Încă din cele mai vechi timpuri, Maica lui Dumnezeu s-a bucurat de o cinstire fără de margini în teologia și în cultul Bisericii noastre şi, în egală măsură, de o mare preţuire și evlavie din partea tuturor credincioșilor. Din ce motiv? Îl știm cu toții atât de bine: ca o mamă răbdătoare și milostivă, ca o sfântă mai presus decât toţi sfinţii, a văzut lacrimile de durere și a auzit mereu strigătele de ajutor ale multora dintre noi și le-a dus înaintea tronului Dumnezeiesc, punând cuvânt bun spre plinirea lor.
Multe sunt numirile pe care credincioșii le rostesc atunci când îi vorbesc Maicii Domnului. Unele dintre ele împodobesc melodios cântările din sfintele biserici, iar altele poartă în taină o întreagă poveste legată fie de locul sau modul pictării, fie de minunile pe care Maica lui Dumnezeu le-a săvârșit în anumite momente, cum este cazul multor icoane de la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped din Muntele Athos.
Una dintre acestea este icoana Maicii Domnului „Înjunghiata” (Esfagmeni), o frescă din secolul al XIV-lea, așezată în incinta Sfintei Mănăstiri, în pridvorul Paraclisului închinat Sfântului Dimitrie. Tradiția mănăstirii păstrează în memoria ei o întâmplare pe cât de cutremurătoare, pe atât de minunată în ceea ce privește puterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Se spune că, mai demult, un ierodiacon care avea ascultarea de ecleziarh, adică se îngrijea de bunul mers al slujbelor din biserică, din cauză că nu termina la timp ascultarea sa, ajungea deseori cu întârziere la trapeză. Într-o zi, trapezarul a refuzat să îi mai dea porția cuvenită de mâncare spunându-i că, dacă vrea să primească porția care i se cuvine, să încheie munca și să ajungă la timp la masă, așa cum fac și ceilalți frați. Contrariat din pricina acestei întâmplări și revoltat pentru că a rămas din nou fără porția de mâncare, ierodiaconul s-a întors în biserică și, oprindu-se în fața icoanei Maicii Domnului, i-a spus: „În deșert mă obosesc slujind și ostenindu-mă în fiecare zi ca să îngrijesc biserica aceasta, căci nici măcar puțină pâine nu-mi dai, spre a-mi potoli foamea”. Într-un moment de rătăcire, a luat un cuțit și, în următoarea secundă, a lovit chipul Maicii Domnului, din care a început de îndată să curgă sânge. Ierodiaconul n-a apucat decât să vadă cumplita sa faptă, pentru că imediat a orbit și a căzut la pământ ca și cum cineva l-ar fi răpus cu arma. A stat așa, în genunchi, timp de trei ani, plângând și rugând-o pe Maica Domnului să fie iertat. Trupul îi era slăbit, însă nimeni nu l-a putut convinge să-și manifeste părerea de rău într-un alt fel. Nu-l mai interesa nici mâncarea, nici dreptatea, căci pocăința pe care o simțea în inimă și-n toate mădularele era mult mai profundă.
După trei ani de sinceră căință, Maica Domnului i s-a arătat starețului și i-a spus că l-a iertat pe ierodiacon, dar mâna care a înjunghiat-o va fi pedepsită: „Îl iert de fapta lui nesăbuită, dar mâna cu care m-a lovit va rămâne uscată până la sfârșitul vieții lui, iar după moarte, blestemată spre neputrezire”. Într-adevăr, la multă vreme după adormirea ierodiaconului, când au fost mutate rămășițele sale pământești, toți cei prezenți au văzut cum, spre deosebire de restul trupului care putrezise și se pierduse în negura pământului, mâna sa dreaptă rămăsese neputrezită. Așa se păstrează ea până în ziua de astăzi, fiind așezată într-o mică raclă, sub icoana „Esfagmeni”, ca mărturie peste veacuri a minunii care s-a săvârșit în Lavra cea mare de la Vatoped.
Părinții de la Vatoped știu încă o întâmplare legată de această minune a Maicii Domnului. Se spune că după acest moment cutremurător, trecând anii, un preot a ajuns la Mănăstirea Vatoped ca simplu pelerin. Știind de întâmplarea cu înjunghierea icoanei, și-a atins degetul asemenea lui Toma, în locul în care cuțitul lovise chipul Maicii Domnului, să se convingă de adevărul din spatele minunii. Și a rămas înmărmurit: dintr-o dată, din obrazul Maicii Domnului a început să curgă sânge, uimindu-l pe preot și lăsându-l fără de cuvinte.
Așadar, luând aminte la această mare minune pe care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a săvârșit-o, atunci când în viața noastră suntem „înjunghiați” de ispite și încercări, de felurite patimi și greutăți, să ne asemănăm ierodiaconului de odinioară de la Vatoped și să o chemăm pe Maica Domnului în ajutor, cerându-i iertarea păcatelor. Plecându-ne genunchii seara, înaintea icoanei sale, să îi mulțumim pentru o nouă zi pe care am petrecut-o aici, pe acest pământ și să o rugăm să ne acopere în tot ceasul cu Cinstitul Ei Acoperământ.
Vă dăm de veste că pe site-ul nostru puteți comanda câteva copii în argint ale icoanelor Maicii Domnului: Esfagmeni (Înjunghiata), Vimatarissa (Altărița), Antifonitria (Împotrivă glăsuitoarea), Paramythia (Mângâietoarea) și Eleovrytissa (Izvorâtoarea de ulei). Toate aceste icoane sunt aduse de la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped din Sfântul Munte Athos cu binecuvântarea Părintelui Arhimandrit Efrem, starețul mănăstirii. Click pe linkurile aflate sub icoanele de mai jos pentru detalii și comenzi:
