata colindătorilor era formată doar din feciorii cei mai de încredere din sat, care trebuiau să aibă și calități artistice deosebite, pentru a oferi un exemplu pe măsură comunității. Cei care voiau să fie primiți în ceată erau nevoiți să respecte câteva condiții: să fie creștini, cu stagiu militar deja efectuat, să nu fie divorțați sau văduvi, să știe să citească bine și să locuiască în sat.
În societatea de astăzi, marcată din ce în ce mai mult de secularizare, de consumerism și de o negare din ce în ce mai insistentă a tot ceea ce ține de suflet, este mai mult decât necesară o reînnoire a chemării fiecăruia dintre noi, de a imita cântarea îngerească de la Betleem și de a fi, asemenea înaintașilor noștri, vestitori și apostoli ai Nașterii lui Dumnezeu în această lume. Doar cu noi și prin glasurile noastre, colindul cel sfânt și bun va dăinui pururea și noi vom câștiga plata nu așa cum obișuiau romanii de odinioară să o facă, ci pe cea dintru Împărăția Cerurilor. Cea care contează cu adevărat, până la urmă…
În preajma Slăvitului Praznic al Nașterii Domnului, vă invităm să descoperiți pe site-ul nostru o selecție de volume pentru copii, precum și CD-uri cu colinde și icoane ale Nașterii Domnului, numai-bune pentru a fi dăruite celor apropiați. Click pe linkurile aflate sub icoanele de mai jos pentru detalii și comenzi!
Foto: basilica.ro
