O vreme a iertării, a rugăciunii și a schimbării sufletești. O perioadă în care, ca într-un soi de radiografie duhovnicească, ne judecăm pe noi înșine, nu pe alții, vedem propriile noastre greșeli, lipsuri și neajunsuri, fără să privim în viețile și-n sufletele celorlalți. O perioadă așezată în viața noastră la începutul fiecărei primăveri – prin excelenţă, anotimpul renaşterii, al revenirii la viaţă și al învierii naturii. Poate că nu este îmtâmplătoare această potrivire pe care au făcut-o Sfinții Părinți, întrucât Postul Mare – căci despre el este vorba – are aceeași menire: să învieze și să curățească de rugină sufletele noastre, să le „spele” ferestrele întunecate de patimi și să le facă transparente pentru ca razele Duhului Sfânt să le poată lumina și încălzi așa cum se cuvine.
Începând din secolul al patrulea, an de an, înainte de marele și slăvitul praznic al Paștilor, creştinii ortodocşi de pretutindeni traversează această perioadă specială de pregătire a trupului, dar mai ales a sufletului. Un timp aparte, care schimbă printre altele și ritmul liturgic al Bisericii încă din prima săptămână, când se săvârșește, în cadrul Pavecerniței Mari, o slujbă specială: Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Ce este această rânduială și cu ce scop se oficiază în cele dintâi zile ale Postului Mare? Aflați răspunsurile, alături de multe alte detalii folositoare, în rândurile de mai jos!
Cine a fost Sfântul Andrei Criteanul?
Cu siguranță, vă întrebați cine a fost acest Sfânt Andrei din Creta și de ce a rămas atât de zdravăn înrădăcinat în conștiința și-n memoria Ortodoxiei? De aceea, înainte de toate, așa cum v-am obișnuit, se cuvine să trasăm câteva repere biografice despre autorul acestui imn. Astfel, reținem că Sfântul Andrei Criteanul s-a născut la Damasc (Siria) în jurul anului 660, sub stăpânire musulmană, într-o familie creștină care i-a dat o educație aleasă. Tatăl său, pe nume Gheorghe, iar mama sa, Grigoria, erau „oameni cinstitori de Dumnezeu şi îmbunătățiți mai degrabă prin virtuțile lor, decât prin bogățiile pe care le aveau”. În paginile sinaxarului citim că, până la vârsta de 7 ani, Sfântul Andrei nu a rostit niciun cuvânt, fapt care îi neliniștea profund pe părinții săi și pe cei apropiați, însă limba i s-a dezlegat prin minune, pe când era la Sfânta Liturghie, după ce s-a împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului. În jurul vârstei de 14-15 ani a fost adus și închinat de către părinţii săi la mănăstirea Sfintei Învieri din Ierusalim, urmând ca după aproape zece ani de vieţuire şi de formare duhovnicească în acest cunoscut așezământ monahal, să ajungă la Constantinopol.
Aici, în anul 685, în calitate de delegat al Patriarhului Ierusalimului, semnează actele Sinodului al VI-lea Ecumenic, care a condamnat în 681 erezia monotelită (al unei singure voințe în persoana Domnului nostru Iisus Hristos). Rămânând la Constantinopol, i se încredințează conducerea unei importante opere social-filantropice, în special conducerea unui orfelinat și a unei case pentru bătrâni, lucrare socială foarte populară pentru Biserica bizantină din acea vreme. În anul 692 a fost ales episcop de Gortina, în Creta. De aici a primit și numele de Cretanul sau Criteanul, pe care i l-a dat tradiția bisericească. Și-a asumat pe deplin vocația misionară, construind biserici, înființând mănăstiri, dezvoltând lucrarea filantropică a Bisericii și ajutându-i pe creștinii suferinzi din pricina invaziei musulmane din zonă. De asemenea, cronicile vremii ne spun că a fost un predicator neîntrecut, iar pentru a-i încuraja pe credincioșii din eparhia sa să participe la slujbe, a compus nenumărate imne și canoane liturgice, dintre care cel mai renumit este Canonul cel Mare. A trecut la Domnul în data de 4 iulie 740, la vârsta de 80 de ani.
„Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”
Canonul cel Mare este alcătuit din patru părți care se citesc, câte una, de luni până joi, în prima săptămână a Postului Mare. Integral, el se citește în miercurea din săptămâna a cincea a Postului. Dacă ar fi să-l sintetizăm într-o scurtă definiție, Canonul Sfântului Andrei Criteanul este în egală măsură o meditație cu valențe biblice și o rugăciune de pocăință sau, mai precis, un soi de dialog al omului încătușat de patimi cu propria sa conștiință, în lumina exemplelor din Sfânta Scriptură. El conține peste 250 stihiri (imnuri) între care cântăreții de la strană invocă mila lui Dumnezeu, cântând: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”.
Încă de la început, Canonul ne impresionează prin forma sa inedită, așa cum am menționat, având chipul unui dialog al penitentului cu propriul său suflet, prin replici precum: „Vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te mărturisește Ziditorului tuturor. Și îndepărtează-te de acum de nebunia cea mai dinainte și adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăință” sau „Cui te-ai asemănat, mult – păcătosule suflete? Numai lui Cain celui dintâi și lui Lameh aceluia? Ucigându-ți cu pietre trupul prin fapte rele, și omorându-ți mintea cu pornirile cele nebunești”. Replicile acestea aparent dramatice nu au nici pe departe rolul de a ne descuraja sau de a ne anula orice formă de nădejde, ci ne aduc în punctul în care, asumând păcatele noastre pe deplin și recunoscând că am greșit, suntem cu un pas mai aproape de primirea darului mult-așteptat al iertării.
Canonul este numit „cel Mare“, atât pentru lungimea lui, cât şi pentru înălţimea și profunzimea ideilor pe care le cuprinde, împletind marile teme bibilice (neascultarea protopărinților Adam şi Eva, Raiul şi căderea în păcat, Noe şi potopul, David, pământul făgăduinţei, Hristos şi Biserica), cu mărturisirea păcatului şi pocăinţa îndelungă. Părintele Alexander Schmemann, în lucrarea sa, „Postul cel Mare” subliniază că, în cadrul Canonului, „evenimentele istoriei sfinte sunt dezvăluite ca evenimente ale vieţii mele, faptele lui Dumnezeu din trecut, ca fapte îndreptate spre mine şi mântuirea mea, tragedia păcatului şi a trădării, ca drama mea personală”. Privind imnul din această perspectivă, înțelegem că cel care-l citește se pocăiește în mod direct pentru păcatele săvârșite, asemenea multor păcătoși dintre care unii s-au pocăit și s-au mântuit, iar alții au fost osândiți din pricina mândriei lor și a stării de nepocăință în care s-au aflat în mod continuu.
Practic, fiecare dintre noi, luând parte la slujba Canonului, suntem purtați într-un fel de călătorie inițiatică, ce începe cu facerea lumii şi continuă până dincolo de viața aceasta fizică, până în veşnicie. De-a lungul călătoriei, îi vedem pe marii păcătoși din istoria mântuirii noastre, care s-au pocăit și s-au ridicat din păcate, devenind nu doar călăuze pe calea pocăinței pentru întreaga Biserică, ci și rugători pentru cei ce se luptă cu păcatul sau se curăță de el prin pocăință. Spre exemplu, în cântarea a şaptea ni se aduce înainte gravitatea păcatelor noastre, mai mare decât decât a altor persoane cuprinse în paginile Sfintei Scripturi (Saul, Abesalom, Ahitofel, Solomon, Roboam, Ieroboam, Ahab şi Izabela), iar spre final, chiar Maica Domnului alături de Sfinții Apostoli sunt rugați să mijlocească pentru noi în această perioadă specială dinaintea Învierii Domnului: „Cei doisprezece de Dumnezeu aleși aduceți acum rugăciunea, lui Hristos, ca să trecem toți curgerea postului, săvârșind rugăciuni de umilință și săvârșind virtuți cu osârdie; ca în acest chip să ajungem să vedem învierea cea slăvită a lui Hristos Dumnezeu, slavă și laudă aducând”.
Așadar, în loc de concluzie, un singur îndemn: să participăm și noi în aceste prime zile ale Postului Mare la Canonul Sfântului Andrei Criteanul și să ne rugăm într-un glas, pentru iertarea păcatelor noastre. Apoi, pe parcursul întregului post, să medităm asupra lui și să-l purtăm în conștiință ca pe un adevărat manifest împotriva păcatului sau ca pe o reală strategie de luptă împotriva patimilor și ispitelor care vor veni să ne încerce lucrarea postirii. Căci, până la urmă, iertarea greșelilor celorlalți este condiția-cheie a iertării propriilor noastre păcate de către Tatăl cel Ceresc și doar ea poate să ne deschidă sufletul și inima, așezându-le pe calea spre Înviere.
Postul Paștilor este o perioadă specială, în care trebuie să intensificăm nu doar rugăciunea și milostenia, ci și lecturile duhovnicești. De aceea, venim în sprijinul dumneavoastră cu un volum special: Slujbele din prima săptămână a Postului Mare. De asemenea, vă oferim Candela Dăruirii, invenția minunată a unui părinte din Munții Șureanu, Canonul cel Mare, dar și cu o selecție dintre cele mai frumoase cărți de rugăciuni, alături de câteva volume – făclii pe calea postului – în ale căror pagini veți găsi, cu siguranță, liniștea și nădejdea de care avem atâta nevoie cu toții. Click pe linkurile de mai jos pentru detalii și comenzi:
Foto credit: basilica.ro
